Tierra Santa – Tierras de Leyenda (2000)

Sigue viviendo en un sueno inmortal, la leyenda del uni…cornio: am tot fredonat în primele zile de RGN. Era o vreme bizară, când canalul rusesc de MV-uri Youtube m-a convins că băltirea e oarecum plictisitoare. Până la urmă, profesorul de filosofie Gabriel Vacariu într-adevăr simțea ceva (cognitiv, lol) când a zis că femeia este un miracol și că pe Nastasia Fillipovna o regăsim în majoritatea femeilor.

Plănuisem să fiu mai lacrimogen decât de obicei. Dar emoția, evident, nu impresionează autocrația drepturilor de autor, deși ideile (arta – sens larg), în definitiv, nu ar trebui să folosească banul drept principal scop. Nici mai tehnicul nu cred că are vreun efect notabil, dar poate, cu timpul, anumite considerente neafectate (probe credibile prin cercurile elitiste) vor revizui tematica.

Ziceam prin primăvară că mă voi duce pentru totdeauna lângă oasele (uni)Corneliei dacă demența cancel culture, rusofobia abjectă, renașterea generalizării exagerate, ctpismele etc. vor bana RGN de pe YT pe motive genetice. Nu de alta, dar lumea mea chipurile liberă ar fi însemnat că a luat-o complet razna, deci că n-are rost să mă mai agit.

Deh, RGN a fost între timp banat definitiv. Aparent, nu din cauza zonei geografice (cu toate că putem specula), ci ca urmare a logicii războinice (de anulare prin excelență) neoliberale denumite: drepturi de autor.

Tommy Vext, un muzician american de heavy metal (mediocru după părerea mea), de altfel cunoscut pentru părerile sale politice controversate, a făcut pe dracu-n patru și a obținut un ordin judecătoresc prin care catalogul RGN trebuie să fie ars pe rug.

Fără a lungi rahatul, cred că asistăm la exemple tipice de dictatură și de îngrădirea ideilor.

Volumul, în special muzical, este azi extem de mare. Nouă, cetățenilor, ne-ar fi imposibil să aflăm tot ce e acolo dacă ar trebui să cumpărăm tot ce e acolo. Și, exceptându-i pe Popoviciu, Țiriac și magnații firmelor de armament, nici nu ne-am permite.

Prin urmare, 99% dintre muzicienii care vor să obțină venituri din creație se pot baza pe o singură paradigmă: concerte. Or, dacă noi nu auzim de ei, nu știm ce și cum cântă, evident că nu vom cumpăra biletul de acces.

Timpul cetațeanului este foarte limitat. Chiar și mie, meloman apucat, îmi este imposibil să acopăr măcar un sfert din ce se scrie lunar. 12 ore la muncă, 3 ore pe drumurile noastre melcuite, plus somnul de 4-5 ore ca să nu mor în pizda mamii mele neoliberale, spălatul, mâncatul, masturbatul… cât îmi mai rămâne pentru mine – ca om cu nevoi sentimentale? Asta presupunând că nu vreau să fac și altceva dincolo de muzică.

Mai mult, echipa RGN n-a clamat niciodată că se află în spatele realizărilor artistice. În sensul că nu și-a arogat niciun drept intelectual. Ba dimpotrivă! Caracterul canalului era unul de promovare: cu trimiteri către paginile oficiale ale artiștilor în cauză, menționarea cu CNP a membrilor trupei respective etc. Plagiatul este cu totul altă mâncare de pește.

Cu alte cuvinte, dacă eu scriu pe blogul ăsta că am compus albumul Tierras de Leyenda, da, e o problemă. E furt. Vedem situația cu precădere în cazul lucrărilor de doctorat din România. Dar dacă fac tentative de recenzie, vorbim despre favorizare. La fel stau lucrurile și pe YT. Iar dacă vreau să scriu o lucrare de licență/masterat/doctorat etc. și în subsol menționez influențele, întocmai precum a făcut RGN, atunci mediul academic n-are nimic de comentat. Și e firesc să nu aibă dintr-un singur motiv: ideile trebuie să circule și să se completeze – altfel omenirea ar fi fost și azi în stadiul de consumatoare de carne crudă dacă doar unii ar fi avut acces la șmecheria cu focul.

