Paginile de reclamă ne anunță că acest grup australian își trage seva din călătoria eroinei Aloy, o arcașă (tradițională) captivă lumii post-apocaliptice Horizon Zero Dawn aflate sub teroarea unor mașinării. N-am testat RPG-ul amintit, dar, măcar ca implicat Sword Art Online, înțeleg pe undeva dorința de adaptare sonoră la canoneala vremurilor noastre pe care găști de tip Skies Collide o folosesc ca punct de pornire în actul artistic.
Axându-se pe coordonate formale electro-rock, muzicienii de la antipozi se pare că au găsit muza perfectă. Și asta deoarece nu emoționează atât prin acel dark pop-rock invocat de siteurile specializate, cât printr-un soft progressive ambiental (modern) care aduce în discuție mai ales sentimentele cotidiene, neeroice, pe care acum le experimentăm cu toții.
Ok, tehnologia VR este în stadiu incipient, departe de contopirea substanțială a realului cu virtualul ca-n SAO sau cum probabil ar fi teritoriul însușirii poziției lui Aloy, însă putem extrapola și face fel de fel de legături cu problematica internetului la îndemână: iar forța tehnologiei contemporane este de netăgăduit. Presa, datorită vizibilității universale și repede accesibile, poate dintr-un rând schimba cursul istoriei (o face, dar deloc spre bine), caracterizându-se astfel în prezent drept principala forță motrică (sau, în orice caz, cel mai important macaz). Accesul la artă (la toată arta de pe netul românesc!), deci la dezvoltarea și bucuria noastră, e mult mai ușor. Respectiv, inacces. Sau, ca să ne jucăm de-a intelectualii Humanitas: aacces! Deci, cu bune și cu rele.
Încă din vremea tipologiei mIRC oamenii aveau posibilitatea de a-și exprima mai liberi sufletele unii altora. Clișeul în spatele monitorului (tradus altfel și sub forma lipsei de inhibiție, timpul mai mare alocat adunării gândurilor etc.), da, în general a fost gazogen de frustrări necontrolate. Este și azi dacă citim secțiunea comments de pe site-ul oricărei publicații. Plus: pârghia de care avea nevoie traficul de carne vie pentru a-și atinge apogeul. Dar tot instrumentul cibernetic a dus și duce la minunății.
Ce vreau să spun e că nu internetul (grosso-modo zis) în sine e o problemă, cum eronat crede intelectualul Nicolae Manolescu, ci cum noi, realii, îl folosim. Destul de banală constatarea mea. Însă tot realitatea banală ne arată că răul de pe internet e mai puternic decât binele. Da, eu mă bucur, îmi găsesc energia de zi cu zi, atunci când descopăr câte un video pe Youtube sau când citesc câte o recenzie deșteaptă. Dar nu știu dacă fericirea mea compensează durerea unei fete abuzate – apoi afișată întregului WWW distrugerea deminității ei.
Probabil același gând a trecut și prin mintea rușilor de la RGN atunci când au ales imaginea de față pentru una dintre piesele Skies Collide. Inițial, (re)interpretarea lor mi s-a părut ușor forțată: adică trupa din Australia se înfățișează datorită simbolisticii războinicei Aloy (mama lor de propagandiști… ce s-o mai lungim…), iar canalul YT prezintă o waifu de manual: sexy, lascivă, cablată și înconjurată, aproape îngropată, de cyberboxuri. Ostentativ… Dar neliniștea, cel puțin așa cum e ea definită în DEX – panică (nelămurită) ! -, am senzația că le definește exact pe ambele fete. Forma diferă, dar fondul e la fel: scopul final al luptei (struggle din engleză exprimă mai corect ideea noastră) lor e la fel – să supraviețuiască (cumva), să fie mai bine.
Iar prin ambiental, muzical vorbind, putem foarte ușor trece granița psihedelicului. Domnișoara din imagine pare că deja a început să zâmbească temeinic, picioarele pare că și le expune cordial. Eu n-o cred! Nu privind la fișa postului pe care securitatea noastră, a lumii libere, o terfelește secundă de secundă. Cred că surâsul ei e de fapt isteric.
Însă o și cred că se poate îndrăgosti visceral datorită acelor fire și cutii umplute cu condensatori. Chiar eu am făcut-o cândva! Kirito și Asuna, modulat, sunt alt exemplu. Întreaga ei postură poate fi sinceră.
Oricum, versurile înclină vizibil spre prima variantă. Perspectivă care, luând în calcul și punctul 2, mă face să cred că trupa Skies Collide e la rândul ei în sine un atmosferic cu bune și cu rele: dă seama beteșugurilor moderne, dar, deși probabil muzicienii au studiat suplimentar conceptele, prilej cu care s-ar explica abordarea serioasă prog. (iar de la muzica progresivă avem implacabil pretenții), nu s-au familiarizat îndeajuns cu bruionul fluctlight. Interconexiunea nu le joacă neapărat feste, dar marginalizarea acesteia le limitează privirea. Desigur, fragmentarea circumstanței vizate nu-i neapărat un păcat capital. La urma urmei, Kirito și Asuna sunt unici. Poate că pe australieni îi interesează mai mult (pe bună dreptate) violul crunt la care sunt supuse Tiese și Ronye în Sword Art Online – scenă cheie din proiectul Alicization (fata-computer Alice în Țara…) cenzurată pe liberul și educativul Netflix, căci mizeria sub preș e întotdeauna preferabilă lumii occidentale. Deci, poate am eu așteptări prea largi de la muzica lor de altfel mișcătoare. Sunt totuși foarte curios cum vor fi următoarele melodii și albume! Momentan, eroarea de cod 871 nu pare a fi în orizontul poetic Skies Collide, cu toate că declamă contrariul: suficient pentru o audiție plăcută, mai complicat în oglinda RGN.
un gând muzical 