Cred că un film de animație avântat nu-și poate depăși condiția juvenilă (circumscrisă) dacă nu este însoțit de o muzică pe măsura fervenței propuse - și din motive sonore au reușit la nivel universal producții precum Fairy Tail ori Naruto (Shippuden); lacunele unei sonorități neconvingătoare vor face probabil ca titulaturi prezente de Oscar să nu… Citește în continuare Dragon Skull – Dragon Riders (2025)

Să fredonezi melodia preferată (atunci când ți-e mai rău) zice la difuzoare un slogan Mega Image. O primă concluzie este că din start demersul e supărător pentru că a avea o melodie preferată înseamnă limitarea orizonturilor. Cetățeanul care-și trage seva din muzică are mii de melodii preferate; în funcție de starea în care se găsește.… Citește în continuare Mariah Carey – Hero 

M-am uitat deunăzi iar la toate posturile noastre muzicale de TV și de radio. Și cam 90% dintre ele continuă să se axeze pe muzica populară autohtonă, de parcă tradiția noastră muzicală, exceptând câteva momente dansabile de tip George Enescu, ar avea ceva de spus atât de mult încât e nevoie de axarea determinată cu… Citește în continuare Phoenix – Negru Vodă

Norvegienii de la Leprous au încropit post-eșecul Melodies of Atonement (recentul disc de studio) un cover interesant care mai pune o cărămidă la construcția a-ha - Take on Me - alături de fenomenul anime (a 9-a artă, după cum mai pompos ar zice fostul ministru de externe Adrian Cioroianu), alături de găști precum Keldian. Videoclipul… Citește în continuare Leprous – Take on Me (a-ha cover 2025)

De cele mai multe ori, ciuntirea unei melodii e binevenită din motive originale de alungire, chiar repetitivitate. Alteori însă primează doar factorul comercial, circumscris timpilor (banilor) alocați elementului video, renunțându-se la momente cheie. Cazul de față e o abandonare foarte deranjantă la o clipă absolut necesară totalității, anume growlingu-ul-epilog Why did I silence the words… Citește în continuare Amorphis – Wrong Direction

Ieri am primit un cadou fabulos de ziua mea: vestea că o fată (deosebită) și-a dat demisia din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie. Asta după ce un băiat și-a dat la rândul lui demisia prin vara curentă din similare motive deosebite. Se cerene astfel instituția aia de Siguranță Națională întru cel mult Interesul Poartă Fesul,… Citește în continuare Magica – You Should Have Run

Pe seama unei trupe precum Battle Beast e destul de ridicol să vorbești circumscris ideii de album pentru că formația finlandeză niciodată nu și-a propus vreun macro mesaj, niciodată vreun sunet fundamental divers, ci tentative-la-un-moment-dat care să poată da măcar o clipă fulgurantă. Iar acea clipă de pe noul disc Steelbound este pentru mine piesa… Citește în continuare Battle Beast – Angel of Midnight (2025)

Cu un coleg de celulă de la psihiatrie am reușit iar s-o pun de-un radio. După stația ce pirata FM-ul prin școala generală, continuând cu parțialul Sky Sound Radio, am ajuns să fac ce-mi place și pe un teritoriu nebănuit. În sala mare (de așteptări?) de pe secție trona un ditamai televizorul și un ditamai… Citește în continuare Linkin Park – Faint & Numb

Albumul ăsta a venit pe fondul încercării metalului extrem de a se reconfigura. Nu doar că-n 1998 rockul devenise destul de plat, indiferent de subgen, dar zona death cu precădere suferea de crizele vârstei mijlocii. Bruce Dickinson - The Chemical Wedding sau Devin Townsend - Infinity - din același an - sunt exemple elocvente în… Citește în continuare Amon Amarth – Once Sent from the Golden Hall (1998)

Jurnalul de Balamuc pe care mi-l propusesem, luându-mi și caietul din antent ca obiect muncitoresc, nu și-a dus până la capăt planul probabil pentru că, vorba filosofului Valentin Mureșan, nu-ți mai arde de nimic (filosofie, muzică, literatură etc.) atunci când trebuie să stai cu ochii pe sănătate. Vreau totuși să las ceva (mai degrabă muzical)… Citește în continuare Iron Maiden – Doctor, Doctor (2025?)

