In Mourning – Shrouded Divine (2008)

Ca mare fan al ultimelor discuri Insomnium (Valediction încă mă obsedează), mi-am rezervat cam 4-5 ore pe săptămână stilului death metal (melodic) cu accente prog.: în speranța că voi regăsi sau descoperi sonoritățile alea poetice care se potențează (și potențează) prin laturile frustrării – cotidiene -.

Și astfel am dat peste trupa suedeză pe nume In Mourning al cărei album de debut, Shrouded Divine, se numără printre cele mai apreciate materiale de profil atât în presa de specialitate, cât și în publicațiile ordinare (pe metal-archives are aproape nota maximă din șapte recenzii – bornă destul de rară chiar și pe o platformă fanboys/interesele caselor de discuri).

Recentele Insomnium mi-au plăcut enorm nu doar datorită atmosferei expresive (oarecum culte) într-un cadru de angoasă (punk? groove?), ci și pentru că finlandezii cu pricina au reușit să taie (problema adaosului e mai delicată decât ce-și permit foile mele) senzaționismul de tip Opeth și simplismul de tip Arch Enemy. Metalul prog. death melodic tinde în general s-o vireze către una dintre cele două borne, trecând în subsidiar elementul complementar.

Specific melodic (incluzând apelul doom – care știm ce-a făcut începând cu 1970 lol) pentru că vreau să se înțeleagă distanțarea subiectului de progresivul pe filieră Death (Chuck Schuldiner & co.). Or, a fi (impecabil) din punct de vedere tehnic fără a ignora melodismul este un țel care mi se pare mult mai greu de realizat decât pare la prima vedere. Pentru că a introduce în compoziție, indiferent de subgenul prim, principiul armoniei este un risc enorm: deseori auzim în esență popăraie cosmetizată (Arch Enemy e cel mai bun exemplu în sensul ăsta).

Nu că ar fi ceva neascultabil sau greșit în popăraia cosmetizată (metal), doar că trupe de tip In Mourning își propun totodată gânduri mai puțin comode.

Pe scurt: să faci o muzică destinată spiritului critic ce totodată privește către ascultătorii ce-și pot lărgi orizonturile este un demers probabil mai dificil chiar și decât cine știe ce Meshuggah. Sau, în orice caz, mai demn de a fi apreciabil decât vor să recunoască cei care au avut onoarea să atingă anumite stadii ale cunoașterii transcedentale (schimbare de paradigmă, firește) vizavi de lamentația lor interioară.

Prin urmare, cred că o formație precum In Mourning este tare potrivită blogului de față (nu și Arch Enemy care prin exelență trimite cel mult către Battle Beast/Beast In Black), deși atitudinea de suprafață sigur nu stârnește curiozități publice. Am însă convingerea că tocmai melodicul menționat reprezintă îndulcitorul care poate duce către alte și alte divulgări.

Agresivitatea și/sau metodica își au proprietățile lor. În funcție de starea de spirit prin care trecem, ele pot satisface. Dar un Slayer care tinde să aducă în discuție King Crimson (ambele în formule digerabile) cred că prinde bine într-o Românie mult prea drastică-n discurs – de unde și limitarea tinerilor (fără vina lor – ba chiar victime ale excluziunii imbecile). In Mourning dă impresia că a pornit în primul rând pe un drum cu iz antropologic.

Și îmi mai pare că Insomnium are mult de datorat In Mourning, fie doar și pentru caracteristica muzicală din intenția climatului scandinav (așa cum îl știam noi).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s