Destui artiști nu-și dau seama că prin această veritabilă cenzură nu doar că se ucid pe ei înșiși, dar mai fac ceva, infinit mai nașparliu: ucid rezistența și speranța (poate și evoluția) omului în general. Până la urmă care alta e substanța artei dacă nu hrănirea sufletului? Conceptul de proprietatea intelectuală și-a depășit competențele: la nimic bun dacă ideile rămân în baia celui care le-a gândit.

Generații întregi s-au format și bucurat tocmai pentru că o casetă piratată mergea din mână în mână. Nu este deloc o lume ideală, dar este realitatea (din teren). Azi, când și cantitatea a devenit o piedică în sine, asaltul licențelor atinge absurdul.

Totuși, trebuie să fiu și un pic bocitor. Situația obligă.

Concomitent primelor întâlniri vizualo-auditive cu RGN, o descoperisem pe deja faimoasa Cornelia – lângă mormântul bunicului pocnit de hoardele covidiste: o fată extrem de frumoasă care a murit la ora cea mai nașpa – adolescentă – fix când omul începe să guste de toate. Bun, ea a amintit, cum e și firesc, că dramele supreme sunt morții când nu e cazul, nu neapărat boșorogii care au trăit cam tot ce se putea trăi. Deși am pretenția că încă n-am ajuns atât de drogălău încât să fiu erou neonazist din gărzile patriotice ucrainene care folosesc fetițe cu acadele în gură drept scut (sau care ucid fete cu buletin rus de pe teritoriul Ucrainei – a se vedea Madona din Gorlovka), totuși m-am folosit de ea.

Eu cred că sunt un exemplu elocvent de cetățean care a supraviețuit datorită complexității artistice. N-am dat bani psihiatrilor intelectuali de TV, deci n-am dat bani propagandiștilor NATO, nu m-am apucat de droguri, nu m-am aruncat de la etaj, nu m-am transformat într-un USR-ist de ocazie, n-am #rezistat, n-am dat like-uri unilateralității mihaișoriniste și gabrieldiaconiste, cu toate că aveam suficiente rațiuni s-o fac. De ce? Păi cred că datorită comunicării vizuale și nonvizuale marca RGN apărute la un moment T0.

Muzica (rock în speță) în combinație cu frumusețea feminină mi-au zis că moarta aia superbă din 1982, presupunând că mai există pe undeva, n-ar vrea ca și alții să aibă soarta ei. Să-i întârzie măcar. Sau, chiar dacă și-ar fi dorit apocalipsa, să zicem fiind transformată într-o anatemă subterană din frustrare, noi, cei vii, ar trebui să-i apărăm până la capăt frumusețea și inocența tinerească. În caz contrar, putem la fel de bine să tragem obloanele peste tot ce înseamnă planeta Pământ.

Pe de altă parte, îmi doream ca cel care mi-a fost tată de facto să nu moară-n chinuri. Nu mi-a ieșit. Habar n-am dacă în cazul meu pot spune clar că cineva e de vină, incluzându-mă (poate n-am purtat masca așa cum trebuia, japonezistic).

Cert e că fetele alea drăguțe pe care le-am văzut claie peste grămadă în morga Covid, căci nu mai erau locuri în frigidere, LOL!, mi-au rămas pe retină. Îmi vin în minte aproape secundă de secundă. Ja ja ja

Iar de scena respectivă sigur, sigur cineva e de vină. Au trecut 30+ de ani de la căderea comunismului. Am trecut chiar și prin neozecistul neocomunism. Am intrat în UE – era așa-ziselor valori umaniste. Iar în 2022 nu există suficente locuri în frigiderele spitalelor pentru ca trupurile unor fete frumoase să nu fie în Tsukahara-grupat. Fără voia lor. Ceva nu e în regulă.

