În loc de Rusia Azi… la ce număr ajunsesem? 😀
Mi-a crescut tensiunea! Am palpitații! Oare Mircea Geoană s-a deșteptat brusc? Oare gura păcătosului adevăr grăiește? Ori poate a avut o imensă revelație (!): dacă tot există Mihaela, dragostea mea, măcar să nu-mi bat joc până la capăt de șansa care contează!
Invitat ieri la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, secretarul general adjunct NATO (știu, aparent e ceva desprins de pe Times New Roman) a declarat cu ocazia pornirilor evenimentului: Rusia este o ţară de o mare cultură, de o mare profunzime culturală, e un contributor masiv la cultura universală.
Și asta n-ar fi nimic!
Dar Geoană insistă:
(…) Şi poate cultura este până la urmă şansa. Până la urmă cultura este mai puternică. Comunicarea vizuală şi nonvizuală prin simboluri este de multe ori mai puternică decât comunicarea politică sau diplomatică sau militară
Păi noi ce capete de pereți ne tot dăm de patru luni încoace? Fiind doar niște cetățeni, nu diplomați de succes (sic!), cu atât mai puțin cloroformi la patru ace. Decidenții s-au constipat, încovoiat, și tot la vorba noastră au ajuns. Setul l-am câștigat la zero. Chiar ar trebui să-mi fac cont pe Tinder sau pur și simplu să îndrăznesc mai mult! 😀 Că sinucisul pe post de ușă deschisă, cu toată dragostea pentru Cornelia, nu aduce nicio garanție.
Din păcate, așa-zisa neutralizare e ruptă de realitate și complet apatică. Inima mașinăriei de război a Rusiei e susținută fix de occident cu ale sale firme de armament hrăpărețe și cu ai săi ordonatori care se comportă exact precum strămoșii lor ce au generat Războaiele Mondiale: trimis cetățeanul la abator (faimoasele sancțiuni ce ucid asistat Europa). Dacă decidenții noștri nu au învățat nimic, nimic, nimic din istorie, te întrebi cum dracului au luat Bacalaureatul la Istorie. Cum au luat Bacul cu totul. Par că au sărit etape elementare înainte de a ajunge să ne conducă viețile – presupunând că educația veritabilă vine la pachet cu dezvoltarea empatiei. Repetă la virgulă greșelile fatale antebelice și interbelice. Iar când se trage linie, pare ciudat că doctoratele măcar din domeniul datului cu părerea n-au absolut nicio relevanță practică. N-au impact. Arată bine pe o foaie și atât. Se aplaudă pe la conferințe și pe la seminarii. În schimb, privim cetățenește la Terra ultimilor 22 de ani… să mai numărăm milioanele și milioanele de copii și fete care și-au pierdut orice orizont, dacă nu însăși viața, din cauza reluării abjecției cu iz militar? Nu suntem doctori în științe politice sau în alte sintagme pompoase născocite peste noapte, însă pricepem că instinctul de conservare nu e admis, cu atât mai puțin mila. O simțim zilnic pe propria piele. Prevenția și protecția drepturilor noastre sacre sunt un caraghioslâc – dat din gură sau din edituri. Liderii Uniunii Europene (de pe ecrane sau realii – nici nu mai contează) sunt cosplay Obi-Wan Kenobi. NATO colonizează, ațâță, întreține. Atât. Cum de s-a ajuns la dimensiunea asta dementă după experiențele teribile din trecutul nu foarte îndepărtat? Mai ales, de ce se conservă dimensiunea asta dementă? Suntem de vină noi, cetățenii fără școală multă și cam și tâmpiți? Poate. Căci privim impasibili cum efortul nostru de zi cu zi se coagulează în bunăstarea supraîmbogățiților cărora li se accentuează monopolul doar prin tragedii: un inamic comun lejer de reperat (Putin, Covid, Saddam), înverșunarea populației dirijată într-un singur sens cu largul concurs mass-media care s-a transformat în secretara sexy a criminalilor occidentali, și imediat averile imense devin și mai imense, tirania și mai tiranie – pentru că avuția le permite să dicteze politicile guvernelor pe care astfel le alegem fix degeaba (votul a devenit total inutil, or starea asta n-are legătură cu democrația). Noi trebuie să murim când o fi, nu când vor Lockheed Martin, Bill Gates și Ursula von der Leyen.
