E foarte simpatic ultimul slogan IKEA: „Pentru o lume mai bună!”. Căci, dacă cineva încă n-a aflat, compania de mobilă suedeză e responsabilă contractual de distrugerea pădurilor virgine din Carpații noștri și de pustiirea Pădurii Băneasa – printre multe alte dezastre ecologice cauzate prin toată Europa. Desigur, motto-ul nu menționează limpede în favoarea cui se defrișează în neștire, deci apoftegma nu poate fi acuzată de ipocrizie. La urma urmei, mega îmbogățiții de pe seama uciderii sistemelor naturale cu siguranță că trăiesc într-o lume tare bună.
De asemenea, probabil și ăia care-și cumpără rahatul ăla de cheap kitsch furniture, crezând în prostia lor că au parte de confort și estetică: clienții ce, la vizita muzeului funest, au și posibilitatea de a înfuleca niște chiftele de 2 bani, ațoase și reîncălzite, așezate grotesc pe un plating nespălat, alături de tacâmuri puticioase – la ce calitate gustativo-vizualo-igienică au, nu putem să nu ne gândim că materia primă vine de la animalele care și-au pierdut habitatul în urma despăduririi agresive.
Aștiălalți ne putem resemna în românescul haz de necaz; corporațiile, media și politicienii vor avea mereu grijă să pună batista pe țambal, patima colectivă fiind întotdeauna direcționată cum trebuie: departe de rădăcina problemei.
Spre exemplu, în completare, ce poate fi mai… haios decât felul cum ne întâmpină pagina oficială IKEA?
„Mica ta lume are un impact asupra întregii planete
O lume mai bună începe de acasă. Iar acum să trăiești într-un mod sănătos, prietenos cu mediul, este mai ușor și mai accesibil ca niciodată. Aceste ghiduri oferă idei practici care pot face căminul tău mai sustenabil – atât pentru a economisi bani, cât și pentru a te ajuta să conservi resurse prețioase.”
Cum era bancul ăla cu bătrânica împinsă pe scări, apoi întrebată de ce se grăbește?
🙄 (Idei… practici? În sfârșit…)
Mai mult! De pe site-ul UNHCR România aflăm că:
„UNHCR, Agenția ONU pentru refugiați, mulțumește clienților și staff-ului IKEA pentru susținerea campaniei globale „O viață mai bună pentru refugiați”, care a contribuit în 2015 la strângerea a 10,8 milioane de euro pentru refugiați.”
Foarte nobil (deși suma duhnește precum ardoarea echipei Manchester City în recenta deplasare de la Paris, prilejul unora de a-și aminti de celebrele Gloria Bistrița – Ceahlăul Piatra Neamț)! Numai că nu știu ce ar putea face refugiații cu banii într-un spațiu lipsit de aer sau atunci când asupra lor se vor dezlănțui catastrofele naturale (inundații, alunecări de teren etc.) cauzate de lipsa pădurilor. Darkness And Light… bong! Pupici! Bong!
Și putem continua până mâine cu astfel de mostre poznașe. Bun… hiperbolizând și noi puțin, miștocăreala magnaților-criminali ne și poate enerva… Auzi la ei! Cică lumea noastră mică! Ba pe-a mă-tii! Unii călătorim în imaginație infinit mai voluminos decât voi în mașinile și elicopterele luate cu bani purulenți! Târâ-mi-aș… dar să ne oprim înainte de a transforma amuzamentul într-o frustrare (de tip Greta Thunberg – activistă suedeză, coincidența Dracului!) chiar mai grețoasă decât chiftelele amintite.
Proiectul Keldian m-a atras în bună măsură datorită mesajului, dincolo de eleganța sonoră construită pe punctul de interferență a-ha (synth pop) – simfonic metal – versiune experimentală. O eleganță rar întâlnită atât pe teritoriul muzicii dansabile de FM, cât și pe cel al metalului melodic. Da, grupul norvegian se leagă la suprafață de teme SF (literetura de profil), însă am convingerea că Arild Aardalen și Christer Andersen sunt mult mai cu picioarele pe Pământ decât lasă călătoria printre stele să se întrevadă: universul în care unii fac călătorii spațiale de plăcere, în timp ce alții mor de foame. De altfel, subiectul Burn the Sky, comentat pe pagina Outbound, ori prelungirea de față (2) Blood Red Dawn sunt elocvente.
Nici măcar pe (04) Life and Death Under Strange New Suns, piesă oficial influențată de trilogia Mass Effect, n-o pot asimila sub forma unei simple povești galactice. Analogia/alegoria (interpretați cum vreți) îmi pare decisiv ancorată în realitatea terestră, singura, din câte știm, populată de forme de viață capabile de abstractizări. Din noul val al temelor space, doar albumul austriecilor Mindspeak – Eclipse Chaser mi-a inoculat același tixlim dichisit.
Modul delicat de a cânta (instrumental și liric) parcă transmite, din punct de vedere artistic, mult mai multă forță decât manifestul belicos thrash metal, decât scandalagiul punk sau decât suduirea hip-hop. Ca să nu mai zic că sunt stors de schepsisurile folk-pop (Dylan a cam spus tot ce era de spus; Zappa la fel pe latura avangardistă). E un echilibru în Darkness and Light ce vorbește concomitent despre durere și speranță. Iron Maiden (ca reinterpretare Pink Floyd) a încercat ceva similar în zona asta datorită enciclopedicului din nuanțele lui Dickinson și Blaze (reușite destul de puține, în ciuda bazelor întemeiate). Din nou, rădăcinile a-ha joacă un rol determinant, mai ales în maniera vocală. Tipologia Morten Harket dă ascultătorului senzația – timpul va demonstra dacă eutopia îsi poate depăși condiția – că se poate ridica deasupra delirului cauzat de lăcomia privilegiaților Planetei Albastre – acel 1%, incluzând șefi IKEA, neîntrebați de sănătate nici măcar în timpul actualei pandemii, perioadă ce, șugubăț, tot lor le-a mărit conturile.
Pe post de încheiere, ca să acoperim substanțial aspectul fonic, îmi permit să citez din concluzia recenziei celor de la Metal Observer: „Perhaps one of the most perplexing mysteries of power metal is embodied in Keldian’s status as one of the best kept secrets of the sub-genre”.
push me and I’ll push you back
stay with me, no system we can’t crack
un gând muzical 