Ultimul album Lannon mi-a plăcut foarte tare în special datorită stilului vocal pe care îl are Johnny Icon. Discurile Evergrey au mereu un soi de haikai în special datorită vocii lui Tom Englund. Iar recentul material Borealis aduce laolaltă tot ce-i mai sensibil din numele amintite.
Și o face nu doar prin formidabila prestație vocală semnată Matt Marinelli, ci și dovedind că încadrarea în stilul powerului melodic nu înseamnă a fi cel mult simpatic.
Desigur, Borealis nu este o trupă care să se rezume la un subgen. De altfel, dacă răsfoim presa de specialitate, îi vedem discutați pe acești canadieni atât în cercurile progresive, cât și în cele trase din fenomenul Seattle. Atât în zonele (mai) symph., cât și în cele groove. Nu știu de ce arhivele de profil îi plasează doar în categoria melodic power, dar abordarea respectivă de almanah contează mai puțin. Iar concluzia analiștilor de la The Prog Mind cred că descrie foarte bine situația: Borealis is releasing an incredibly ambitious album, and I hope people take notice. This is an album that every power and prog metal fan should appreciate, and I think even people outside those genres can find beauty and artistry here. I am stunned by the sheer weight and height and breadth of this creation. If thundering, fantastical, melodic metal isn’t your thing, this album might change your mind.
Într-un top personal pe 2022, Illusions ar fi în top 10. Poate chiar în top 5 dacă țin cont de versurile piesei My Fortress. Sau chiar top 3 😀 având în vedere că 2022 a propus prestații vocale de excepție, multe dintre ele apărute pe nepusă masă – incluzând aici și multă emoție feminină de tip Jasmin Baggenstos, Naomi Gemignani sau domnișoara UYU. Matt e pur și simplu fabulos în tot ce face pe parcursul acestui disc. Îmi place foarte tare până și dulcegărenia de duet slow pe care o transmite împreună cu Lynsey Ward, solista și lidera grupului atmosferic Exploring Birdsong. În rest, e o furie pansivă în care regăsim cam toate marile prestații interpretative.
Dar nu trebuie să trecem ușor nici peste dispoziția pe care chitara lui Matt o realizează împreună cu partenerul său, Ken Fobert. Cred că pe Illusions s-a depășit din multe puncte de vedere climatul (model, nu-i vorbă) Evergrey (duo-ul Englund-Henrik Danhage) cel puțin din ultima perioadă.
La spusele TPM aș adăuga în final și concluzia celor de la Metal Temple:
Like a great novel that once you pick up, you can’t put it down till the end, that’s the best way I can describe “Illusions”. A true gem of an album, from start to finish. Every song had me on edge of my proverbial “rock n roll seat” with a flamboyant whirlwind of darkened, different melodies spewed throughout the album, the vocals are beyond brilliant, the orchestration is perfectly placed and balanced, the guitar word is magnificent but not necessarily the “main instrument” and lyrically, they are intellect-driven and creative. Put this album on the CD player or turntable, turn off the lights and get lost in a mind-blowing experience. Songwriting: 10 Musicianship: 10 Memorability: 10 Production : 10
Ah, da, și coperta! Efectul e destul de gratuit – fata e arsă cumva din spate (unde presupunem că stau ființele ca ea), nu de la steaua din față. Sau, cel puțin, nu-i vedem decât spatele, deci putem presupune că durerea ei nu a fost cauzată de natură. Plus că pare să stea pe o creație cât de poate de umană (barca, arca, ce o fi). Desigur, apare cumva și leitmotivul Noe, ca să ne exprimăm pompos ca la TVR/Digi Life. Oricum, faza din Biblie, ca orice metaforă religioasă, se poate reintrepta în fel și chip. Doar că Borealis o face de așa manieră că-ți vine să te duci s-o iei de acolo. Deh, nici măcar natura n-a făcut peisaje mai sublime decât picioarele mișto de fată. 😀 LOL! Vorba aia: clouds, girls and rocknroll!
un gând muzical 