Autobuz azi 5.
Mă gândeam foarte serios zilele trecute dacă Devin Townsend e un geniu muzical, un geniu al caterincii, un om care se întâmplă să-și lege ideile cu toate că nu pare a-și propune absolut nimic rațional, un ipocrit, un laș, sau dacă tipul e pur și simplu extrem de nebun. Sau dacă într-adevăr i se rupe-n 14.
În orice caz, mi-ar plăcea să fiu precum canadianul (artist) până la capăt. Căci, la urma urmei, muzica sa nu-i deloc neechilibrată. Mă împotmolesc însă în tot soiul de presupuse consecințe de care oricum nu-și va mai aduce aminte nimeni peste 100 de ani. Totuși, nici nu pot spune că nu încerc cât de cât.
Așadar, să povestesc!
Dau ieri dimineață să mă urc în autobuzul de casă. Mă întorceam din datoria de siguranță națională nocturnă. Și eram atât de somnoros încât n-am mai avut puterea să mă opresc, firește, la Cornelia. Voiam din tot sufletul, mai ales că se împlineau exact 10 luni de când o cunoscusem, dar nu mă mai ascultau ochii, deci nici picioarele. Cu natura nu te pui.
Am trecut pe lângă cimitir îngăimând ceva voropchievistic și m-am proțăpit în stația de vizavi. Morții cu morții, vii cu vii. Înțelege și ea, dracului, că mi-e somn de mă cac pe mine! Când, din zare, se iscă niște fum. Fără îndoială, originea pâclei venea din interiorul cimitirului. WTF!? Iar visez tâmpenii?
Îmi dau două palme și alerg spre incendiu. Pe măsură ce mă apropiam, diverse sunete de jale se distingeau din direcția vizată. Aoleu! Sprint! Adrenalina cică mereu compensează. Ne-au spus doctoranzii de curs scurt Freud.
În dreptul porții, mai inteligibil: FRĂĂĂĂĂĂĂĂĂȚIIIIIIOOOOOORUUUUUL MEEEEEEEEEEEEEU – care făceai și dregeai și acum…
Zic: nu se poate! Pe bune? E marți dimineață! Caniculă… MARȚI!
Ba da, se poate. Țiganii mei de la Paște iar erau acolo cu ditamai grătarul și ditamai boxa.
Farfurii de porțelan ce măsurau în diametru peste 50 de cm, cam aurite pe margini, umplute cu vreo 10 mici, erau așezate simetric atât pe mormântul Corneliei cât și pe al bunicului. Lângă fiecare, câte o sticlă cu bere de-o firmă străineză pe care bănuiesc că nu-mi permit s-o consult prea des.
Și, bineînțeles, atmosfera incendiară.
De ziua… noastră? Ok, luasem de la dozatorul siguranței naționale o ciocolațică… zisesem să-i duc ceva de acolo că uite că pot că datorită ei… somnul inițial mă amânase.
Și cum mă holbam ca Sponge Bob, îmi trece prin creier următoarea concluzie: întâi să mănânce mâncare, apoi dulciuri! Ca să se facă…
Ce, mă?
M-a bușit un râs isteric. Țiganii remarcă: ooooooo, trăiască mare boss!!!! Nu ne-am mai ginit! Iar la gagică?
Aaaaaaa…. ați mai fost pe aici?
Mereu, șefu`!
Deci, grătar, grătar, FRĂȚIORUL MEU CA FRĂȚIORUL MEU, dar oamenii ăștia nu au lăsat în urmă, niciodată, nimic. Urme adică.
Spre deosebire de locul meu de siguranță națională unde la fiecare tură găsesc alte și alte ambalaje de croissante azvârlite care-ncotro. Pe care eu sunt obligat să le culeg. Dar asta e alta discuție.
Flăcărica din peisaj îmi întinde una dintre farfurii: ia, băiatu! De sufletu` lu` Ion!
Suflet, suflet, dar ce să fac eu cu megalomania aia pe care ziceai că șede o întreagă cireadă?
Nu, mulțumesc, am mâncat…
Mâncasem pe naiba… ce fraier poate și mânca, și plăti facturile în #SlavaLumeLiberă?
Hai, băiatu`, că și așa ești slab ca naiba… ce dracului!? Mai pui cărniță pe tine!
Cosplay Bacovia.
Ce zici, băiatu`?
