După cum se știe, problema noastră cu intelectualii (de TV) autohtoni e că mai niciodată ei nu-și aparțin. Adică, dincolo de duhoarea jumătăților de adevăr pe care le expun, putoare infinit mai nașparlie, propaganda pură măcar având scuza că-i ușor palpabilă, deseori mult mai estetic decât suntem noi, cetățenii, capabili s-o facem, e că ei, foarte capabilii, îndeobște aleg comoditatea formelor fără fond. Iar un exemplu în sensul ăsta la care tot facem referire pe aici este actuala mână dreaptă a lui Raed Arafat, anume intelectualul Gabriel Diaconu care se autodefinește cotidian ca fiind psihiatru. rocker. scriu..
Intelectual pe care îl citim cu atât mai mult cu cât e mână dreaptă a lui Raed Arafat, adică mâna dreaptă a unui individ de care la o adică depinde la propriu viața noastră, porniri glorioase sociale pe care de altfel intelectualul le trăda și înainte, nu știm cât dintr-un soi de cult al personalității sau cât din conștientizarea propriei valori.
Iar dacă de cele mai multe ori citim în textele intelectualului psihiatru.rocker.scriu forme superbe cu destul de puțin fond credibil, deunăzi am fost pentru prima dată plăcut impresionați citindu-l.
În ultima sa postare pe Facebook, Diaconu zice în concluzie:
Cu acestea închei o datorie pe care o am, etic și moral, față de omul Vlad Voiculescu. Pentru că ministrul Voiculescu, când părinții mei erau scoși din flăcări de la spitalul Balș, merita să-l calc cu mașina. Pentru că același ministru, când a murit tata, n-a știut să zică decât ”condoleanțe” (măcar le-a zis), nu și scuze sau iertare.
Că efectul respectiv ține de românismul vocal perpetuat de multă vreme încoace, de lejeritatea identificării vreunui inamic în grabă, să zicem că-i o scăpare sentimentală. Băiatul probabil suferă și na.
Pentru cine nu știe, tatăl lui Gabriel a murit într-un spital din România la fel de înflăcărat precum au crăpat ăia din Colectiv.
Dar până acum toată starea de fapt a fost cosmetizată de intelectualul de TV sub fel de fel de gargară (superbă) care de altfel i-a permis ascensiunea cam cum s-au ridicat și filosofii noștri (rămăși în viața publică) pe la începutul anilor 90 (Pleșu și toți neosecuriștii ăia).
Că dacă zicea adevărul, dacă zicea de la bun început pe bune ce simte, cu siguranță n-ar mai fi fost lăsat să ajungă unde a ajuns azi. În general textele sale sunt pline de clișee și de ce vrea omul să audă.
Totuși, săptămâna asta, Gabriel zice: (…) când părinții mei erau scoși din flăcări de la spitalul Balș, merita să-l calc cu mașina.
Atenția pe care i-am acordat-o aici lui Gabriel Diaconu, da, a venit pe de-o parte din cauza faptului că el însuși este o beizadea, un fiu de securist (căci ce părinți plecau în anii optzeciști la specializare dacă nu…) care ne împuie capul zilnic cum cum a trăit el nu știu cum Revoluția și Mineriada.
Deși în Titanul lui (sau Vitanul.. plm) s-a aflat peste vreo 5 ani că nu mai e Ceaușescu.
Iar nouă și acum ne răsună-n cap bătălia epică dintre studenții de la ASE și taburile de pe Ana Ipătescu, actualul Lascăr Catargiu. Nouă și acum ne lăcrimează ochii de la gazele alea de muniție WW2 care au dăinuit vreo 2-3 ani la gura de metrou Victoriei. Că și de-aia am făcut Sky Sound Radio.
Desigur, fără să avem vreun merit. Pur și simplu noi eram acolo. Dar confortul lui Gabriel era în cu totul alte părți globale.
Gabriel poate să vorbească 23 de ore și 59 de minute pe zi prin studiourile ștorfițelor si neosecuriștilor despre cum gloanțele și minerii i-au lasat cicatrici. Pe noi nu ne impresionează.
