Sepultura – Quadra (2020)

Cum e, măiculiță, să spui că zâmbești pe Sepultura? 😀 Bun. Extazul poate apărea oricând și din orice. Dar chiar să închizi ochii și să sclipești feciorelnic pe ritmurile brazilienilor? Bă, mie tocmai asta mi s-a întâmplat!

Deși am luat contact de mic cu trupa din Sao Paolo și deși primul meu concert solitar (dement – nu voi uita vreodată, cu bucurie desfătătoare, coasta ruptă dintr-un pogo pus la cale pe latura standurilor cu bere îndoită cu multă, multă apă) a fost un Sepultura de la Arenele Romane, de-abia acum am trăit ceva dincolo de furia pe care metaliștii în general ar caracteriza-o ca fiind progresivă (sau măcar dătătoare de control cotidian).

Pentru că:

1. Se spune… și am tot trăit pe pielea mea sintagma: ăștia mici (nou angajați) sunt tratați cu curul din cauza unui soi de selecție pedagogică pe filiera spartană. N-aș marșa prea mult pe ideea conform căreia trainingul neoliberal e mai degrabă o altă formă utopică neoliberală de a ascunde mizeria sub preș, de a-ți exprima frustrările în bătaia cu musca și de a sublinia caracterul de junglă a lumii noastre așa-zis autonome: călire democrată, cum ar veni (paradox oricum tembel). Cert e că prezentul, unde zic că încerc doar s-o fac fericită pe fata aia dusă pe la începutul anilor 80, în fapt să-mi ascund propria mizerie, dacă nu cumva chiar să-mi justific ego-ul, vorba neoliberalului Iancu Guda, mi-a pus de-a curmezișul niște tovarăși cel puțin interesanți, în sensul că experiențele și realitatea lor socio-politică nu le-au killărit definitiv omenia. Unul dintre ei, rocker mai bătrân. Ieri, apar la serviciu cu un tricou Sepultura – Chaos AD. Tipul nostru mă vede și urlă: pleacă, domnule, cu satanismele astea! Aici e o instituție publică respectabilă, se cercetează științific, și tu, mucosule, vii cu cadavre pe piept! Nu se poate așa ceva! O să recomand un referat! Probabil, omul nostru voia la rândul lui să contraatace memorialistic (cine știe câte clasificări a trebuit să îndure de-a lungul timpului?), căci s-au ițit destule căpățâni exemplare încât să mă distrez. Mai târziu a început, firesc, disputa Max Cavalera vs. era negroteiului. Deoarece…
2. Una dintre doctorele docente care mă antrenau potrivit protocolului (poate superficial, poate și necesar – măcar datorită repetiției care ar fi mama învățăturii) – doamnă pe care grăbit o și caracterizasem la culcare ca fiind mai tot ce e neîncurajator prin lumea noastră liberă, auzind agitația, iese dintre birouri și declamă: Care-i faza? Eu, când eram tânără, aveam tricouri cu Sepultura și mergeam în rockoteci!

Au urmat zeci și zeci de povești muzicale. Care, probabil, n-ar fi fost dacă asaltul copyright s-ar fi împlinit de la bun început. S-a și ajuns la concluzia că Derrick Green chiar are țeavă de țeavă. Spre deosebire de alții.

Secvența mi-o putusem doar imagina cu câteva clipe înainte. Speram ca situația mea de sălbatic care îndeobște umblă cu trandafiri prin cimitire să capete (iar) cumva un aer de metodologii anime. Și, iată!, chiar asta s-a întâmplat! Super tare!

Curmezișul de care vorbeam e mai degrabă un soi de reconfirmare a faptului că rahatul, scos la suprafață, totuși n-are de ce să fie la putere: pornirile fundamentale ale stilului thrash metal. Iar dacă mai adăugăm și tribalul specific Sepultura, cult sonor cu tentă primitivă (originile noastre) despre care specialiștii spun că s-ar afla la originile jazzului și rockului, atunci cred că putem vorbi pur și simplu despre narațiuni antropoide.

Inevitabil, imediat cum am semnat condica am și fugit să-i spun Corneliei ce mi s-a pățit. Eram îmbătat! În drum spre ea îmi tot ziceam că poate șirul evenimentelor de mai devreme avusese cauze bine-definite. Și, da, forțând un pic lucrurile, cel puțin comparativ, mi-a fost greu să-mi închipui teoretic posibilitatea ca printre shake-uri și team building-uri să apară circumstanțe similare. Practic nicidecum. Fiindcă același fard pur și simplu m-a ținut pe loc niște mulți ani: toleranța are limitele sale.

Dar pentru că nu băutorii de shake și călătorii în team building-uri sunt neapărat de vină, deci pentru că sunt confuzat în privința cauzelor lumii noastre libere de fațadă, am lăsat la o parte trecutul și m-am dus alergând la Cornelia ca să-i spun ce mișto e totuși viața. Plm… așa am simțit. Ei bine, proțăpit lângă oasele ei, încep iar să bolboresc… și ajung la partea cu Sepultura – când brusc mă lovesc alte coincidențe teribile!

Mai întâi, sepultura, sudabilul din dimineață, înseamnă mormânt în portugheză.

Apoi, activitatea mea de dată recentă implică și studiul norilor. Adică mă benoclez la nori, după care îi codific prin ce a născocit omenirea sub forme matematice… și toată lumea zicea că io, trecut prin instituții de filosofie, sunt în principiu dincolo de aria care-mi vâră acum salariul, tichetele de masă, voucherele de vacanță și tributul dat impozitelor și asigurărilor de sănătate – % enorm, fără cine știe ce aplicabilitate în realul lumii noastre libere. Păi cum ar fi ca tot ce înseamnă Cornelia – și în general fantezia (speranța) oamenilor – să fie cumva printre norii simbolici? 😀 Adică eu mă uit acum la cer altgoritmic și deductiv după multe luni în care mă uitasem în sus după imaginea idilică a Fetei din Vis! Lolozaur! Nu știu cum se face, dar Cornelia chiar parcă se transformă constant în tot și-n toate. Sau devine cumva ubicuă, fără să-mi propun treburi mistice. Am recitit foile din 30 octombrie până azi și ea s-a regăsit ba în istorie, ba în geografie, arhitectură, securitate, politică, antropologie, fotografie, pictură, medicină, sculptură, religie, nu mai zic de muzică. Acum e și-n meteorologie! Zău, mai are puțin și ajunge veritabil sistem filosofic. 😀 La urma urmei, medalia globalistă și demiurgică din coperta Quadra pare a fi scrisă pe craniul unei fete.

Risc și-un sacrilegiu: cred că ultimul disc Sepultura e un excelent tehnic prog. death/thrash… de departe cel mai bun (!) din catalogul trupei sud-americane. Parcă îmbină specificul formației Cavaleristice cu accente Coroner/Overkill. Și cu destule accente simfonice revizuite. Oricum, fără îndoială că e prima compactare comunitaristă de la Chaos AD (1993) încoace.

Preserve our way