Mă uitam mai devreme la niște imagini (BBC) de la protestele din Nepal, manifestații care doar azi, în câteva ore, s-au soldat cu zeci de morți. În timp ce noi, mai ales eu, continuăm să facem Apocalipsa din Mineriade: oficial, în (toate) zilele alea iliesciene, au murit șase oameni. Desigur că fie și o viață… Citește în continuare My Dying Bride – The Angel and the Dark River (1995)

Albumul și în special piesa pe care am extras-o acum de pe Scarred People m-au făcut mereu să simt acut ideea de toți tâmpiții și noi între ei. Colonizarea amintirilor de către cronicari Clouds ori Wildhoney, ca la Sisters of Mercy - More, au bagatelizat sonoritățile de față. Pe de-o parte. Pe de alta, generația… Citește în continuare Tiamat – Love Terrorists (2012)

În așteptarea Borderland, viitorul album Amorphis ce se va lansa la finele lunii curente, am trecut și retrecut zilele astea prin întregul catalog al găștii finlandeze. Calupul mă caracterizează zilele astea prin pastile demențiale și dispoziții care variază de la o secundă la alta (apropo, imnul SSR pe septembrie am zis să fie One Second… Citește în continuare Amorphis – Under The Red Cloud (2015)

...și am găsit ceva în noul album Helloween care să continue nu doar plăcerea antitetică, ci și sentimentul de aici și acum, stare afectivă cam fadă pentru mine în ultima vreme - că de-aia am ajuns și pe pastile de nebuni: piesa This Is Tokyo. Tendința compoziției cu numărul 6 de pe foarte recentul Giants… Citește în continuare Helloween – This Is Tokyo (2025)

Pentru îndrăgirea celor două mari albume Paradise Lost, ca și pentru toate subgenurile doom(o)-gothic, am crezut întotdeauna că e mai degrabă nevoie de inteligență emoțională decât de abilități olimpice. Sigur, un dobitoc total nu are cum avea o capacitate emotivă dezvoltată, însă am cunoscut de-a lungul vieții mult prea mulți oameni extrem de competenți în… Citește în continuare Paradise Lost – Icon & Draconian Times

A fost o vreme când și-n Europa corectitudinea politică (sensul englezit) era mai degrabă adiacentă decât normă. Printr-un soi de revărsare istorică, anii 70-80 au însemnat apogeul generației care învățase îndeaproape ororile războiului. De exemplu, fenomenul NWOBHM cred că n-a apărut atât ca manifest împotriva vremurilor respective (prezente temporal), altfel infect de gri industrializate pretutindeni… Citește în continuare Iron Maiden – The Evil That Man Do

Cum așa, domnule Dragomir? Sunteți (n.p !!!) un băiat (n.p. !!!) interesant. Și aveți un viitor frumos. Mi-a zis azi noua psihiatră. Moonchild Știu că sunt interesant. Chiar un paradox, vorba ăluia din The Faculty. Dar că am vreun viitor, fie el și frumos, mă îndoiesc amarnic. Cum așa?, pe sărite, i-am zis în așa… Citește în continuare Iron Maiden – Infinite Dreams (1988)

În urmă cu puține ore, ultimul lucru pe care credeam că-l voi face acum e să tastez ceva pe internet. În după-amiaza de ieri credeam că nu mai trec noaptea, că o să-mi vomit și sufletul. La un moment dat, încercând să folosesc tehnicile de terapie potrivit Adunării Comitetului, am încercat tot din sufletul ăla… Citește în continuare Iron Maiden – Dream of Mirrors (live Rio 2001)

Prototipul viselor mele de pe pastilele astea de nebuni continuă de vreo câteva zile încoace. Cum zice și o definiție din DEX: Tipul ancestral, original al taxonului vegetal. Adică - prototipul. Nu știu cu siguranță dacă sufăr de anxietate severă neurovegetativă, însă certe sunt 3 lucruri acum: 1. Visez mai nou doar întârzieri (de când… Citește în continuare Gamma Ray – Man On A Mission (1995)

A nu se confunda cu un pic mai cunoscuta gașcă șaizecistă omonimă de rock-jazz aflată sub bagheta solistei Linda Hoyle. Asta e o formație care mi-a sunat la fel de bine precum un Delain un pic mai industrial, dar despre care nu există niciun fel de informații oficiale credibile. Totuși, am ales să-i zic Affinity… Citește în continuare Affinity (?) – Discord (Let This Go) (2010?)