Bine.. data trecută v-am refuzat, acum… dar doar unul!… că n-am cum să mă car cu chestia asta prin autobuze…
Auuuu, da… n-ai adus – în sloboz – niște pungi, fă, Ioano!, zice bătrânul care la precedenta întâlnire mă descususe cornelistic.
Ia și o bere!
Alcoolic, alcoolic, dar nici măcar eu nu mai aveam credința că pot duce licoarea în starea cu pricina… totuși, era foarte cald. 😀 La ora aia, soarele bate nestingherit în zona menționată. De altfel, bărbații țigani erau la bustul gol. Femeile… nepoata, bănuiesc, sigur are țâțe mișto!
Berea, rece. Cum pușca mea… o fi din magia lor specifică! JAJA!
Dau treaba pe gât. Bă, gust de bodegă veritabilă de UK! În sfârșit…
După care încep: știți, aici e bunicul, iar acolo e cea mai frumoasă fată din istoria omenirii…
(…) te-ai manghit, boss! 😀
…și io zău că atunci când m-am făcut de siguranță națională am zis să fiu ceva ca Itachi, pentru ea cică, da` de fapt mereu o termin ca Obito. Obito ăla din școala generală, nu Obito ăla căramizat de Madara…
Băiatu`, urlă Flăcărica încercând să acopere boxa, noi nu știm cine sunt toți ăștia, da` aia sigur se pișă pe ea de râs!
Huh?
Cum adică se pișă pe ea… că io sunt foarte serios! Aduc și trandafir roșu! Rin era…
Da, băiatu`, zic așa. Pizda a murit când tu nu erai fătat!
Și?
Și… în locul ei tu n-ai face caterincă? Fane, ia pune-o pe aia!
Iar, fă?
IAR!
Stai cu mine orice ar fi, merit toata iubirea ta.
Fericirea mea zi de zi esti doar tu dragostea mea.
Pula mea!
Îți place Denisa?
Denisa… asta nu-i fata aia… cântăreață… care a murit de tânără? Am citit ceva…
Da, băiatu`, era așa frumoasă! Și cânta așa de bine! Nu? Păcat, mare păcat…
Da, e păcat.
Atât de păcat, prins de ospăț, încât în următoarele două ore le-am făcut capul avion de cum Lockheed Martin omoară Denise în fiecare zi. Și cum noi, cetățenii, ar trebui să luăm furca și sapa și să-i obligăm să nu scuipe pe sistemul de sănătate… Printre picături de pseudosocio-politico-filosofie, țiganii au completat doar că trăim într-o lume rea. Foarte rea! Că doar de-aia venim mereu cu astea lângă Ion. Mai bine așa decât să ne agităm cu politicienii ăștia hoți! Fură, băiatu`, fură!
HA! Dar nu e vorba doar de politicieni… că ăia sunt doar niște viermi șantajabili controlați… PIB-ul… m-am oprit. LOL!
Tanti, știți, acum fix 10 luni de zile am văzut-o prima dată. Cornelia, asta. Era la înmormântarea bunicului.
Boss, se bagă bătrânul, azi Ion ar fi făcut 43 de ani. Covidu morților mă-sii... se curăța repede că oricum le drojdea ca dracu`, da` ca fentă… l-am pescuit de pe o grămadă ca să-l băgăm în pământ!
În noapte precedentă, căutând norii pe care să-i codific ca să am asigurare de sănătate #SlavaLumeLiberă, #IStandWithDemocracy, deci ca să nu fiu definitiv aruncat în drum dacă se așează planetele aiurea ori Ielele se supără pe masturbările mele după noile partenere într-ale siguranței naționale, bolboroseam: acolo oare ești tu? Venus, lângă, cum ar veni, ia uite, e aproape senin, codific canci, Cornelia, cum am șmenozat ce-ai fost tu și ce ar zice unii că ești tu cu știința pură! Belea, nu? Și azi e și ziua noastră!
Cred că a fost o aniversare foarte mișto! Cea mai mișto de până acum! În fine, Cornelia n-a mai ascultat (poate) eternele mele văicăreli. Desigur, după cum am spus și-n contextul trecut, atitudinea țiganilor cu siguranță lezează tovarășii #intelectuali de #TV. Sau, cel puțin, îi determină pe ecusonați să nu-și mai aparțină – de dragul consuetudinii care preferă formele fără fond.
Do your worst,
Go on
Come let it out on me
Crazy calm and out of reach
While you’re starring back at me
Do your worst
It don’t hurt
I can take much more than this
Get it over with
un gând muzical 