Pacea nu poate fi obținută asmuțind la foc continuu. Nu se poate! De patru luni vedem concret că așa nu se poate! Bine… vedem anomalia încă de când trăim sub dictatura NATO. Noi. Ei băltesc în asasinate. Și poate a sosit vremea ca cetățenii să nu-i mai lăse pe asasini și complicii asasinilor să bată câmpii în numele lor.
Este evident eșecul discursurilor politice, diplomatice și mai ales militare. Din moment ce nu se poate gestiona o bătăiță dintre rusnaci și rusilici, altfel decât trimițând cetățenii lumii la abator – lipsa alimentelor, lipsa gazului etc. – întocmai precum au făcut țariștii, kaiserii și monarhiștii anilor 1910 – și aruncând arme peste gard, e clar că e nevoie de cu totul și totul altceva, iar acel altceva noi l-am propus încă de la bun început. Nu știu dacă intelectualii de TV și doctoranzii în psihiatria kremlinistă au vreo remușcare, dacă nu cumva simt și ei pe mâini sângele ucrainenilor de care se fac vinovați prin alimentarea stării de tensiune cu teoriilor lor la ghici (ca orice psihiatrie comercială), dacă lipsa lor de viziune (sau rea-voința, cine știe?) n-ar trebui să ne scutească măcar de acum încolo de judecățile lor de valoare, dar noi ne simțim împliniți și curați: nu am contribuit câtuși de puțin la unilateralitatea tembelă, nu suntem vinovați pentru distrugerea lumii. În general criminalii și complicii criminalilor ar trebui să ne mai scutească. Nu am făcut propagandă pro-înarmare, nu am făcut propagandă ideii că planeta trebuie să se târască pentru că mizeria aia de Donbas nu poate fi negociată, nu am contribuit la gaz pe foc. N-am contribuit nici la lipsa gazului. N-am cântat în struna direct interesaților de existența conflictelor armate. Noi am cântat muzică, bă! Nu am luat partea Ucrainei apelând la antiteze fantasmagorice, n-am hăștășăgit rezistențe belalii, ci ne-au interesat și viețile ucrainenilor de rând. Nu noi am pus mitraliere în brațele Fetiței cu Acadeaua, nu noi i-am împuiat căpuțul cu cât de rău e Putin, omițând cât de asasină e corupta Ursula sau cât de psihopat e Stoltenberg! Nu noi am aplaudat violul Lockheed Martin! NU!
Noi am apelat la muzică și la fete frumoase: de pe canalul rusesc RGN! HA! Și Geoană, tocmai din miezul Alianței Militare occidentale, iată că în definitiv ne dă nouă dreptate! Deși poate inițial păream revoluți, Gică Contra, cetațeni banali, tulburi spălați pe creier care nu încălecăm pe cal pentru a porni împotriva Putinului cel Rău cu inel pe deget, am avut totuși mereu convingerea că alta e calea de măcar cicatrizare – că alta e calea pentru evitarea unui dezastru ireparabil. Varianta noastră s-a dovedit viabilă. A lor, a celor care văd convenabil vini doar într-un loc, cel puțin o bătaie cumplită de câmpii.
Prin urmare, azi noi ne permitem să vorbim. Alții, nu!!! Deși am reluat subiectul poate enervant de des, a trebuit s-o facem (și probabil o vom mai face) din simplu motiv că eșecul decidenților noștri n-au nenorocit doar Ucraina, ci și Europa, America și Africa. Iernile viitoare vor fi adevărate teste de rezistență pentru milioane și milioane și milioane de cetățeni. Dacă șomajul, inflația și foametea nu ne va răpune până atunci. Or, în atare condiții, așa-numitul eșec nu mai poate fi considerat doar un dat de gard. Liderii lumii & secretarele, din poziția lor, oricum nu-și permiteau vreo marjă de eroare. Nu e ca și cum: eh, am greșit, viața merge mai departe. Decidenții, intelectualii de TV, formatorii de opinie si psihiatrii cu apucături discreționare trebuie să dea socoteală! Căci asta e și buba: viețile nu mai merg deloc mai departe!!! Însăși problema e una vitală. Nu mai e doar o joacă a datului cu părerea, o distracție a formelor minunat ansamblate, o goană după voturi, like-uri și audiență. Fondul: moartea pe care liderii occidentului o încurajează la nivel global mai abitir chiar și decât Putin.
