Dacă aproape tot internetul a explodat, încerc și eu un fel de recenzie pentru episodul 2, sezonul 5 din Demon Slayer – ca întotdeauna, fără vreo remunerație 😦 . Și cred că cel mai potrivit ar fi să descriu treaba cam cum probabil ar fi trebuit să descriu de la bun început bolșevismul nostru cumplit combinat cu neoliberalismul heirupist, adică lumea-n care trăim azi, aici: dictatura nemeritocrației.
Nemeritocrația fiind un balaur cu multe capate care nicidecum nu se rezumă la vișinești. #vișinești, adică. Lipsa unui cadru zdravăn la cap pentru ca așa-zisele drepturi universale să fie pompate este o ea, ajunsă undeva, până la un punct destul de meritocratic, după care teribil decăzută din moment ce ușile se închid total dacă nu Articolul, Volumul, Paragraful, Adunarea Comitetului.
Ba chiar ea, dintr-o radiantă excepțională, realmente Întru Siguranță Națională, ajunsese tare pământie în probabil ultimele ei clipe de glorie funcțională. Habar n-am cum mai e acum… căci n-a mai vorbit de atunci.
Cam cum alesese să nu mai vorbească Tomioka: leitmotivul ultimului episod Demon Slayer.
Desigur, diferența-n analogia noastră e că Tomioka, în chiar primul episod Demon Slayer din fix sezonul 1, adică de la incipit, a ales… ok, nu chiar s-o protejeze pe oximoronul Nezuko, destul de mult regăsită-n ale noastre Georgiana și Alexandra din Lupeni, dar, oricum, să vadă dacă și ea are totuși ceva de spus.
Or, în lumea noastră de azi, de aici, îmi pare că n-ai prea multe șanse autentice dacă îți aparții și dacă mai și zâmbești la conduita lui Nezuko. Se intrebau ăia de la Iris în Suflete de Gheață de ce naiba pentru mine toate ușile iar se închid?, însă explicația e acum foarte simplă, de-a dreptul trivială: scoaterea din zona de confort a elitelor provenite din dictatura nemeritocrației nu permite vreun cadru zdravăn la cap pentru meriocratici, pentru Nezuko ori pentru Georgiana și Alexandra. Căci, dacă ar face-o, dacă le-ar asculta și pe ele, atunci ușile lor grandomane și comode se vor închide.
Prin urmare, acces la o viață cât de cât bună, cât de cât predictibilă, au doar elitele alea. Nicidecum câmpul semantic al termenului Nezuko din Demon Slayer. Firesc altfel că Georgianele și Alexandrele se aruncă-n gol de pe fabrici dezafectate, privind norii și ținându-se de mână.
Tăcerea ei, deși doare, e însă perfect justificată. Nemiticibăltismul pe care l-a testat și pe care, până la un punct, l-a și probat veritabil, probabil i-a închis acele uși care nu-i mai permiteau nici măcar protecția propriului copil (dictatura noastră nemeritrocratică are sistematic și mult iz mafiot).
Și, bineînțeles, eu nefiind vreun Tanjiro, nu știu cum s-o fac să afle măcar că cred că ea putea fi până la capăt un soi de Nezuko-n societatea noastră: forța motrice ca efect al scărilor de valori autentice. În schimb, pe aici neîncurajându-se deloc dialogul, ci doar același sistem securistoidal al tăcerii, cel mult al discuțiilor standardizate, rămânem măcar cu îndulcirea din basme, deşi este apocaliptică emigrarea masivă a tineretului şi ca efect securistoidal. Rămân şi reuşesc adaptații.
Povestea e mişto, indică nerenunțarea la meritocrație chiar dacă ea însăşi se uşcheşte (vezi şi convingerea lui Naruto că merită să-l aducă pe Sasuke înapoi din abis), naşte morale peste morale recitate pe youtube, curg like-urile, curg deci şi bani. Dar e totuşi o poveste. Cel puțin pe aici e de-a dreptul o utopie. În basm există un punct sănătos de plecare, un teren fertil pe care îți poți juca şansa de mai bine. În România noastră însă aripile se taie din start căci nu-i nevoie de Nezuko, Georgiane şi Alexandre, ci doar de dătătoare de haştag si plimbători de diplome. Sfânt în convingeri zdravene la cap dacă eşti şi tot n-ai cum le penetra universul perfect, n-ai cum să te strecori cu totul prin sita securistoidală.
UM-ul din care ea probabil face parte de la un punct încolo, reeducată cumsecuvine post-strecurare, cu bălirea aferentă a presei chipurile importante strict în raport cu fustița până-n ovare, căci acoperiții nu s-ar mai fi definit în lipsa ciudatei Nezuko, e la rândul lui diferit de gruparea Hashira din Demon Slayer. Profesorii ăia militarizați din poveste, basm fiind, au ales s-o asculte și pe cetățeana Nezuko. Și ascultând-o au aflat ce mișto e dorința fetei de a trăi (zdravăn la cap)! Că dacă n-o ascultau și doar Articolul, Volumul, Adunarea Comitetului… era pur și simplu nu știu ce raport despre România actuală, nu un basm, era doar o constatare de Lupeni 9.XII.2023. Nezuko n-ar fi ajuns să poată râde sub soare. Am astfel îndoieli mari că UM-ul din real a ales s-o asculte și pe virtuala noastră pământie, treabă complet neconformă cu CSAT-ul de tip Hashira din Demon Slayer.
un gând muzical 