Prima impresie judecând după relația muzică-imagine (videoclip) e că avem de-a face cu un alt epigon The Cranberries - Zombie. Doar că, dacă ținem cont de acea revoltă a tocilarilor pe care o uzita domnul Aaron Biro analizând Linkin Park, From the Inside pare perfectă într-o zi în care comemorăm una dintre cele mai sinistre… Citește în continuare Linkin Park – From the Inside

Săptămâna trecută s-au împlinit 25 de ani de la lansarea Hybrid Theory, probabil cel mai interesant album de nu-metal (mie îmi place să-i zic prog. alternativ) lansat vreodată. Ieri am crezut că Numb, piesă parte din următorul disc cronologic Linkin Park, se potrivește cu ce am vrut să zic. Dar acum nu despre Linkin Park… Citește în continuare Eminem & Dido – Stan

Etica marca Antena 3 (Excelența) CNN lovește din nou. De data asta avem de-a face cu o gravitate apocaliptică întipărită pe fețele televizionistelor care altfel cântă-n corul securistului pușcăriaș Dan Voiculescu. Motivul recent: o profesoară de biologie de la un liceu din (satul?) Răducăneni are ca activități paralele și afișatul pe o platformă de videochat. Și… Citește în continuare Linkin Park – Numb

Prin 2010, după vreo cinci albume redundante ce-au urmat debutului extraordinar, am renunțat la trupa asta. Am revenit acum asupra Testament pentru că recenziile noului disc sunt în general foarte favorabile californienilor de 2025. Lucrurile cu ocazia asta nu-mi transmit însă decât diversificări executate perfect pe aceleași teme thrash Gică-Contra. Mai curios e că acum… Citește în continuare Testament – Para Bellum (2025)

Asta e ceva între Depeche Mode, Billy Idol, Sisters of Mercy, Type 0 Negative și Motorhead. La noi, ceva similar au încercat băieții de la Timpuri Noi - reușind parțial, doar printre blocurile noastre. Iar dincolo de imaginea personajului Darby Allin, ce m-a atras la piesa și la reprezentația de față a fost și scena… Citește în continuare tema Darby Allin vs. Savage Garden – To the Moon and Back

BBC, deși ditamai stație engleză, și-a întrerupt azi-dimineață relatările despre Gaza, despre Ucraina, despre rachete și piulițe pe banii noștri, despre evreul Epstein, cu cine și-a mai tras-o Epstein, cine din familia regală britanică a mai privit/luat parte la cum și-o trăgea Epstein, pentru a anunța breaking news că a crăpat basistul trupei Limp Bizkit,… Citește în continuare Limp Bizkit – Chocolate Starfish and the Hot Dog Flavored Water (2000)

Istoria indienilor americani a tot căpătat în cultura pop un soi de caracter legendar. Și mereu m-am întrebat de ce țăranii noștri, fiind tot niște țărani, n-ar fi putut juca același rol mistic privind relația om-natură (univers). La urma urmei, și țăranii noștri, ca și Pieile Roșii, erau tot niște țărani, adică oameni nevoiți să… Citește în continuare Manowar – Spirit Horse of the Cherokee (1992)

Propunând în ultima foaie ceva sonorități Annihilator, mă încumet acum să comentez un album pe care-l consider foarte subevaluat, foarte judecat doar din anumite unghiuri, în orice caz un album pe seama căruia se poate vorbi mult... ...și de aici pare că albumul este subevaluat; pentru că, în ciuda recenziilor în general nefavorabile, suscită discuții, naște… Citește în continuare Annihilator – Set the World on Fire (1993)

Timp de aproape 10 ani o fată a stat lângă mine; inițial mi-a fost profă de limba română, ea prezentându-se atunci în fața clasei drept șefa de promoție de la Facultatea de Litere. Apoi, după aproape o decadă, eram pe punctul să ne căsătorim. Cumva am simțit amândoi că totuși trebuie să zburăm în felul nostru,… Citește în continuare Annihilator – Sounds Good to Me vs. Coolio – Gangsta’s Paradise

Trupa asta tocmai mi-a recomandat-o un amic de sâmbătă noapte (chatul radiodifuziunii Prog Palace Radio): cică trebuie s-o ascult neapărat pentru că e pur și simplu cool; în special vocea solistei. Nenea despre care vorbesc e și fan Babymetal, așa că am purces cu aplomb lol. În primul rând, am aflat că Fortune Teller este… Citește în continuare Fortune Teller – Savage Seas (2025)