Zelensky vrea să dea din sabia laser contra rachetelor rusești interminabile (fără caterincă – așa a declarat chiar el) probabil când nu cântă la pian cu penisul (fără caterincă – cu asta se ocupa înainte de a decide viețile unor oameni), Stoltenberg se joacă de-a Red Alert (dimpreună cu Ministerul Adevărului și restul propagandei care îmbogățește firmele de armament), Ursula vrea consolidarea instituțiilor statului de drept, deși nu (mai) există clădiri, toți luptând eroic cu #Imperiul #roșu. Neînțelegând nimic din lumea reală și din faptul că mișcarea Jedi, înainte de a fi șmecheră în ale războiului fizic, este în primul specializată în diplomație, în mediere, negociere, în rezolvarea disensiunilor pe cale neuronală, în ideea că viața, orice ar fi, e pe primul loc: pace căutată având țiglele pe casă (nu aruncatul armelor peste gard ori blocade cu efecte apocaliptice) – fie și mai refractară, a se nota pseudoideologia lui Qui-Gon Jinn. #Dobitoci. Dacă doriți să citiți noul bestseller internațional, anume biografia cavalerului ce are de partea lui forța indolentă, cameleonică și deloc interesată de copiii sau fetele din întreaga lume, recomand întâi măcar răsfoirea seriei cărților Star Wars, începând cu autorul Tim Lebbon.
Să trecem la muzica noastră.
Ucrainenii de la Sunrise au lansat în 2009 un album destul de contemplativ – măcar pentru limitele genului abordat. Rușii de la RGN au inclus recent în catalogul lor o piesă de pe discul menționat. Și mulțumită MV-ului cu blonda determinată, propusă ~astfel~ publicului meloman de tipar Youtube, mi-am (re)amintit că Trust Your Soul face parte din scurta categorie a muzicii moderne heavy (power) ce probabil va trece testul timpului.
Prin 2016 am ascultat prima oară acest al doilea disc semnat Konstantin Naumenko (voce), Vitaliy Petrychenko (chitară), Sergey Moroz (tobe), Eugene Kostyukevych (bass) și Eduard Fefer (clape). Plus câțiva invitați ce contribuie semnificativ la impresia artistică. O amintim aici doar pe superba vocalistă Tatiana Mikhailova.
Cred că am mai zis: în anul respectiv (începând cu finalul lui 2015) am căutat doar chestii flamboaiante. Printre descoperirile din sector ce mi-au rămăs în minte s-a numărat și debutul trupei austriece Edenbridge – intitulat Sunrise in Eden. Nu pot spune că am ascultat prea multe albume la fel de… surâzătoare. Și nu într-un sens miștocar, scena rock neducând deloc lipsă de momente banchiste (sau războinice de duminică), ci pur și simplu trandafiriu. Cred că am mai bătut monedă și pe treaba asta cu trandafirii… LOL!
Sinonimia vizată mi-a făcut cunoștință cu Sunrise – Trust Your Soul. Mai întâi coperta. Angelica aia care, deși aflată pe marginea prăpastiei, e pusă organic în evidență. Lumina e un soi de leitmotiv, la fel ca la Edenbridge. Și am fost foarte plăcut surprins să aflu că aceleași senzații bătute de soare se regăsesc și-n compoziția propriu-zisă.
La vremea respectivă am zis că ascult o combinație foarte inspirată de Axel Rudi Pell, Stratovarius și Tierra Santa unde câteva inserții glam și chiar RUSH dau o notă particulară albumului. Reveria era cu atât mai pronunțată cu cât știam pe fundal că este vorba despre o trupă din Europa de est. Iar sentimentul exotic, venit pe fondul greutății zonei noastre de a atenua decalajul muzical față de occident/Japonia, ducea nu neapărat la euforie, dar oricum la o stare de spirit optimistă. Între timp, Ucraina a dat o serie trupe cu valoare internațională încât excentricul discutat nu își mai are locul.
