Sound Horizon – The Crucified Saint

Fiind un băiat tare deosebit, chiar țuțu când mă bărbieresc, refuz s-o țin ranga precum agenții monopoly de la argumentesifapte.ro. Da, în general, presa și-a devenit contrariul. Iar abaterile grave ale instituției cu rol vigilent nu fac altceva decât să ne deterioreze calitatea vieții de zi cu zi. Motiv pentru care nu cred că, într-o democrație, avem voie să stăm complet pasivi. Dar asta nici nu înseamnă că trebuie s-o dăm într-un soi de pletoră doar de dragul de a fi contra tagmei – castă, am repetat-o în nenumărate rânduri cu exemple clare, într-adevăr foarte putredă. Și asta pentru că oazele de sănătate mintală, atâtea câte mai sunt, parcă ar necesita o mai mare atenție tocmai datorită antagonismului (rezistenței veritabile) din ce în ce mai rar.

Iar eu îmi permit să zic acum ce zic. Pentru că mi-am croit zicerile de așa natură încât să nu fiu un cetățean venal, deci să subliniez oricând vreau că inclusiv propagandiști securistoizi de tip Geoană, Dîncu, Marga sau CTP au momente de luciditate care, în definitiv, îmi pot contura o viață mai bună. Particular, toate episoadele menționate le-am detaliat deja în diverse foi din trecutul de pe aici. Avantaj eu.

Azi-dimineață m-am căcat pe WC-ul bunicii. Și pentru că îmi lăsasem telefonul iar la încărcat, căci dictatura consumului obligă la fabricarea de telefoane care se strică repede pentru a merge capitalismul până la capăt, lumea noastră #liberă cu alte cuvinte, am încercat să contrabalansez constipația de alimentație orășenească (nicio pastilă din reclamele dictaturii consumului via monopolului asociaților Pfizer, care sunt aceiași asociați de la marile bănci internaționale, nu funcționează, absolut niciuna! – le-am încercat pe toate!) răsfoind câteva dintre revistele care chipurile o mai ajută pe bunică-mea atât cât o mai ajută.

Una dintre ele: Libertatea Pentru Femei. Numărul 32/2021.

Pe copertă (am atașat-o în antet) o blondă de-o femininate splendidă. Imediat în josul ei, ca titlu important, bolduit, capitalizat și setat cu ceva + font: RELICVE DE PREȚ ALE Fecioarei Maria. A se nota că numele biblic n-a fost de asemenea urlat.

Impact vizual, de altfel cât se poate de tacticos indus la mod capitalist (neoliberal ca să fim mai preciși), asupra căruia am stat o secundă în suspensie printre strofocări.

Ce treabă are…!?

Domnița nu mai e menționată câtuși de puțin în paginile publicației respective. N-are direct legătură cu articolul despre pocalele, statuile și icoanele ce-o reprezintă pe legendara mamă.

Așadar, are o legătură de esență (a noastră, a tuturor): femininatea. S-o numi revista Libertatea Pentru Femei, o fi un foileton de weekend colorat excesiv, o având anatema fetei de la pagina 5, dar analogia mie mi-a transmis o imaginație și, mai ales, un adevăr pe care nu prea le mai găsesc în presa noastră #liberă de azi. Cumva, neoliberalismul mi se pare că e trecut în subsidiar, ca pură unealtă, în timp ce fondul e subliniat. Artificiul nu l-am găsit a fi atât de minunat nici măcar la RGN: acolo vorbim despre truism, unul excepțional, dar, totuși, truism. Aici e tot o figură de stil (cu iz capitalist), dar măcar pune rotițele în funcțiune. Se poate și altfel! Se poate și fără obsesia osanalelor închinate dronelor de ucis azvârlite peste gard ca să nimic – pe banii noștri, că doar n-or deconta intelectualii de TV zecile de milioane de dolari date ca să nimic pe avioane de mâna a 14-a, se poate și fără trecutul mizeriei sub preș întru bunăstarea firmelor de armament americane ce dictează un întreg sistem mortuar la nivel global.

Mișto! Căci a evidenția frumusețea, atât concretă, cât și aia de literatură, poate da impulsul de a lupta pentru prelungirea și prețuirea vietii, manieră infinit mai mișto decât toată propaganda bombelor nucleare occidentale fârțâite pe la porțile Europei de est (obicetul muncii presei #libere în general).

Coperta chiar m-a făcut să dau mai departe paginile.

Iar pe rândurile din 4-5, adică imediat după cuprins, suntem informați că:

  1. În Grecia, 88,9% din persoanele amenințate de sărăcie (adică cele cu salariu mediu/minim pe economie) nu îsi permit să plece o săptămână în vacanță. Urmează România: 86,8%. Studiul aparține Confederației Europene a Sindicatelor. Ca să n-avem vorbe.
  2. Românii sunt printre cei mai deschiși europeni pentru a adopta modul de lucru hibrid, cu 49% față de media europeană de 40%. Înainte de pandemie, România se număra printre țările europene cu cea mai mică proporție a angajaților care își desfășurau activitatea și din afara spațiului de lucru efectiv (biroul).

Să le luăm pe rând.

