ISON – Aurora (2021)

Muzica spațială pare astăzi mult mai vie decât era la începuturile sale. Dacă în anii 60-70 extinderea ideilor simfonice care renășteau prin fazele progressive se potriveau de minune primelor apropieri fizice față de nebuloasa ce fascinase dintotdeauna omenirea, naivitate cerebrală însoțită sonor de acel deja faimor psihedelic controlat, în prezent, datorită răspunsurilor date unor majore întrebări siderale, sunetul cosmic (fabricat) dovedește încă și mai multă viabilitate. Într-un fel universal, cred că acest subgen corespunde prospețimii regăsite în scrierile marilor filosofi etici odată cu nașterea dilemelor internautice. Iar proiectul ISON este un argument dat în favoarea perenității anumitor gânduri.

Lumea ISON se înfățișează în 2021 puțin schimbată. Compusă inițial din polivalentul Daniel Anghede și cantautoarea (extraordinară, îmi permit să adaug) Heike Langhans, duet care lansase o vastă experiență galactico-sufletească în urmă cu doi ani (discul Inner – Space), dând impresia că momentele space îsi pot reclădi un sound contemporan bine definit, acum îl avem doar pe fostul membru Crippled Black Phoenix, dar și o serie de invitate de marcă ce retransformă bogorodnița cuantică: Sylvaine, Cammie Gilbert, Tara Vanflower, Carline Van Roos, Lisa Cuthbert, Vila, Carline van Roos și Gogo Melone, toate soliste de primă clasă asupră cărora ne putem apleca și separat. De fapt, dacă iubim cât de câț muzica, suntem obligați să le acordăm o atenție deosebită tuturor acestor voci.

Aurora are elementele unui album post-… post-rock. Și nici găselnița mea nu caracterizează complet povestea. Ambientalul, prin natura lui cosmopolit, electronicul și senzatia undelor despre care vorbea Ion Gagim duc astronautica fonică mai departe. Sau, mai bine spus, aduc la zi visele fizice, chimice și biologice. Maniera space rock e fără îndoială punctul de rezistență. Totuși, ea captează o parte însemnată din noile descoperiri. Tehnologia merge astfel mână în mână cu marea căutare. Și o face destul de natural, neglijând (voit) prolixitatea matematică, în ciuda unei anti-melodii subtile.

Firesc, un demers de genul ăsta aduce cu sine și un sentiment de neîmplinire. Drama (acum) (mai) palpabilă nu e nici pe departe suficientă, motiv pentru care piesele se amortizează una pe altă. Pe lângă eterna imponderabilitate venită probabil din insuficiență cunoașterii. Nu știu dacă o muzică scrisă așa ar mai avea substanță dacă am ști măcar ce e dincolo de stelele a căror lumină ajunge la noi!

Eleganța și pacea subliniate de majoritatea cronicilor îmi inspiră tocmai contrariul. Sigur, sunetul e dichisit fără fanfaronade (ori exagerări psihotrope). Însă poarta deschisă de ISON mă face să mă simt ca un căcat. Mizeria imposibilității de a afla cu adevărat, mediocritatea nulei (omniprezentă indiferent de erele trecute) și certitudinea morții până la deconspirarea banilor vârâți în NASA TV nu au în ele nimic poetic. Poate doar frumusețea grotescului – uite cum, încă o dată, mama progresivă nu doar că se bate cu exhaustivitatea, ci și bagă-n buzunar distracția culturii pop.

I am one with the Universe

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s