Azi, dincolo de faptul că Trust Your Soul îmi pare (la mod analitic) mai degrabă o desinență de plural, redescopăr albumul prin aprecierea rușilor de la RGN. Frumoasa domnișoară spadasină zâmbește în ciuda posturii ferme. Îmi place să cred că ne rezumă textele (păstrând proporțiile). 😀 Iar ideea de Ioana d`Arc trebuie că are și strălucire pur feminină, nu doar demiurgie stimulatoare, cu atât mai puțin substituire cosmico-meteorologică (sexy, teribilă, dar fără rațiune). E foarte galbenă, dar chipul și însușirile ei telurice cred că nu-s doar o alegorie.
Datorită imaginii RGN asociate sonorităților albumului am oscilat vreo două zile între ce ar fi mai potrivit să pun la antent: coperta originală ori sinestezia ferventă. Cred însă că viziunea ucrainenilor de la Sunrise e mai nimerită.
Pentru că fata din artwork, deși la rândul ei serafică, hotărâtă, totuși nu ne garantează că elegantul și virgurosul ei picior drept se va sprijini totuși în ceva. Iar stângul se află încă pe marginea prăpastiei – suspendat și incert. Deci, întregul nu are nicio siguranță. Plm n-are cum. Fizionomia… nu știu.. poate trăda atât resemnare, cât și credință totală. Ignorantă sigur nu e.
Mă cam neliniștește că s-ar putea încredere orbește într-o lumină la rândul ei dubioasă. Aici putem interveni noi, cei la fel de pe bune precum ea.
Deloc anostă e și blonda RGN, oricâtă transparență ar sugera hoțescul de pe buze. Doar că ea conferă mult mai multe certitudini.
În loc de concluzie era să zic că picioarele tipei de pe coperta Sunrise – Trust Your Soul descriu dintr-un șut toată starea de fapt globală… dar ar trebui să detaliem mult prea mult. Așa că mă limitez la speculația cum că rușii de la RGN au văzut desenul ucrainenilor de la Sunrise, au ascultat albumul Trust Your Soul și în consecință au modelat amprenta lor animată (animată!) în funcție de crezul ce pare a le dicta scopul direct de zi cu zi: o lume mai mișto. Căci o blondă frumoasă care ne zâmbește având arme (și) de protecție în mâini nu cred că poate fi chiar atât de imprudentă.
Niciodată nu mi-am dorit să identific grupul Youtubian rusesc RGN cu întreaga situație locală. Presupusa situație locală (politică). Sau s-o scuz. Cu atât mai puțin să neglijez rahatul. Ar fi fost absurd. Fiecare spațiu geografic își are problemele sale.
Doar că… efortul (realizarea unui MV simpatetic implică cel puțin inventar dedicat), îndrăznesc să spun cultural, băieților și fetelor din echipa RGN, unic chiar și pe largul Youtube (din câte am reușit eu să aflu printre miliarde și miliarde de click-uri), raportându-ne la spusele lui Mircea Geoană potrivit căruia Rusia e un contributor masiv la cultura universală, pune pe tapet și generalizarea excesivă, antrenând o autenticitate căreia, da, tocmai simbolul îi dă energie. Glumițele deoparte, Mircea Geoană cred că a propus un tratament ce are infinit mai multe șanse de reușită decât tot, absolut tot, ce ne-au oferit liderii vestici în ultima vreme. Nu m-ar mira deloc ca (ex?)Prostănacul să fie destituit în curând din funcția pe care o ocupă momentan.
Rockul RGN cu ale sale fete formative (alături de, spre exemplu, epilepsia idiotului lui Dostoievski), bucurie a vieții, căci nimic nu-i mai mișto pe Terra decât piciorul estetic de fată prietenoasă, combatantă, cu aer nobil, nu suprimă ciudățenia decidenților. Dar contribuie din plin, adaptat, la cultura universală. Adică la o viață mai bună. Cel puțin eu asta înțeleg tot uitându-mă pe internetul meu liber, nonputinist.
Deci, aleg tabloul prim. Așa măcar sper că se redă adevăratul război: noi toți împotriva lor. Blonda ar fi aspirația: până si corbul pare surprins! 😀 😀 Oricum, dacă mi-a venit să tastez autoterapeutic deja vreo două pagini Word poate înseamnă că și muzica ucrainenilor Sunrise are ceva de spus.
All this time I’ve been waiting
For someone or something to guide me
All this time I’ve been searching
For truth in my heart
All this time I’ve been praying
Show me the place where are you
Where is destiny?
But still I don’t know
un gând muzical 