Din păcate, inspirația de simplu cetățean și oferta foarte variată de azi nu-mi permit să menționez tot ce aș vrea. Totuși, revizuind un pic foile, mi-am dat seama că am omis destule subgenuri. Desigur, asta și din convingerea că unele abordări sunt foarte limitate în sine (asculți o melodie AC/DC, ai cam ascultat tot catalogul australienilor), deci că sublinierea unei anumite trupe dintr-o anumită zonă acoperă cam tot ce se poate acoperi. Cu toate astea, sunt oameni care pur și simplu preferă un anumit stil și cred că e păcat să nu se asculte ceva dacă nu neapărat ieșit din comun, măcar reușit. Cu atât mai mult cu cât în România, căci asta ne mână în primul rând, nu prea există posturi de radio/TV cu adevărat muzicale.
Astfel, vreau acum să propun ceva dedicat fanilor skate punk. Mai exact, celor care se simt mai apropiați de faze Green Day. Și am ales trupa suedeză Neverstore.
Neverstore se află pe teritoriul pop-punkului deja de peste două decenii. Înființată în localitatea Skovde din evidente admirații pentru Billie & co., trupa a reușit să câștige două premii MTV pentru Best Swedish Act (în 2007 și 2008). Nu pare un mare titlu de glorie, doar că Suedia (ca de altfel întreaga Scandinavie) oferă anual zeci și zeci de noi formații valabile. Să ieși în evidență, mai ales într-un cadru comercial, nu cred că-i tocmai la îndemână.
Ba mai mult, Neverstore a captat atât de mult atenția încât pentru o bună perioadă de timp a deschis concertele Sum 41.
Și trebuie să recunosc că deși nu-s mare fan Green Day ori Sum 41, ambele trupe reprezintă ceva important pe un teritoriu muzical despre care se tot spune că-i mort încă din anii 80. Realitatea, însă, dovedește că astfel de momente sonore încă stârnesc interesul și imaginația.
Iar Neverstore are niște refrene cel puțin antrenante. Niște momente de show pe care nu le văd deloc inferioare precursorilor, cu toată epigoneala ce pe bună dreptate se poate invoca.
Mărturisesc că n-aș fi ținut morțiș să aduc în discuție trupa Neverstore dacă deja vechii noștri prieteni ruși de la RGN n-ar fi făcut-o. Fotografia pe care au ales-o mi se pare atât de punk încât pur și simplu n-am putut să evit subiectul.
Din câte mi-am dat seama, mișcarea punk, în general, a marșat mereu pe ideea sincerității. În sensul că nu și-a propus câtuși de puțin subtilități, figuri de stil… cu atât mai puțin arguții. Bineînțeles, cu licențele poetice de rigoare… la urma urmei vorbim despre muzică.
Prin urmare, imaginea RGN este extrem de potrivită, cu toate că la început versurile nu mi se legau nicicum de jovialitatea fetelor.
Numai că… hai să ne gândim de câte ori râdem și dăm mână zilnic din complezență? O fi o platitudine ce zic, dar în egală măsură e o stare pe care o trăim zilnic. Iar și iar și iar. Și o tolerăm, că n-avem încotro. Trebuie să înghițim ca să ne plătim facturile. Riscăm să ne pierdem însăși slujba dacă spunem ce gândim cu adevărat. Așa e în lumea noastră minunat de #liberă.
Pe de altă parte, aripile tipei din stânga noastra au ceva draculian. Cele ale fetei din prim-plan beculesc infinit mai mult. Fundalul de Lună Roșie (simbol mitologic japonez de nasoale) e … punk. Mai direct de atât nici că se putea.
Concluzia unui sondaj ONU făcut printre tinerii soldați americani (grupa 18-45) întorși cât de cât cu bine de prin teatrele de operațiuni NATO a fost că prezența acestora în bătaia focului a fost cauzată în proporție de 84% din motive pur sentimentalo-personale. Cu alte cuvinte, băieții fie și-au luat lumea-n cap, fie au preferat să fie pioni în jocul firmelor de aramament decât să zacă prin pușcării. Închisori în care au ajuns pentru că societatea nu le-a oferit un cadru propice pentru a se putea dezvolta, recurgând, strict pentru supraviețuire, la fel și fel de mârșăvii. #IStandWithBălărie
Este și subiectul videoclipului Green Day – September Ends – dacă eram Andrei Partoș (sau orice alt angajat 2,15) puneam melodia aia, ziceam că-i septembrie, și gata psihologul muzical de septembrie. Dar sunt doar un cetățean.
O realitate pe care, din păcate, cu toată coma subculturii punk, o vedem la fiecare pas în lumea #liberă chiar și-n 2022. Într-o notă personală, azi se împlinesc 11 luni de când am cunoscut-o pe Cornelia. Picanteria revoltei cred că are acum întâietate, deci Green Day, așa anacronici, au avut totuși ceva de spus chiar și pentru mine. Mănânc eu borș, dar, precum toată lumea probabil, de fapt o vreau aici, în afara cimitirului.
P.S.: Cred că doar fetele din videoclipurile Linkin Park bat în delicatețe gagicile din filmările Green Day. Iar RGN îi bate pe toți! 😀
Another muse that’s seen as a joke,
I’m surrounded by judgementalism
It makes me noxious to witness this sick masquerade
I’m a ghost in a way. I’m not existing at all
Eh, ba existăm, punkul exagerează ca întotdeauna. Dar ce subcultură n-o face?
un gând muzical 