Nu știu dacă arhitecții de la compania Ufotable au plănuit noua dimensiune a profesoarei Mitsuri Kanroji pentru preajma lui 1 iunie, Koinobori fiind în Japonia sărbătorită pe 5 mai – deși, datele de 31 decembrie (ziua Vulpii – protectorul copiilor în mitologia niponă) și 1 aprilie (din rațiuni financiaro-muzicale mai de dată recentă) sunt la rigoare mai adecvate celebrării tinereții -, dacă asentimentul internațional a jucat un rol determinant, bănuială venită și din universalizarea scrierii la care facem acum referire, însă nici nu contează foarte tare. Mai important decât aspectul comercial este că avem de-a face nu atât cu o odă adusă ideii de copil, cât cu opinia potrivit căreia degeaba este tinerețea mișto dacă nu-i și susținută, încurajată să evolueze. Iar personajul Mitsuri Kanroji, chiar și într-o mare de sensei binevoitori pe filieră manga-anime ce și-au depășit granițele, subiect ce tinde să transforme realizarea de cadre într-un soi de natural destul de convenabil ramificării poveștilor în cauză, dar cam frustrant privind concomitent la lumea reală, cel puțin la aia din care noi facem imediat parte, dă seama dezvoltării prin însăși tipologia lui.
Foarte colorată, foarte feminină fără însă a fi perfectă, având o atitudine și o sabie deloc convenționale, Mitsuri îndrăznesc să spun că narează la rândui ei teoria formelor fără fond. Picioarele ei provocatoare nu concordă cu excelența desenată în a lor artă cu numărul 9, repet, evident bulănoasă, frizura nu-i tocmai standardul educatorului-model (cu atât mai mult într-o Japonie încă destul de conservatoare), iar naturalețea cu care o îndrăgește pe (demonul) Nezuko, copilul totuși Nezuko, n-are nevoie de nicio explicație întregitoare – prin cercurile fanilor se tot analizează cum de profa n-are niciun fel de prezumțiune, majoritatea declarându-se nesatisfăcuți de așa-zisa lipsă de detalii clarificatoare. În schimb, Mitsuri, cred că prin simpla ei existență, descrie foarte clar ce în alte compuneri antropologia ni se alungește în zeci și zeci de scenete.
Dar ce ne interesează pe noi aici este cu precădere muzica.
Iar dacă deja am făcut referire la temele marca Yuki Kajiuri & Go Shiina, de data asta propun și eu o ramificație. Pentru că unul dintre foarte mulții amatori muzicali care din varii motive (financiare în primul rând) se exprimă doar pe internet, în cauză australianul Pharozen (recomand canalul său de Youtube), a luat, la nici jumătate de zi de la lansarea ultimului episod Demon Slayer, câte un pic din soundtrack-ul oficial al defensivei Mitsuri, protecție pe care cel mai bine o descrie un comentariu atașat MV-ului nostru (completează sonor ușurarea de pe chipul lui Nezuko la apariția profei sale), câte un pic din pionierul export adolescentin nipon modern (she gave me Sailor Moon vibes when she was in the air with the full moon behind her – Tiffany), câte un pic din sound-ul grandios Kalafina de factură Puella Magi Madoka Magica, unde acompaniamentul specific duo-ului vocal Keiko Kubota/Kaori Oda marchează la fiecare apariție live țelul muzicii de film. Și câte un pic din pasajele muzicii clasice, cred că inspirate din Antonin Dvorak, strict pentru a da greutate momentului muzical de altfel pur efectiv – refuz și eu să cred că Mitsuri, în ciuda dinamismului ei oxigenat, nu s-a tot zvârcolit cumplit prin gânduri deopotrivă progresiste și decadente, proces pe care astfel DJ-ul de ocazie de la antipozi pare a dori să-l accentueze inserând fazele inextricabile într-o dimensiune unde are întâietate entuziasmul culturii pop-symph.
What a slip of a girl!, vorba celui cu multe grade pe umăr împotriva căruia se repede profa – traducere și adaptare adecvate.
Rezultă ceva foarte zâmbitor – ceva ce în primul rând aplaudă luciditatea lui Mitsuri. Adică istețimea de a nu trăi oricum potrivit paragrafului, articolului, volumului, paginii, ci de a pur și simplu privi cu atenție și la fondul problemei. Această temă muzicală-cover mi se pare că îndeplinește toate criteriile imnice, fiind accesibilă publicului larg, de ascultat oricând, indiferent de data din calendar.
Dar e și o însemnată doză de intensitate. Pentru că senzaționalul cadru didactic Mitsuri, după cum ar cataloga Cioran, ne dezlipește de lumea care ne năpădește subit, ca adieri mortale, în care înțelepții par biete veverițe, iar sfinții: profesori ratați.
Oricât ar fi doamna Mitsuri de personaj fantastic, vocea ei nu împarte schematic, ci își ia în serios rolul trivial, complet dincolo de ocult și de utopic- de asemenea un artificiu de bază specific celei de-a 9-a arte animate. Spadasina nu-și propune să fie sfântă, ba chiar ne sugerează brutal că libertinajul controlat e chiar dezirabil, căci naște gânduri și speranțe, purtând cotidian niște șosete peste genunchi precum elevele (nipone) cu fustiță scurtă, însă cumva croşetate de mamaie la țăsut – uniforma guvernamental real acceptată lol. Bașca, profa lui Nezuko plusează, dogmele având valoare doar dacă favorizează imaginația și certitudinea că rămâneam în vârful copacului dacă doar și doar așa, nevăzând ce-i și-n cosmos.
Așadar, numitul internaut Pharozen, ca-n reclama aia, nedorind să fie original, ci să-i copieze pe ăia imaginativi, pune cap la cap o întreagă bucurie istorică din niște click-uri. Desigur, melodia și foaia asta nu se adresează celor care, potrivit lui Nicolae Manolescu și anumitor alți intelectuali (de la argumentesifapte.ro), cultura stă doar în foaia de foaie, mama ei de tehnologie!: că așa s-a pomenit potrivit articolului, paragrafului, volumului, paginii.
un gând muzical 