Shinsei Kamattechan – My War (2021)

Duplicarea distinctului (art rock) Revo (nu mai vorbim despre cadrarea cu soundtrack-urile compozitorului clasic Hiroyuki Sawano!) în context Attack on Titan este o misiune tare complicată. Psihedelicul trebuie să fie foarte controlat la mod popular. Nu știu dacă ciudățelul grup Shinsei Kamattechan și-a propus să își asambleze stilul noise rock având ca temă de lucru controversele majore AoT (atât de majore încât a devenit una dintrele cele mai cenzurate publicații cinematografice nonextremiste în occidentul #liber) sau dacă realizatorii filmului au dat peste albumele trupei și au pescuit acest single lansat în 2021. Wikipedia înclină spre prima variantă, ceea ce e oricum notabil. Repet, halucinogenul pop culture cu pricina mi se pare cumplit de greu de compus.

Pentru a preciza ce vrem să spunem prin termeni ca psihedelic sau halucinogen în discuția de față, poetul și graficianul brăilean Dolfi Trost ne dă o mână de ajutor: Suprarealismul nu caută să introducă visul în realitate, ci transpune realitatea înconjurătoare în vis. Aşa încât, de multe ori, frazele sau tablourile date nu sunt decât concretizarea cât mai precisă a visului, indiferent de angrenajul său în realitatea sensibilă şi perceptibilă.

La cuvintele lui cred că se raportează pe scurt întregul univers Attack on Titan. Un univers anime ancorat atât de crâncen în realitatea de zi cu cu încât a provocat numeroase rețineri categorice deopotrivă în state precum China ori Rusia și în dimensiunea Netflixistă.

Nu miră deloc respingera celor două viziuni la care în principiu ne raportăm când emitem azi judecăți de valoare. Pentru că Attack on Titan vrea să demaște expresivitatea fără miez din spatele ideologiilor ce ni se bagă pe gât ca fiind definitive. Sau, și mai bizar, complet distorsionat, ca fiind opuse.

Ni se bagă… nouă, cetățenilor. Realitatea arată, printr-o simplă răsfoire a datelor UNICEF, că zilnic mor mii de copii peste tot pe planetă din motive care în proporție de 99,9% ar putea fi prevenite (foamete, războie etc.).

Dar să ne raportăm la România. Țara noastră care, potrivit liderilor, are ca prioritate esențială respectarea parteneriatelor strategice încheiate cu alianța NATO și care se înscrie exact în arealul lipsit de așa-zisul fatalism (precum Africa), racordat la presupusa civilizație, dar care în fiecare secundă ne arată zeci și zeci de tragedii infernale.

Și să privim la un raport Salvați Copiii din 2019.

Cităm dintr-o articol capital.ro:

În România, rata mortalităţii în 2017 a fost de 61,69 la 100.000 de copii şi adolescenţi, în timp ce media Uniunii Europene a fost de 31,60”, se arată în Raportul privind respectarea drepturilor copilului în România (2019)

Analiza factorilor favorizanţi, realizată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, arată că o parte dintre aceste decese ar fi putut fi evitate printr-o mai bună monitorizare antenatală, care ar fi permis atât intervenţii în sarcină, cât şi direcţionarea sarcinilor cu complexitate mare către unităţi echipate corespunzător. O mare parte dintre gravide însă nu au beneficiat de investigaţii prenatale, precizează Salvaţi Copiii.

Aproximativ 21,5% dintre copiii români trăiesc în deprivare materială severă – cea mai ridicată rată din UE, unde media este de 5,9% – şi peste 32% trăiesc sub pragul de sărăcie. Acest procent include persoanele ale căror venituri sunt mai mici de 60% din venitul mediu la nivel naţional (adică sub 616 lei/persoană/lună în 2017), incluzând prestaţiile sociale.

Peste 150.000 de copii merg seara la culcare flămânzi, iar statistica include doar copiii care trăiesc în mediul rural şi a fost calculată pe baza unui studiu din 2018, în care 3% dintre cei intervievaţi au răspuns că se culcă flămânzi în fiecare seară şi încă 5% uneori, mai arată sursa citată.

