Pe vremea când situația din Myanmar era subiect arzător în presa occidentală (s-a răsuflat tema pe aici, deși acolo e din ce în ce mai cumplit), liderii noștri spuneau răspicat: nu putem interveni direct – tratatele, deh (alea care împiedică o forță străină se se amestece – militar – în ciorbe interne).
Chipurile teama precedentului.
Deși, acțiunile NATO din Serbia, Libia, Irak, Afghanistan etc. denotă altceva.
Nu glosăm prea mult pe ideea conform căreia Myanmar nu prea are resurse naturale importante, nici nu reprezintă cine știe ce punct strategic pentru a stârni interesul #IStanzilorWithX.
Trecem direct la situația din Ucraina.
Din câte ne spune geografia și istoria, Ucraina e legată organic de tot ce înseamnă Rusia.
Și vreau să cităm din Wikipedia. Ca să, vorba lui Mircea Badea, n-avem vorbe:
În secolul al IX-lea, mare parte din Ucraina de astăzi era populată de ruși, care formaseră statul numit astăzi Rusia Kieveană. În secolele al X-lea și al XI-lea, acest stat a devenit cel mai mare și mai puternic din Europa.[6] În secolele care au urmat, acesta a pus bazele identității naționale a ucrainenilor, precum și ale identităților altor popoare slave răsăritene.[7]Kiev, capitala Ucrainei moderne, a devenit cel mai important oraș al Rusiei. Conform Cronicii lui Nestor, elita rusă era constituită, inițial, din varegii din Scandinavia. Varegii au fost, ulterior, asimilați de populația slavă locală și au devenit parte din prima dinastie rusă, dinastia Rurik.[7] Rusia Kieveană era compusă din câteva cnezate (principate) guvernate de cnejii înrudiți din dinastia Rurik. Cnezatul Kievului, cel mai prestigios și influent din toate principatele, a devenit subiectul rivalităților între rurikizi, fiind premiul cel mai de preț în lupta lor pentru putere.
Pentru orice persoană cât de cât interesată de istorie, textul de mai sus este o agitație incontestabilă.
Prin urmare, ce se întâmplă azi în Ucraina poate fi definit drept: conflict intern.
Așadar, de ce ar arunca NATO și UE arme peste gard în Ucraina? Dincolo de abjectul în sine (care nu exaltă forța dialogului). Că-n Myanmar n-au făcut-o, desi mii de studenți erau măcelăriți la secundă.
Și de ce marele Babau Rus (Putin în speță), care la o adică, potrivit aceleiași prese occidentale, ar putea declanșa un al 3-lea WW… de nebun și schizofrenic ce e Putin cel Rău, se câcâie de juma de an cu pozatorul în Vogue?
Bursa internațională dă un prim răspuns: firmele de armament au devenit cele mai profitabile instituții globale în perioada 1 ianuarie 2022 – azi.
Suntem nostalgici URSS dacă ajungem la concluzia că NATO, UE și Federația Rusă sunt de fapt mână în mână? Ridicol. Poate nu ne dorim o lume univalentă, dar asta e altă discuție. Și poate nu privim suficient de atent la faptul că bazele militare NATO au împânzit Europa, lătrând, vorba Papei Francisc, la porțile lui nenea Vladimir.
Chestie pe care nenea Vladimir n-a făcut-o. Căci nu există baze militare ruse în Mexic, Panama, Costa Rica, Jamaica etc.
E o altă stare de fapt indubitabilă.
O altă stare de fapt indubitabilă este că în jur de 200 de copii mor zilnic din cauza conflictelor armate. O spune Save the Children, o spune UNICEF… ca să n-avem vorbe.
Or, firmele de armament nu există pe teritoriul statelor unde mortalitatea cu pricina are gradul cel mai ridicat. Acolo nu există o bucată de pâine (incluzând Ucraina), darămite logistica necesară construirii mașinăriilor de ucis. Nu. Ele, masturbarea BIAS în alte condiții, își au reședința pe teritoriul țărilor așa-zis civilizate. Chiar site-ul oficial NATO recunoaște că deține 74% dintre ele. China iși arogă 40%… deci dă cu virgulă totul.
Ce vreau să spun e că lumea asta, în general, cred că are nevoie de mai mulți Andrei Marga.
Care Andrei Marga, intelectual indubitabil, nu trezit pseudofilosof peste noapte cu cabinete private (!!! unde, știm, bancar vorbind, cine are acces) în curtea de pe teritoriul României roase de inflație și analfabetism funcțional.
O părere care nu este cea a propagandei curente nu înseamnă că este a domnilor Vladimir Putin și Viktor Orban. Doar la minți înguste rău funcționeză penibila regulă „ori spui cum se spune – ori ești cu acela”! Să sperăm că se mai poate gândi și cu propriul cap!”.
Conflictul din Ucraina nu se poate încheia decât printr-o înțelegere care să implice Rusia, SUA, Ucraina, Germania, Uniunea Europeană, China. Indiferent de cine “învinge”, nu va fi pace în Europa dacă nu se iau în seamă interesele de securitate ale fiecărei părți. Oricum, europenii vor fi cei care vor achita facturile de orice fel. 2. Ar trebui trase consecințe și din faptul că Ucraina este în granițe nefirești. După toate criteriile istorice și demografice, ea are de cedat teritorii vecinilor, în granițele cunoscute: României – Bucovina și județele, Ungariei – Transcarpatia, Poloniei – Galicia, Rusiei – Dombasul. 3. Nu au suport iluziile, căci, în Ucraina actuală, până la democrație este un drum. 4. România nu are ce căuta în acest conflict. Ea nu ar trebui să înfrunte vreo criză în plus, fie ea și energetică, din cauza conflictului.
