Vorbeam zilele trecute cu niște amici despre nivelul mult peste pe care Republica Moldova muzicală l-a atins comparativ cu noi, românii. Subiectul plecase de la un soi de clasificare a noastră pe harta sunetului global (borna categorică). Scrierile lui Ion Gagim evident ne incitaseră.
Nu ne-am dumirit exact cam pe unde ne aflăm, din simplu motiv că nu prea știm ce se întâmplă în Africa sau prin anumite cotloane din America de Sud și Asia, firesc, ce se poate exprima internațional pe acolo din motive financiare (și granițele trasate abrut de către hoardele invadatoare occidentale).
Dar, ni s-a părut că, dincolo de exprimările de tip O-Zone, ca să nu mai vorbim de Zdob și Zdub sau băgatul în buzunar al oricărui Untold personalizat pe care saxofonul celor de la Sunstroke & Olia l-a reușit, Republica Moldova e cu atât de mulți pași în fața industriei muzicale românești.
Fie că vorbim despre cantitate sau calitate. Că unii dau nota 10 trupelor Bucovina ori DORDEDUH ține mai degrabă de presupuneri bancare. Simțul estetic ne obligă dincolo de patriotism racordat la bunăstarea caselor de discuri autohtone. La urma urmei, metalfan.ro trăiește din add-uri. Metalhead din a băga 2000 în Colectiv.
Meloman cum mă știți, amicii m-au decupat puțin de Krypton – Inimă de Fată și Compact – Călător Spre Infinit. Astfel, după ce-am lăsat norii mei neoliberalo-comuniști în spate, am început să caut pe Google cât mai multe informații legate de actualitatea muzicală moldovenească de dincolo de Prut.
Pe Gagim îl citisem încă de prin liceu. Ok. Știam că la noi nu există profesori (sau speculanți excepționali, ca să nu definitivăm subiectul de aiurea) de nivelul respectiv. Dar parcă entuziasmul cunoscuților mi se părea oarecum deplasat… în ciuda matematicii care confirmă realizările notabile internaționale dinspre Chișinău.
Și dau ceva anume, via SkySoundRadio.com, 😀 pe Google.
Primul videoclip din prima pagină: soții Cornelia și Marcel Ștefăneț sub stindardul Ethno Republic. Piesa Transbalkanika (aveam să descopăr că manifestarea lor muzicală, în fapt, e denumită după melodia amintită).
Îi știam. Îi mai auzisem butonând TV-ul nostru. Unde cuplul, cel mult, se asociase cu Vlăduța Lupău.
În fine, deschid cumva videoclipul.
Concert Interetnica.
Suna bine denominativ, probabil foarte atractiv semantic de-am făcut chipurile efortul…
Pe la minutul 4.20 mi-am zis: treaba asta e la fel de îndemânatică (emotiv) precum orice Subterranean Masquerade unde e semnalat atmosfera Kamelot (albumul Karma). . Și Riverwood. Ca să nu mai zic de Orphaned Land, Myrath sau Nightwish (oricum axate în mare pe melodic minimalist)
Vorbesc despre elementele prog. în regim melodic.
Trag aer în piept…
Să nu exagerez!
Melodicitatea (folclorico-metal) oarecum simplistă nu-i cu nimic diferită de Phoenix.
Deci, că …
Că ce? Vocea Corneliei e mult mai ancorată în neoprog decât a fost vreodată Baniciu… zic.
Bun. Hai să mai ascult o dată. Calm.
Concluzia neutralitatății: toate cele amintite + Black Sabbath.
Recunosc, de la Geezer n-am dat din cap pe bass mai rău decât pe treaba asta moldovenească.
Iar bass-ul e oarecum subsidiar în construcția Transbalkanika!!! Pffff…
Într-o notă mai serioasă, fazele doom metal, combinate cu cele folclorice, mi se par mult mai de Birmingham decât tot ce-a făcut Phoenix vreodată. Nu știu dacă mai valoroase, dar, în orice caz, mai ales că vorbim despre contemporaneitatea așa-zis uzată, mai euforice. Nu e alta, dar, repet, Phoenix Transylvanian Orchestra, nici măcar cu Nicu Covaci tradus in engleză, n-a impresionat pe absolut nimeni la nivel internațional.
Nu știu dacă soții Ștefăneț și-ar putea depăși (mai mult) condiția. Financiar cu siguranță că stau ceva mai bine decât restul. Asocierea cu înzestrările (de altfel interesante – mai ales în contextul rememorării în direct a nouăzecistului FIR Romtelecom, precursorul matrimonialelor de azi) Vlăduței probabil nu le ridică semnificativ problema lui Putin cel Rău din coasta energiei.
Dar am convingerea că, cel puțin compoziția-etichetă Transbalkanika, n-are elemente esențial inferioare raportându-ne la rockul folcloric internațional.
Eu, unul, i-aș descrie pe moldoveni drept Rhapsody minus teribilism.
Totuși, am un oarecare regret că solo-ul de chitară (precum și amprenta generală a instrumentului cu pricina) nu-i dezvoltat. Luca Turilli sărea dragonul, dar mai și oferea mostre de virtuozitate pe care nu știu, că nu-s expert, cât le completează Cornelia la tulumbele alea. Or, Ethno Republic am impresia că vrea o idee ceva mai amplificată (mă gândesc că altfel n-ar fi apelat la tiparul respectivei percuții, nici la scurtele clipe de dublu bass).
Ce frumoasă-i țara, mândră și bogată
Toamna aurie ne bate la poartă.
Lanuri plin de grâne, Doina sună peste
Dealuri și coline: țară de poveste!
Winston Churchill & co. au zis altceva cândva. Trabucarul odă-IronMaiden insistă și azi. Altfel cum se explică deschiderea noastră teoretică și totuși retrogradul practic (în sens pironit) simțit la fiecare pas? Moldovenii, așa rusificați cum sunt, evident dau lumii mult mai multe bucurii decât o face arta noastră de la un punct încolo. De ce? N-am siguranța agenților Monopoly-KGB. Însă mi-e foarte clar, privind la muzica noastră de 30 de ani încoace, că occidentul definitiv, în opoziție guralivă cu influențele definitive estice ale Moldovenilor, nu ne-a adus nimic mișto. Ăștiălalți, îndeobște considerați a fi categorisub Umbra Marelui Urs, mi se pare că dau lumii, întregii lumi, de toate pentru toți, încercând totodată să-si depășească statutul de epigon fatalist. Cu toată dragostea pentru Luna Amară și Natalia Bendre. Și pentru Sfinx – Zalmoxe și Post Scriptum.
un gând muzical 