Coincidență sau nu, tot lumea liberă, la care ni se spune că trebuie să ne închinăm, n-are loc în frigidere pentru niște fete tinere.

Din fericire, am reînceput să mănânc carne relativ repede. S-a dus mirosul de vanilie telurică pe care-l răspândeau gagicile inerte cu picioare de trimis în spațiu sub forma: așa arătăm noi. Și asta în special datorită combinației de forță și feminitate pe care subcultura RGN a răspândit-o în lume. Adică fete frumoase & rock`n`roll.

N-aș fi putut înghiți la fel de ușor fără MV-urile RGN. Cornelia, ok, mă îndulcea. Dar Fecioara Maria, prezentă în fiecare dintre eroinele anime via simbolisticii (istorice?) Ioanei d`Arc, leitmotivul rușilor de la RGN (care astfel au dat seamă mutualismului), nu s-ar fi împlinit fără muzica inconștientă a sufletului, dacă ar fi să-i dăm crezare lui Cioran.

Spre exemplu, ieri, cineva postase următorul mesaj pe canalul RGN de Discord: Because of you, I’ve discovered so many bands and songs that have come to be really meaningful to me. They’ve helped me get through some hard times. The arts you associate with the songs are really cool too. If it weren’t for you, I wouldn’t even be listening to many of the bands I now listen to. Regardless of what happens with the channel, I will always be grateful. However, I really hope the youtube powers that be come to their senses soon and that you’re able to get the channel back.

Un alt mesaj de acolo spune: This whole RGN thing discovering new songs every week was a Saturday ritual for me to add new songs to my playlist.

Alții spuneau că RGN și-a dat singur foc la valiză pentru că era… monetized. Din nou, cred că perspectiva e greșită. În genere legislația YT e plină de confuzie. Pentru că nu era ca și cum plăteam că să vedem/ascultăm (pay to win – cum se zice în cercurile gamerilor sictiriți de politica jocurilor neoliberale). Ci puteam dona. Liberi dona! Chestie care le dădea o motivație suplimentară realizatorilor de MV-uri (o muncă deloc simplă). Și care în definitiv promova artistul, promova ideile.

Curios cum Youtube promovează (sub aspect legal) reclame la jocurile de noroc, adică la iluzii devastatoare, simultan distrugând bucuria vieții (sub pretinse ilegalități). Ceva nu e deloc în regulă cu lumea asta liberă a mea – supremul istoriei la care intelectualii de tv mă tot sfătuiesc să mă închin.

Mă tem, repet, că demersul capitalist nu va fi înduplecat doar de bucuria vieții. N-a fost niciodată. De ce ar fi de acum încolo, mai ales că recent trăim sub dictatura 1%usmului? Desigur… feerică pentru că în cap de listă nu scrie est ori Putin. Ce porcărie!

Revenind la versurile din început, ele, mărturisesc că le-am fredonat și cu ani în urmă, când stăteam la o masă de bar cu șefa promoției noastre de la filosofie. O tipă leadership material (pe bune, nu din buze sau cu CV-urile pe masă) pe care am tot provocat-o în anii studenției. Nu că ea mi-ar fi dat multă atenție… pe bună dreptate. Ca dovadă: azi ea e profesor de filosofie, eu bat câmpii pe un blog obscur.

Și le-am fredonat chiar de ziua mea. Nu știu cum dracului, într-o noapte de 28 noiembrie am ascultat prima oară Tierra Santa – Tierras de Leyenda. Câteva ore mai târziu m-am trezit față în față, intim, cu fata pe care până atunci mi-o stabilisem drept rivală. Eu pentru ea eram neica nimeni. Mi-a și zis-o la un moment dat în certurile noastre fugitive de prin asociația Philos. Dar, de fapt, tot ce voiam era ca ea să mă tragă după ea…

Cam cum, în definitiv, l-a tras Naruto pe Sasuke. Deși Sasuke, paradoxal, era mai capabil. 😎 Nu mai insist. S-a prins ideea și apelul la zonă.