Observ însă că nici profesori universitari de la noi, care se consideră istorici sau politologi, nu pricep ce este “liberal” sau “illiberal”. Personal am o părere mai bună despre liberalism și, în definitiv, apăr libertățile intangibile ale persoanelor și “liberalismul reflexiv”. De altfel, în apărarea liberalismului am scris mai mult decât orice liberal de azi din România. În orice caz, cine nu împărtășește liberalismul care se practică nu este prin aceasta „iliberal” – decât dacă logica nu mai contează. Iar cu o logică schioapă, nu ai cum să fii liberal!
A spus intelectualul în apărarea sa.
Căci, a trebuit să se apere. Cățelușii Ursulei vor de Leyen s-au asumuțit teribil asupra fostului rector al Universității Babeș-Bolyai. Ca să nu mai vorbim despre refuzul liderilor ucraineni de a respecta acordul de la Minsk (pe lângă încurajarea atrocităților comise în rândul cetățenilor cu buletin rus din Donbas – firesc, poate, pentru o conducere ce nu permite existența pluralității politice), tratat care, nearuncat la gunoi, ne-ar fi permis tuturor ceva mai multă liniște și pace (măcar energetică).
Fostului… ați remarcat că și-n cazul problemei vaccinului Covid toți, dar absolut toți ăia care au contestat sacralitatea Pfizer (&Ursula – ne spun stenogramele) sunt trecuți de o anumită vârstă? Și de o anumită potență?
Un soi de… nu mai am nimic de pierdut!
În fine, acel liberalism clamat la TV (dar care nu se practică câtuși de puțin) noi l-am definit în nenumărate rânduri drept neoliberalism: forma sinistră sub care suntem obligați să trăim.
Și sub care, că doar însăși Ursula ne-a zis săptămâna trecută, suntem obligați să ne mai punem o plapumă pe noi, gândind că astfel apărăm de fapt nu știu ce valori transcedentale. Că trebuie să mai stingem lumina, să ne îmbrăcăm mai gros. Trebuie murim pe capete. Anul 2022. Anul când omenirea pozează exoplanete! Colosal, nu!?
Mai vreau să accentuez doar ultimul punct subliniat de Marga: România nu are ce căuta în acest conflict. Ea nu ar trebui să înfrunte vreo criză în plus, fie ea și energetică, din cauza conflictului.
Da și nu.
Cu siguranță nu trebuie să arunce sute și sute de milioane de dolari (decontați de noi, firește!!!) pe mașinării de ucis de mâna a șaptea din Norvegia ca să nimic. Sau… mă rog, ca să aibă o fetiță cu acadea în gură ce ține în mănuțe (de asemenea grotesc inaccteptabil în sine) pentru reviste gen Vogue – care la rândul lor au darul de ne ține mucea că Bucea, deci complici la averile oligarhilor firmelor de armament.
Dar cred că ar trebui, la nivel diplomatic, să nu fie indiferentă. Adică să încurajeze dialogul și spălarea viitorului de mai tot trecutul (măcelul ucrainean asupra cetațenilor ruși – Madonna of Gorlovka). Cu, cred, intermediar Papa Francisc. Pare una dintre puținele voci zdravene la cap cu priză la public. Are așa și o aură fabuloasă. Funcția gen. Ar putea funcționa întru viața unor copii, poate (cu abilitatea instituțiilor tari din prezent m-am lămurit). Și mai pare Obi-Wan decât tot cosplayul ridicol prestat pe ecranele lumii de cântătorul la pian cu penisul (mai avem puțin și începem o trilogie a indubitabilului).
Ca meloman, ca simplu cetățean, vreau să-mi cer scuze fabuloasei trupe Etrange dacă, prin cine știe concurs de împrejurări, se va simți târâtă în mocirlă. Dar cred din tot sufletul că muzica francezilor, anume conștientizarea valorii umane, e de fapt soluția problemelor tuturor. Varianta #-urilor egoiste nu pare viabilă. Cel puțin asta m-au învățat pe mine rușii de la RGN.
Albumul Enigme, probabil discul anului, este disponibil pe Bandcamp.
✐ THE PROG MIND (9,5/10) :
„You may not have heard of Etrange, but they just released one of the best, most imaginative progressive metal albums of 2022.”
✐ HARD FORCE :
„Ce deuxième album est une petite merveille qui n’a rien d’une énigme, bien au contraire, il n’est ici question que de certitudes.”
Încă ceva: pe când eram student la filosofie, m-a bătut gândul să-mi dau licența după Crizele modernității târzii, cartea lui Marga apărută pe la începutul anilor 2010. N-am făcut-o. De fapt, nu mi-am mai dat licența deloc. Azi doar caut o fată printr-un cimitir. Și mă simt extraordinar de bine și de împlinit! Deci, #lumeanoastrăliberă cred că are o problemă mai mare decât a mea și atât. Viața ar trebui să fie cea mai importantă. Poate că, în fapt, și eu sunt spălat pe creier, deși refuz să am orgasm gândindu-mă că o fetiță cu acadea în gură ține în mănuțe o mitralieră cumpărată din eforturile mele adiacente.
un gând muzical 