După isteria pandemiei și încurajarea pălmurii ruso-ruse, lucrurile au devenit și mai nasoale (inflația vorbește de la sine). Incluzând scăderea bruscă a natalității – pe care o punem în cârca temerii tinerilor de a concepe ființe condamnate la, după cum veselă și galben/albastră ne anunța ieri mama noastră, a tuturor, anume Ursula vor der Leyen:

Vom avea nevoie de tărie, momentele care vor urma nu vor fi ușoare, fie pentru familiile care se chinuie să trăiască, fie pentru afacerile care se confruntă cu alegeri dificile privind viitorul lor. Să fie foarte clar, multe sunt în joc. Nu doar pentru Ucraina, ci pentru toată Europa și toată lumea. Vom fi testați de cei care vor să exploateze orice fel de diviziune între noi.

Vom avea nevoie de tărie… de o plapumă în plus, de mai multe perechi de mănuși.

Exact așa spunea și regimul ceaușist când alesese să-i țină pe români în frig. Dar fix așa!

De-abia aștept clipa când mama noastră ne va spune că UE, în marea ei inimoșenie, va livra României nu știu câte milioane de dolari ca să facă și să dreagă. Vine miștocăreala anuală! Simt!

Bani pe care noi, cetățenii, îi vom returna înzecit. Așa se întâmplă de la aderare încoace. Bănuiesc că mecanismul cămătăresc nu se va schimba peste noapte. #lumealiberă

Mai puțin egoist, mai puțin dornic să te împlinești prin alții (sperând că progenitura va fi tot ce nu poți tu atinge personal), de ce-ai mai face copii în condițiile astea?

Deci, revenind la AoT, vedem că nu sunt mari diferențe între nenorocitele de tancuri roșii și decidenții (cu toate cu goarnele lor) care invocă zilnic, pe toate ecranele, îndeobște (tot) megalomane, valori umaniste, valori democrate bla. bla.

În definitiv, tot cetățeanul simplu e obligat să repare treaba.

Nu s-a schimbat nimic substanțial. Acesta e mesajul principial din AoT. Cenzura serialului japonez apare oarecum firească.

Căci de ce ar favoriza oligarhii (firmelor de armament, băncilor, combustibilului de orice tip, inevitabil și presei) apariția unei… altceva care să le pericliteze poziția călduță? De ce privilegiații (de aiurea – mai mult prin șantaj, furt și minciună, nicidecum datorită vreunei meritocrații transcedentale) s-ar decide brusc să nu mai fie privilegiați? Itachi chiar era un basm, spre deosebire de AoT.

Ieri citeam că sute de copii mor anual pe șoselele din România.

Sute!

Șosele lipsite de orice infrastructură decentă, șosele pe care circulă toți gherțoii analfabeți, care-s așa nu neapărat pentru că ar fi tâmpiți nativ, ci pentru că nu s-a acordat pic de atenție financiară sectorului educației, cărora li se dă permis după două minute petrecute la școala de șoferi.

Bă, era suficient și un singur copil să moară din cauze ce, evident, pot fi tratate, că doar nu vrem să scuipăm pe vreo exoplanetă și să avem preteția ca flegma să și ajungă acolo, și tot era o problemă. Dar… sute… ?

Și de ce? Pentru că nu sunt bani. Pentru că banii merg în parteneriate strategice. E foarte simplu.

Parteneriate strategice care au încurajat și încurajează activitățile militare de pretutindeni. Îndeletniciri care sigur nu fac cinste rațiunii umane ajunse în 2022 la un nivel incredibil!

Cine credeți că decontează miliardele și miliardele de dolari băgate-n armele care-l susțin în utopie pe sexy-pozatorul în Vogue?

Noi, bineînțeles. Că doar nu va spune Țiriac că de mâine se angajează să susțină PIB-ul de unul singur. Împușcând de plăcere un mistreț și valorificându-i colții sub formă de cremvuști la nu știu ce supermarket unde patronii șed tocmai, coincidența naibii, pe lângă Bruxelles. Cea mai bună pradă!