N-a făcut-o. De ce ar fi făcut-o? Fiecare cu pizda mă-sii. Nu? Etica mai degrabă se predă. Ba chiar m-a băgat într-o pseudotristețe. Am abandonat facultatea. Însă coborârea ei la un anumit nivel dintr-o după-amiaza de X 28 m-a terminat! O făcusem cu ou și cu oțet, o bârfisem și se știa că o bârfisem, iar ea îmi zâmbea. Etica se și practică. Poate de-aia eu azi bat câmpii pe un blog iar alții predau filosofie.

Sau a făcut-o, dar n-am priceput eu.

De la anul, sper, îmi va fi profesoară. Iar pentru controlarea frustrărilor mele tembele nu e de apreciat neapărat Cornelia, săraca puștoaică probabil e acum doar și doar oase (în ciuda minunatelor mele analogii, căci rămân deosebit), cât exteriorul palpabil: RGN și ăștia care mai respiră.

Dacă n-ar fi fost RGN, eu acum n-aș fi avut joburi zăpăcite – în sensul că mă pun să gândesc (mai mult decât pot, dar e frumos) și să încerc diverse chestii. Și, în lipsa conexiunilor, n-aș fi vrut să fac dracului ceva cu viața mea din capul locului. Dacă teoria (legislația) drepturilor de autor ar fi acționat mai din timp, acum aș fi fost doar beat lângă poza Corneliei, cântând Akatsuki cu mânjit de Tanita, nu aș fi căutat realitate pe pământ chipurile sfânt. Nu mi-ar fi născocit ideea că vreau s-o fac fericită și că vreau din tot sufletul să trăiesc și pentru ea orice ar fi.

De fapt, pentru mine Cornelia nu e pe pământ sfânt. E mai degrabă într-un tărâm de legendă, chiar în sensul definiției din DEX. Exact cum sunt (sau erau! RIP!) fetele canalului RGN. La drept vorbind, nu discutăm despre unicorni roz care zboară prin spațiu sau despre astrologie, ci despre ceva foarte pe bune: Nastasia lui Vacariu.

Cât despre album, Tierra Santa – Tierras de Leyenda este o recomandare Motorhead dacă Lemmy ar fi luat lucrurile mai în serios. Discreția îi caracterizează pe spaniolii noștri. Solo-ul din Sodoma Y Gomora e printre cele mai tăioase de profil, Cancion de Pirata, sub bagheta poetului romatic Jose Espronceda, dă o altă dimensiune (plauzibilă) subgenului pirate metal, La Momia… cred că pe aici voia vandabilul Iron Maiden – Powerslave să se încadreze (și, în general, mai toate influențele orientale din rock), Una Juventud Perdida captează durerea suferinzilor din cauza hoardelor Europei occidentale, iar La Torre de Babel, La Caja de Pandora și El Caballo de Troya poate funcționa ca un trio-medley pansiv. Blind Guardian are progenituri respectabile (sonorități măcar onorate indiferent de preferințele intime firești). În orice caz, fiecare moment din ăsta moderat (în ciuda exploziei – afectării – specifice stilului) cred că, acum, poate interpreta visele canalului rusesc RGN. Și cum cineva zicea că o creație bună e aia care se menține autentică în diferite ipostaze…

P.S.: Era să uit. Consecința dictaturii drepturilor de autor face ca vreo 200 de videoclipuri și 50 de texte puse aici să fie trunchiate la sânge. Mă consolez că încă există varianta RGN pe softul ăla de modificat ++. Legislația YT consideră drept coveruri respectivele MV-uri computerizate. Nu mai există variantele originale, dar la o adică se pot verifica rândurile mele via abordarea menționată. Dacă rușii se vor îndrepta către alte platforme, voi updata rând pe rând.

Fundiendo los suenos con la realidad
viviendo en tierras de leyenda

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s