În Astra Lost in Space, una dintre temele care stau la baza acțiunii este antiteza dintre importanța cunoașterii istoriei („istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se”, spunea Nicolae Iorga), ca factor corigibil, și ideea conform căreia neștiința trecutului poate oferi un viitor mai bun pentru că resentimentele pur și simplu nu ar mai alimenta cercurile urii. E o dezbatere prin excelență sci-fi, starea noastră din prezent nepermițând un total văl al ignoranței (cu excepția părinților care își închid copiii în pivnițe; sigur, altfel decât cei bolnavi psihic). Însă dialogul n-ar trebui condiționat de realitatea prezentă doar fiindcă tehnologia marilor exoduri nu ne este acum accesibilă, ci preîntâmpinat, măcar de dragul generațiilor viitoare (ca să nu înfrunte analfabet macazurile decisive), așa cum a făcut-o, de exemplu, Kenta Shinohara.
Nu știu dacă francezii de la Etrange au intrat în contact cu Astra Lost in Space, dar fiecare piesă de pe primul lor album pare croită după aventurile și dilemele echipajului B5. De pildă, (1) Exile preface tribulația de care se lovesc Kanata, Aries & co., (3) Reloader oferă speranță, adaptare și empatie în momente T0, (6) Gateway poate fi subiectul Ușii care duce fie către viață, fie către moarte, fie către eterna reîntoarcere, (7) Exoplanet, prospectarea aștrilor întru supraviețuire. Ba chiar avem și o compoziție care se cheamă… (6) Astralis (heavy as revolta grupului-erou față de determinism). Iar imaginea pe de-a-ntregul: visul Yun-huei de a se desăvârși prin muzică.
The album is un-apologetically majestic and cinematic, with huge soundtrack-worthy moments and this overall sense of an epic journey through space and time. – theprogmind.com
un gând muzical 