Nu prea mi-am dat seama dacă timpii de așteptare la metrou au crescut atât de apocaliptic în ultima vreme, de obicei mă iau cu altele pe peron, dar e cert că o scenă de mai devreme m-a făcut să-mi doresc o întârziere foarte serioasă.
Trei țigănuși cântau ceva destul de nostalgic la un acordeon, la o chitară rece și la ceva ce se voia a fi nai – pe peronul de la Piața Romană. Adică repetau la nesfârșit o combinație de sunete care mai degrabă îndemnau la tristețe decât la dat bani pe motive de încântat ocazional. Era ceva-n aranjamentul lor care mi s-a părut din prima că poate deranja doar dacă se consideră că locul nu-i potrivit, nicidecum că ar fi vreo mare apocalipsă nici privind stridența, nici analizând repetitivitatea.
Mă așez pe un scaun de pe acolo, deci imposibil să-i mai și văd. Ascultam doar cu monotonia ăluia care-și ia tricouri cu My Dying Bride.
Când, dintr-o dată, văd partea mea de peron populat că întoarce brusc capul înspre locul muzicanților. Unii își scoseseră telefoanele să filmeze, alții mai că dădeau să o ia încolo, doar că nu aveau loc din cauza aglomerației.
Zic: stai să vezi că pe unul dintre cetățeni l-a luat de cap ecoul ăla spleen! și plănuiește să ceva teribil încurajat de simbolul locației, de bătaia din preajma Pieței Romane dintre fetele de la ASE și securiști (cam singurul moment ce justifică adaosul ăla Idealul Revoluției de la revizuirea Constituției) plus de cine știe ce analogii… poate venite chiar dinspre vestea Andreei din Lunca Corbului… că pe peron erau și foarte multe puștoaice…
Doar că-n panicarea mea reușesc cumva să prind că oamenii din jur aveau ditamai zâmbetul!
Ce se petrecuse?
Două puștoaice, cam de 13-15 ani, cu niște bombe de ghiozdane pe spinare (#digitalizare Clotilde), se luaseră în brațe și dansau pe ritmurile respective chiar lângă muzicanți.
Dar dansul lor era totuși foarte decent. De-abia le sesizai mișcările! Adică dacă nu se nimerea să fie la poarta romană unde se instalaseră țigănușii, probabil nimeni nu le-ar fi observat. Mai și purtau ditamai gecile și glugile… sigur necitind prognoza-apocaliptică venită apocaliptic dinspre ANM – sau venită normal la cap, dar apocaliptizată prin intermediul presei isterice :))))) fiecare cu ce-l doare….
(bine că n-au citit-o și și-au văzut de tinerețea lor din moment ce nu era cazul de vreun RO-Alert autentic!)
Prin urmare, în ciuda oricărui superficial, peronul ticsit pur și simplu le mânca din ochi pe fetele alea. Era ceva atât de plin de viață în gestul puștoaicelor încât cu greu te puteai abține să nu le dai atenție. Desigur, contribuia și tiparul repetitivității sonore amintite.
Păi nu e păcat? Adică nu e aiurea ca vieți din astea să nu fie foarte protejate și încurajate? Tipele erau racordate la ce ne definește pe toți, fără a-și propune vreun expozeu gratuit de C.V..
Protejate și încurajate, cum, evident, au făcut-o cam toți cetățenii ăia transformați în mega fani.
Nu știu dacă fetele alea ar fi fost în stare să țină cine știe ce conferințe despre Rawls și Kant, dacă puteau descifra gândirist Bach în raport cu King Crimson, însă e foarte clar că măcar simțeau că vor s-o ia pas cu pas. Ele trăiau și atât cum ar veni. Vedeam, noi, societatea, mai târziu ce și cum, dar fără a sări etape, fără a le injecta pe repede înainte precum sunt injectați puii de la KFC ca să crească într-un an cât alții-n 15.
Din păcate, pe aici, tipele cu pricina cred că vor fi nevoite să se adapteze Articolului, Volumului, Paragrafului, Instrucțiunii, Adunării Comitetului. Altfel pleacă. Să sperăm că doar din țară.
Și când vor vrea să plece, cetățenii ăia de-a dreptul euforici atunci pe peron doar își vor aminti, în ciuda sfaturilor de empatie abstractă care gâdilă scriitori de tip anonimus.ro, că trebuie doar să-și amintească de momentul ăla sublim, orice alt apel la viață palpabil deranjând atât de tare Jupânul, aranjorii, dirijorii, șefuleții și directorașii, încât se riscă Tăcerea mormântală. Or, băncile sună cu abnegație la nevoie, contrapartida fiind puștoaicele care-și aparțin ce din ce în ce mai des sună doar de la revedere. Iar marafeții se culcă liniştiți potrivit Articolului, Volumului, Adunării Comitetului.
Dar cum era faza aia de pe Hoit News, alt Câine de Pază al Democrației ce susține apele agitate când zeii întru Siguranță Națională, ce întorc cu lopata bani publici – și spre dauna puștoaicelor care-și aparțin -, anunță apocaliptic (cu girul SRI, firește) normalitatea climatologică din România lui februarie?: Stația de metrou Piața Romană nici măcar nu trebuia să existe, ea nu a fost prinsă în proiectul inițial al magistralei M2. Și se vede că a fost făcută doar ca să fie, doar pentru că cetățenii întrebau „De ce nu e stație la Piața Romană?”. Dintre toate stațiile de metrou din București, aceasta este cea mai îngustă, cea mai incomodă pentru călători și cea mai urâtă.
Cine știe? O fi fost mai sigur arhitectural pentru Piața Romană nr. 9. Că, deh, de la trepidații repetitive ajungi să-ți petreci weekend-ul cu zeița corectitudinii politice din Baia Mare: tot fata care mai deunăzi acapara scena națională dimpreună cu Florin Salam, un țigănuș îndrăznesc să spun ceva mai puțin nostalgic decât cântăcioșii noștri moderni de pe peronul PR.
Georgiana și Alexandra din Lupeni pare însă că s-au încăpățânat să balanseze până la un punct determinant între Bacovia și bănci. La fel și Andreea din Lunca Corbului. Ele nu se mai mai duc azi acasă. Păi, dragă CSAT, nu e păcat?
un gând muzical 