Rezultatul, printre multe altele: mii de copii ucraineni morți. Altfel, rezistăm, #, recuperăm bolovani și țărână etc. Dar pe mucoșii ăia clar nu-i mai putem recupera din mormânt. #Slava

#MuieBendeac, apropo – că era să uit

Imitatorul e chiar mai ipocrit decât trupa Paraziții. Sau, mă rog, decât Cheloo, rostitor pe beat care chipurile avea o mare problemă cu ăia (alea) care o sugeau ca să scoată album, dar care își plătește liniștit facturile stând lângă (artista) Delia pe scăunelul cumpărat din afacerile profesorului Dan Voiculescu.

Or, nu noi am fost la pușcarie. Chiar n-am fost! Iar dacă vom ajunge acolo va fi numai și numai pentru că ne-am săturat! De-aia acum ne permitem să scriem orice vrem. Clar?

Zicem astfel și noi: dă-te-n gâtu’ mă-tii!

Revenind, când acest single a fost lansat parțial, ca intro Attack on Titan (cred că prima parte a sezonului în curs), am simțit fiorii ăia pe care i-a avut Mikasa când și-a dat seamă că indiferent ce face, indiferent de ce valori proclamă, fluturele va fi mâncat de păianjăn. Fără ca arahnida să fie de blamat. Așa e lumea asta – ceva trebuie să moară pentru ca altceva să trăiască: îi zice normalitate. Că lumea asta se bazează fundamental pe peștele mare care îl înghite pe cel mic. Și că ăla micu n-are nicio vină că s-a născut mic. Și că ăla mare nu prea face nimic ca să-și iasă din zona de confort. Ne-a spus-o ieri și tanti Ursula, mama noastră, a tuturor. Ce rațiune? Natura animalică primează în toate instituțiile pompoase locuite de costumari care mai de care mai frezați și parfumați.

Apoi, prin primăvara anului curent, a apărut și varianta completă a piesei. Care, în a doua ei parte, ne pune în urechi vocea unei copile decupate parcă din toate ultimele momentele ale tinerilor care mor degeaba (recomand și traducerea versurilor în cazul în care nu știți japoneză).

Gândindu-mă la un live de tip Linked Horizon – Saigo no Senka, am crezut inițial că oscilează între un pamflet militar și un manifest pur uman, oricât de direct (stereotip) ar fi părut, deci că, privind realitatea, e cel puțin acceptabil ca formă artistică.

Versiunea completă mă bagă-n depresie. La propriu, cu greu m-am abținut să nu vomit. Cadrează la virgulă cu fiecare secvență dinainte de o moarte. O și văd pe fetiță cum mai întâi îi zboară un picior, apoi o mână, o părticică dintr-un mic sân, ca în final să fie împrăștiată în est/vest.

Dar îmi și dă impulsul să cred că paharul golit n-are sens. Pe undeva, visele ei de om rămân ca moștenire. Dincolo de evenimentele ce-au terminat-o. Probabil influențează și tonalitatea vocii din personajul copilăresc (vocalista Misako Suzuki). În teatralitatea sumbră răzbate și un soi de determinare pe care n-ai cum s-o ignori! Face parte din batalionul cercetașilor până la capăt, fără însă a-și asimila (în primul rând) statutul de regiment.

Tot ieri, Papa Francisc a declarat:

Să ne angajăm, așadar, să insistăm și mai mult asupra necesității de a rezolva conflictele nu prin mijloacele neconcludente ale puterii, cu arme și amenințări, ci prin singurele mijloace binecuvântate de cer și demne de om: întâlnirea, dialogul și negocierile răbdătoare

Concomitent cu anunțul occidentului de a investi și mai mult în arme aruncate peste gard. Și de a ne obliga pe noi să ne punem mai multe perechi de șosete.

#IStandWithUkraine, like, like, share, share

#SlavaBătaiePeLemneDeFocÎn2022