  1. Nu putem vorbi despre o lume cât de cât (#) liberă dacă nu poți avea concedii satisfăcătoare. Desigur, discuția am fi putut s-o terminăm din clipa în care am semnalat că pretinsa noastră lume # liberă – sintagma la ordinea de zi din gura intelectualilor de TV – este o mare porcărie din moment ce drepturile pozitive nu sunt deloc protejate (sistemul public de sănătate e un dezastru, iar la cel privat au acces total doar 1,2% din populație – cifră raportată într-un studiu ONU din 2019). E imposibil să fie altfel din moment ce banii importanți se duc pe instrumente de ucis.
  2. Am făcut Sky Sound Radio și pentru că nu cred deloc în fatalism. Sau, mai exact, cred că predestinarea poate fi alterată, nu-i ceva complet de neatins. Deci, nu cred deloc că un popor, oricare ar fi el, este imbecil doar pentru că e poporul x. Neajunsurile sale generale apar din cu totul alte rațiuni, nicidecum din cine știe ce mecanisme universale mai mult sau mai puțin oculte. Am făcut Sky Sound Radio și pentru că m-am săturat să văd cum oameni inteligenți sunt pur și simplu adormiți de tâmpenii precum Vremea din Bătrâni (publicație cu etichetă CNN, apropo). Or, oamenii ăia inteligenți pot da societății chestii mișto care să-mi facă și mie o viață mai bună. Dar n-o fac, nu li se oferă cadrul pentru a se putea dezvolta, pentru că nu sunt lăsați să-și depășească condiția (faptul că avem ZERO! posturi Muzicale de radio TV/FM e parte din cauze) – iar depășitul condiției naturale este protejat, teoretic, prin majoritatea articolelor din Constituție. Românul, ca popor, a dovedit o flexibilitate incredibilă. Așa prost cum e el îndeobște catalogat, vecinul, o arată și cifrele prezentate de către Libertatea Pentru Femei, la rigoare nu e deloc bătut în cap. De-aia am ales să sper. Altădată credeam (și oarecum încă mai cred – măcar imediat după ce mă întorc de pe stradă) că singura noastră speranță e anexarea (finlandeză, norvegiană sau daneză).

Numerele atroce de mai sus nu le citesc atât de neocolit și de la obiect prezentate în presa noastră cu pretenții infinit mai mari și mai etice decât moștenirea fetei de la pagina 5. Nu știu cine exact se ocupă de direcția Libertății Pentru Femei, dar cred că acum e un exemplu foarte sănătos de care noi toți avem nevoie: se promovează bucuria vieții, nu aplaudatul bombelor nucleare – care mașinării, dacă se trage linie, niciodată n-au niciodată cum să fie scuturi și atât: alegoria bestiilor cu cozi din Naruto a funcționat până când tot universul nostru s-a confruntat cu un pericol comun, dincolo de curțile interioare: o lecție pe care liderii noștri n-o iau câtuși de puțin în calcul, iar reacția cetățenilor e băltirea – pentru că presa imediată, exceptând anumite momente de tip Libertatea Pentru Femei, ispitește băltirea (privilegiul progresului tehnologic prin care se ajunge repede la sensibilitatea cetățenilor), comoditatea fiind mai la îndemână.

În foaia de față nu am pornit de la muzică, ci invers. Prin urmare, am avut câteva clipe de ezitare. Aleg totuși Sound Horizon – The Crucified Saint, apogeul din albumul care în descrierea SSR am zis că-i singurul de l-aș trimite în spațiu. Sfânta Elisabeth von Wettin, personajul antagonic Elizei din capodopera Marchen, preferă ceva ce în termeni contemporani am descrie drept: dialogul. Și nu e sfântă pentru că determinism, ci pentru că ea alege să fie infailibilă! Pentru ea, viața are prioritate: trăind te poți regenera (murind, nicidecum). Ea nu alege, de bunăvoie și nesilită de nimeni, perpetuarea cercului urii! Ea, din motive cât se poate de umane (îndrăgosteala), alege să-și aparțină (deși vocea ei e deja dincolo de moarte). Am așa o promoroacă de speranță, dacă tot bâjbâi noaptea, în ce-au lăsat ultimele vestigii post-Țiriac (care-i afacerist din lumea #liberă, nu nasol ca Putin cel Rău) după prima brumă din an, ca s-o raportez întru singuranță națională, că Ursula von der Șpagen, perhidrolata-boss care se hlizește în toate pozele (deși starea de fapt mondială parcă ar reclama ceva mai mult bun-simț), care în fantasmagoria ei neoliberală se crede câștigătoare de fiecare dată, brooooooo, și care ne zice să strângem cureaua și să stingem becurile, mai ceva ca-n optzecistul lui Ceaușescu, poate fi și ea Elisabeth, nu doar Elize. Sau măcar că presa și intelectualii de TV n-au de ce s-o aplaude pe Elize (s-o compătimească, cel mult), ci pe Elisabeth.

Ah, și să nu mi se spună că versurile (indicația scenică) nu-s de circulație internațională! Io am căutat ca apucatul pe Google, pentru că pot (deci poate cam toată lumea), tot soiul de traduceri ca să pricep ce se întâmplă pe Marchen! Și-s doar un cetățean, chiar dacă unul foarte deosebit. Haaaaai Maaaaaarceeeeeeeel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s