Și fără sâni există Paradis

Cineva tocmai mi-a sugerat că Catalina, personajul cheie din romanele lui Gustavo Bolivar, seria Sin senos no hay paraíso, este alegoria Erzei de pe aici. Alegoria Sakura, Arthuria, Hinata, Nami etc. (evident, respectând cronologia, de fapt e invers – contează mai puțin).

Mie mi se pare că Catalina e mai degrabă ceva între Maria Magdalena și apostolul Pavel, șmecherul vremurilor care a persecutat creștini până la un moment dat.

Pentru că Catalina fusese o târfă de trei lei înainte de a alege să lupte pentru dreptate, ajungând circumstanțial șefa brigăzii anti-drog USA, printre altele desemnată soluție ultimă în cele mai cumplite zone conflictuale ale Americii de Sud.

Și mai cheie în romanele cu pricina mi se pare faptul că personajul Martin, boss-ul FBI, cel care o antrenează direct pe Catalina, era de fapt un psihopat ce omora virgine, le tranșa, după care le băga, la propriu, în frigider. Ca să le mănânce, la propriu, mai târziu.

Erza, Hinata etc. au fost sfinte din start. Nu și Catalina lui Bolivar.

Unde se intersectează personajele amintite și unde, probabil, involuntar, ambele manifestări artistice se contopesc cred că stă doar în idealul frumuseții și nobilului feminin, simbolul selenar pe la noi. Iar asta, în spațiul nostru (și sud-american), se rezumă la Maria.

Totuși, Catalina nu este nici Pavel. Pentru că pe Pavel l-a educat cineva, știm cine. Iar ăla sigur nu era Martin.

Catalina și-a găsit singură scările de valori. Deci, da, e posibil ca ea să se asemene mai degrabă personajelor-erou feminine din animeurile japoneze ce renasc aiurea-n tramvai. Prin urmare, e posibil ca interlocutorul meu să aibă dreptate.

Într-o Columbie măcinată de atrocități, dar și în niște State măcinate de atrocități, Bolivar am impresia că mai degrabă o reinventează pe Nastasia lui Dostoievski. Poate forțez lucrurile, dar am senzația că zicala rusului conform căruia frumusețea va salva lumea (scriitorul nereferindu-se deloc la frumusețea dată) își dă măsura măcar în ecranizarea romanului nostru.

Carmen Villalobos, intrată în pielea fostei prostituate jegoase, care la persoana I narează din postură de șefă anti-drog, ajunsă acolo, adică în lupta pentru dreptate, strict pe baza meritocrației (e totuși beletristică, să nu avem prea multe pretenții!), mi se pare fascinantă. Cel puțin în uniforma aia de jandarm supărat pe ultrașii magnați americani (indiferent de coastă).

Iar maneaua de față e de asemenea paradoxală. Piesa în sine e evident discutabilă. Chiar mai indignantă ca la Monica Lupșa (brânză ok în burduf de câine)! Dar dacă ținem cont și de versuri și de atitudinea în general crescendo, la care adăugăm primele scene din acest MV, parcă ne vine să spunem că Santana își dă în sfârșit cu Tesla-n coaiele cosmetizate după băiatul fostului portar de la Real Madrid.

Titlul nu respectă realitatea. Dar e o adaptare interesantă pe care traducătorii noștri au ales s-o folosească pe la TV. Probabil au fost foarte absorbiți când au citit romanul. Catalina, cu banii după supt și gang bang urlând chipurile de plăcere, și-a băgat fel de fel de substanțe măritoare. Când a ajuns să se bată cu nenii răi, a ales imediat să-și taie complet sânii. Bolivar nu ne explică și cum i s-a creat fetei cadrul să se dezvolte corespunzător (mai ales în contextul psihopaților de la vârf – analogie cam pe repede înainte). Dar, na, e beletristică.

Deși complet neantrenat în muzică, domeniul său fiind altul, Gustavo Bolivar a participat direct și la compunerea soundtrack-ului de mai jos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s