Că probabil cea mai interesantă fată din viața mea, ce ironie, o vecină evident, de-abia pe când amândoi împlinisem cam 10-12 ani am avut curajul să ne insinuăm ceva legat de noaptea aia din decembrie 89. Iar singurele ei cuvinte sacadate au fost: ai auzit și tu?. După care a început să plângă de a trebuit să vină medicul de mă-sa s-o îmbrace la loc.
Astea sunt dramele României, dragi revoluționari intelectuali de TV. Belele pe care voi nicio secundă nu le tratați, indiferent de câte cabinete de profil aveți. Și nu pentru că nu v-ar interesa, nu pentru că sunteți indiferenți crânceni, ci pentru că adevărul v-ar scoate din zona de confort glorioasă la care dobitocii de azi se închină și dau voturi și like-uri.
Pe de altă parte, Gabriel are capacitatea de a fi un intelectual veritabil, fie și doar pentru abilitățile de a formula niște fraze interesante. Tocmai de-asta ne-a durut mereu prostituția sa intelectuală cum, ca studenți la Filosofie, ne-a durut și felația gratuită pe care Liiceanu i-a dat-o de la un punct încolo zbirului Băsescu.
(Gabriel și Liiceanu sunt de altfel azi foarte buni prieteni, deh)
Prin felația aia gratuită noi înțelegem refuzul de a comenta și ideea că generațiile tinere și alea nenăscute sunt regele/președintele. Că doar Proclamația de la Timișoara a contat în ultimii noștri 34 de ani. Restul e maculatură.
Totuși, în sfârșit, Gabriel respiră acum luciditatea aia pe care ne-o dorim atât de mult în cazul intelectualilor (TV). Pentru că ei sunt intelectuali, au expunere publică, deci pârghii, și pentru că peste jigodiile sistemului, Vlad Voiculescu gen, trebuie să calci cu mașina.
Eu aș călca cu un tir dacă aș avea permis de conducere categoria C. Dar eu nu sunt intelectual, nici n-am suficiența să-mi iau nici măcar A-ul.
Bineînțeles, nimeni zdravăn la cap nu poate lua ad literam fraza cu pricina. Pentru simplu motiv că istoria dovedește că asasinatele politice n-au dus nicăieri. Aveam eu un coleg la Filosofie, tot star TV, care urla la fiecare curs cum nenii răi trebuie împușcați. Degeaba încercau profii să-i spună că așa cercul urii doar se va perpetua. Tâmpitul ăla a rămas star de TV, cel mai probabil acum fan #Israel și alte haștaguri de tarabă, profii mei tot câștigă mult sub Vasile Dîncu și alți tovarăși ecusonați din spatele lui Radu Drăgușin.
Și nici Gabriel nu cred că a vorbit la propriu… deși, apucătura e justificată pentru cei care au pierdut ceva foarte iubit din cauza unui nemernic. Căci vorba lui Uchiha Sasuke: Naruto, tu habar n-ai ce e durerea, ai fost singur de la început.
Da, unii n-au avut niciodată tată, deci poate le-ar fi mai ușor să fie oricum etici și morali.
Lui Gabriel sigur nu. El își știa părintele.
Doar că până acum n-a zis nici așa, lucid în starea de fapt, ce trebuia dracului să zică de multă vreme încoace: când părinții mei erau scoși din flăcări de la spitalul Balș, merita să-l calc cu mașina.
Cum de altfel și unii părinți din Colectiv au declarat că vor să angajeze asasini plătiți ca să se ocupe de Raed Arafat și de toți ăia de aveau de toate.
Dar beleaua e că tocmai perpetuarea formelor superbe fără fond duce la ascensiunea nenorociților. Jigodiile și incompetenții fecundează tocmai din cauza terenului fertil pe care nu noi, ci Gabriel îl alimentează aproape lol zi de zi.
Dictatură a nemeritocrației din cauza căreia se moare aiurea și azi, în pline #valori și #parteneriatestrategice, pe capete.
Dar, Gabriel în sfârșit a fost mai autentic. Mi-aș dori să continue pe linia asta. Nu de alta, dar culții care își aparțin sunt o șansă de mai bine după cum de asemenea o dovedește istoria. Mi-e foarte scârbă de cumințenia socio-politică pe care cică o aduce de la sine înțelepciunea prin îmbătrânire. Când, dimpotrivă, cu cât ești mai caustic, cu atât contezi mai mult.
un gând muzical 