Sau Autobuz Azi 3 😀
Am avut cândva un profesor: Radu Solcan. Mare șmecher pe la filosofie. Tipul cică învățase zeci de dialecte la virgulă doar pentru a putea citi cum trebuie (toate?) textele. Printre altele, a fost cam primul ce-a adus în România studiul științei cogniției din perspectivă filosofică. Vorbesc la trecut pentru că a murit chiar pe vremea când îi eram student.
E, și nenea ăsta, așa șmecher cum era, plus ros de maladie, venea într-o rână la cursuri – doar cu specia de tramvai nenorocit ce oprește la intersecția jegoasă de la Grozăvești. De acolo o lua pe malul Dâmboviței unde se tot oprea să zâmbească spre cer, spre păsări, spre pescarii care pescuiau pește cu căcat etc. L-am prins din spate în ipostazele astea de câteva ori. Ziceam că-i nebun. Sau, mă rog, că-i filosof din ăla stereotip.
Azi, însă, îi înțeleg oarecum bucuria și traseul ales intenționat – mă îndoiesc că nu și-ar fi permis mașină (șofer, taxi), doar trăim într-o lume liberă, #slava, în care valorile profunde o iau mereu și mereu înaintea putinismului nemernic etc. etc. Nu?
Îl înțeleg în sensul în care dacă mă prefac că-s în prima reclama Duplo, văd tot soiul de minunații. Deja am vorbit despre două (una juma de fapt, dar, mă rog, să nu fim răutăcioși) dintre ele. Să trecem la a treia. 😀
Ieri dimineață, același autobuz. Plec cam șucărit de la terminarea orarului de protecție a singuranței naționale.
Mai întâi pentru că nu știu de ce se insistă asupra radiației globale de -0.1 într-un excel cu tentă medievală. De parcă ea ar putea fi puțin gravidă. Mai noapte… Kilojoule-n perete. Dar să lăsăm subiectul în seama trupelor prog. math care oricum se înțeleg doar pe sine.
Apoi, al dracului să fiu eu dacă pricep de ce norul ăla bengos e promovat cu atâta insistență, deși ochii transmit creierului, fie și neimplicat transcedental în știința cognitiei, altceva. O fi spiritul alarmist, o fi prevenția care indiferent de labirint o ia înaintea autenticității sau o fi altă comoditate națională.
Și cum stăteam eu așa avangardist într-ale singuranței naționale, se urcă doi controlori. Pregătesc, frumos, abonamentul cumpărat ca să aibă și șoferul ce să mănânce, mai ales că are nevoie de proteine din moment ce îmi are viața-n grijă, și aștept cuminte verificarea.
Cu un ochi în față la nenii care își făceau meseria, cu un altul, chiorâș din cauza sentimentului că n-aș dori s-o dau total în penibil, la două fete de vreo 20 de ani așezate fix în dreapta mea. Bune rău!
Controlorii ajung în dreptul ecartamentului nostru și își îndreaptă mai întâi atenția către ele.
Buna ziua! Vă rog să-mi prezentați cardul dumneavoastră de călătorie.
Mă așteptam să aud eterna replică: suntem la liceu!
Dar… șoc!
NOI CĂLĂTORIM ÎN INTERES DE SERVICIU!, rostește brunețica din cuplu pe un ton de-am zis că face voblaj scula uitată de soarta neoliberală.
Înțeleg, domnișoară. Îmi puteți arăta o dovadă în acest sens?
SUNTEM REPREZENTANTELE POLIȚIEI CAPITALEI PE RUTA STB NORD-CENTRU!, zbiară roșcățica.
Aveți vreo legiti…
EȘTI FOARTE INSISTENT, BĂIATULE! POATE VREI SĂ VORBEȘTI LA TELEFON CU…
A băgat la înaintare un nume bizar.
Fie. Puștoaicele or fi acele entități mirobolante care ne veghează incognito bunăstarea-n public, că doar de-aia se dau atâția bani (ai noștri) securității în detrimentul sănătății și învățământului.
Și-o fi zis controlorul… căci verbal a mai adăugat doar: călătorie plăcută!
După care se răsucește spre mine.
Un card sau…
N-AM! CĂLĂTORESC ÎN INTERES DE SERVICIU!
Fetele întorc capul ca bufnițele, controlorul se albește (îmi pare sincer rău că l-am prins la mijloc, dar na…).
Yo-ho, stick a cannonball up your cunt! Yo-ho, put your dick in a blender! Holy shit, let’s goooooooooo
Domnule, vă rog să nu…
EU MERG CU AUTOBUZUL ĂSTA CA SĂ MĂ UIT LA NORI DIN MERS. ȘTIȚI… SCHIMBĂRILE CLIMATICE, FENOMENELE EXTREME… M-AU DETAȘAT CA SĂ ANALIZEZ SITUAȚIA ÎN REGIM DINAMIC. ȘI AVEȚI IDEE CE FRUMOASĂ ERA CORNELIA? NU CA PETARDELE ASTEA DOUĂ!
#IStandWithHectoPascal #AHOY
Și încep să flutur actul pe care bântuie subtil indicația de siguranță națională. De obicei ajută când mă uită portarii.
Gagicilor (vii) le-a dispărut complet delicatețea.
Au urmat un circ și-o panaramă pe care doar corsara-meteorolog Nami o mai înghite – pe ideologia I`m a fucking pirate,I’m a fucking ghost! – with clouds!
„Sunt convins că voi muri în această gaură cenușie, dar sentimentul acesta nu mă aduce la disperare. Omul are nevoie de stoicism. Scăparea este în cultură. Nu în sensul de a‑ți face un nume în cultură, ci în căutarea de a trăi fiecare clipă în chipul cel mai interesant din punct de vedere intelectual“. – Mihail Radu Solcan
un gând muzical 