Știu doar din auzite că susumu în japoneză s-ar traduce sub formă strict imperativă ca: înainteeeee!. Deci, susumu-ul de aici, fără a ști restul traducerii, îmi e acum suficient pentru a da o notă de 10 unei eventuale borne pe scara energiei pure. Și asta în ciuda ciuda elegiei Risei Oribe (LiSA pe nume de scenă) din videoclipul oficial. De fapt, ultima scevență din finalul seriei Fate care a contat cu adevărat, adică aia în care nu se abuza de încrengături, ne arată un banal ursuleț de pluș, pe care reprezentanție – deja atunci cândva – o fascinase pe marea războinică situată chiar pe o filieră palpabilă istorico-legendară: Arthuria Pendragon – aici o simplă fată de OST ce astfel cred că a dat seama esențialului. Un soi de viața primează orice ar fi, căci așa apar idei și bucurii.
Or, dacă Saber, adică Arthuria din poveste, s-ar fi dus la bătaie că hai că bătaie, pietricele și munțuleți și apișoare, probabil blonda n-ar mai fi apucat să vadă cum arată ursuleții de pluș din vremurile noastre.
Artificiul e curajos, mai ales că Arthur, în legendele licuriciului britanic, s-ar traduce ca Marele Urs.
Totuși, scena despre care vorbim este tocmai epilogul. Care și așa durează fix 1.16 secunde. LOL!
Prin urmare, la el trebuie ajuns cumva.
Și cred că muzicienii din spatele Lisei, dar și Lisa însăși încercând să-și depăsească condiția (vocală), au pus în intro-ul Fate Oath/Sign toată dorința de a trăi pe care Saber ne-a sugerat-o privind ursulețul de pluș din vitrina-fantastică, dincolo de războaiele ei cotidiene potrivite unor fișe de post pe care sufletul ei nu le exalta.
Tind să cred că grimasele Lisei din oficial sunt în concordață cu frustrările celor care încă mai speră la supremația dialogului. Frustrări venite, desigur, din lipsa de comunicare autentică, din mormăieli episodice.
Sunt și pe acolo, printr-o pustietate, în oficialul de față, niște steaguri cam eviscerate, lipsite de orice stindard emfatic, deși totuși destul de abundente strict în perimetrul fetei. Iar norii sunt puși în valoare la fiecare rupere de ritm.
Saber Arthuria Pendragon (!!!), timp de mii de ani, a dat din buci la comanda Articolului, Paragrafului, Volumului, Adunării Comitetului. Până când banalul cetățean Shiro s-a găsit că vrea doar s-o sărute. După care a urmat ceva ce pare de-a dreptul apriori: fascinația unei fete uitându-se la un ursuleț de pluș, deși militărismele tari nu doar că îi ghidau regulamentar aparentul destin, ci și starea de fapt.
Înainte de refrenul 2, la capătul cinelilor nevrotici și la capătul unor riff-uri destul de psihedelice-n contextul necunoscut călătoriei domișoarei Saber, Lisa dă rău de tot cu pumnul în aer. Euforia refrenului ea-și-steagurile-puțin-emfatice vine mai lesne pentru noi, ascultătorii, decât a făcut-o-n prima parte.
Saber a sucombat definitiv reîntoarsă în vremurile ei dezafectate. Era epuizată nu atât de lupta-n sine, cât de întreg socialul cu pricina care-i oferea cu pipeta cadrul ursulețului.
Între timp, în lumea noastră reală, continuă isteria Articolului, Volumului, Paragrafului, Adunării Comitetului. Altele la fel ca Saber se aruncă de pe fabrici dezafectate privind norii. Doko made mo s-ar traduce ca: şi cât plm mai durează?!.
un gând muzical 