O țară e într-adevăr ca o casă. Sigur că exteriorul îi influențează existența, existența acoperișului de exemplu, dar raportarea fenomenologică la interior nu banalizează totul, nici nu e desuetă, intimitatea fiind în definitiv motorul planetar dintotdeauna, gândurile din sine care mișcă lumea. Niciodată în istoria omenirii nu s-a înfăptuit ceva marcabil plecând din start de… Citește în continuare tema Julia Hart & Skye Blue (2025)

Voiam să păstrez melodia asta pentru următorul decembrie - ca virtual imn Sky Sound Radio. S-ar fi împlinit atunci doi ani de când fetele alea din Lupeni (Fallout-ul Uricani de fapt) s-au aruncat în gol de pe o fabrică dezafectată, ținându-se de mâini și privind intenționat către nori - potrivit comunicatelor Parchetului de pe lângă… Citește în continuare Metalite – Legendary (2024)

În dimineața aia nenorocită de la Stația Meteo Băneasa i-am promis că mă voi întorce seara la ea. Eu îmi terminasem tura (clandestină, cum e pe acolo) de 24 de ore, prima dată când am aflat ce e aia polei și cu ochi mai chipurile științifici - la km 0 unde am copilărit neexistând prea… Citește în continuare Black Sabbath – War Pigs (Reunion 1998)

Rareori am disociat lumea virtuală de cea reală pentru că în spatele ecranelor se află în definitiv un suflet, de unde și viabilitatea conceptului Fluctlight. Prin urmare, limitându-ne acum la platforma Facebook - din moment ce e populară pe teritoriul țării noastre, jumătate dintre cetățenii români, potrivit datareportal.com, folosind cumva instrumentul cu pricina (cealaltă (și)… Citește în continuare Amorphis – Light And Shadow (2025)

Zilele trecute mi s-a stricat televizorul. A început la un moment dat să scoată un piuit de RMN;  și a dispărut imaginea. În mod firesc, l-aș fi trimis la reparat, doar că am simțit o plăcere bizară să văd nimic animat în fața ochilor când stau în pat cu căștile și telefonul ascultând muzică. Se… Citește în continuare Dreamyth – My Delight (2023)

Mă trezesc aseară cu un mesaj de la amicul Daniel Păunescu: trebuie să vedem cum găsim timp să îți fac o terapie; bahică, bacoviană, eminesciană, plm. A fost ca atunci când Bill Ward, după un atac de cord (post-cocaină probabil), s-a trezit în salon cu Geezer Butler care-i adusese o carte poștală în interiorul căreia… Citește în continuare Black Sabbath – Paranoid (Reunion 1998)

Cea mai frumoasă chestie din ultimul concert Black Sabbath (Back to the Beginning) e tocmai răceala ce transpare pe formă dinspre scenă. Tony, Bill și Geezer cel mai probabil știau că Ozzy nu mai are mult. Totuși, n-au dat-o-n bunul stil occidental modern, nu s-au dedat la un fuck dulceag. Ei, membrii Black Sabbath, la… Citește în continuare Black Sabbath – Children of the Grave 2 (1998)

Cică (și) serotonina e foarte alterată de pastilele de nebuni pe care le iau zilele astea. De fapt, potrivit documentației ANM (Administrația Națională a Medicamentului), în special serotonina e atunci... stimulată. Încă nu-mi dau seama, cert e că mai nou fac din ce în ce mai des diaree din aia emoțional-plăcută; acțiune care, de disconfort teoretic,… Citește în continuare tema Kenny Omega (live in Texas 2025)

Printre destule texte delicioase scrise-n perioada comunistă pe care le putem azi savura, atâtea fragmente câte au mai rămas după arderile-unison din zorii lui 1990, regăsim două documente declasificate (catalogate Strict Secret la momentul redactării - 1965) ce-l vizează pe Emil Cioran. Sunt paragrafe care atunci, privind retrospectiv, păreau normale. Astăzi, paragrafe similare ne par… Citește în continuare Philosophobia – King of Fools (2025)

Mor după cum pronunță Jemina Robineau passé și effacer! Iar cruntul din intonația fetei de la jumătatea celor două cuvinte-fatidice nu prea cred că se aliniază labirintărismului specific Loarei - de unde e originară actuala vocalistă Antipod. Dacă în rest balada asta se menține măcar în tiparele pe care Ioan Gyuri Pascu le descria ca… Citește în continuare Antipod – La vie au temps (2024)