De 48 de ore ascult doar BBC, stația cu cea mai mare acoperire publică pe filieră britanică. Prin urmare, am prins aproape în direct recentul episod mortuar de la acea sinagogă din Manchester. Și dincolo de orice scenarii ce merită luate în calcul (ex: în ziua precedentă, prin intermediul BBC, se declanșase ditamai campanie împotriva… Citește în continuare Primal Fear – Tears of Fire (2025)

...și ca să continuăm momentan pelerinajul lingvistic, sepultura în limba portugheză înseamnă mormânt. Am acum pe mine un tricou pononist cu coperta albumului Chaos A.D.. Pe post de pijama la pension. Și mi-am adus aminte cum un nene de la Administrația Națională de Meteorologie, văzându-mă la o tură purtând fix tricoul de acum, m-a întrebat… Citește în continuare Sepultura – Chaos A.D.

Cuvântul cer (sky) apare aici de șapte (marele număr biblic) ori - sora. Asta dacă excludem vreo eventuală familie lexicală a termenilor inocent, apus, suflet sau lacrimi; nu de alta, dar în limba japoneză cuvântul sora mai înseamnă printre altele și expresivitate în sensul euforiei de exprimare. Primele acorduri trimit cu gândul mai degrabă la… Citește în continuare Babymetal – Sunset Kiss (2025)

02:15: încerc să ies în curtea spitalului ca să fumez 02:17. Portarul: Băi, ce faci, domnule?, nu ai voie... 02:17: ? 02:17: Mergi înapoi, să trăiți, în cameră... 02:18: ...ia de o bere și lasă-mă-n plm să mă concentrez pe alcoolismul meu 02:19 Fumam liniștit 03:10 să zic, primesc o notifcare: new Babymetal album! 03:11:… Citește în continuare Babymetal – Metal Forth (2025)

E greu să te iei de Amorphis. Sunetul finlandezilor impune un soi de stimă indiferent de direcția muzicală abordată: e o realitate de necontestat, însă contribuie la plafonarea simțului critic. Iar Borderland, noul album al scandinavilor, te plasează pe un nulă pe care nici nu vrei s-o extaziezi prea tare, însă nici nu te lasă… Citește în continuare Amorphis – Borderland (2025)

Trei lucruri îmi trec acum prin cap: 1. Din ce cunosc, doar două trupe din istoria omenirii au fost acceptate de toți iubitorii oricărui subgen: Scorpions și Blind Guardian - probabil și Queen... și Amorphis întrucâtva, dacă finlandezii beneficiau de o mai sistematică promovare (am început noi să recuperăm mesajul deunăzi lol) 2. De Scorpions… Citește în continuare Scorpions & Orchestra Filarmonică din Berlin

M-a bușit râsul când să încep foaia asta pentru că ce s-a întâmplat ieri prin București s-a dovedit a fi alarmă (pseudo?)falsă. Altfel... Ar fi fost totuși ceva poetic în a fi împușcat intempestiv de Angela lol. Ajung ieri la spitalul de psihiatrie unde urma să mai discut câte ceva cu doctorița (doctora, dupa cum… Citește în continuare Metallica – Master of Puppets

Ca și-n efectul reprobării cazurilor dislike de pe Youtube, funcție limitativă cu caracter oficial, reținerea față de orice comentarii pe Facebook poate că denotă și lașitate, dar în orice caz sigur duce la ratarea posibilelor frumuseți. Bucuria vieții vine din predictibilitate (siguranța zilei de mâine), însă vine și din nerobotizare, din iepurele care sare de… Citește în continuare Scorpions – Still Loving You (Live în Moscova 1989)

Coperta, realizarea pictorului englez George Frederic Watts, reclamă o muzică cât de cât pe măsură, artistul britanic nefiind azi printre cei mai adulați simboliști din istoria omenirii, însă este foarte bine privit în Regat, de unde probabil și acest apel al găștii locale Paradise Lost. Deci, motivele trebuie căutate cu măsură: de aici am pornit… Citește în continuare Paradise Lost – Ascension (2025)

The subdued silence of your lips (...) You’re the moon/You’re my light înseamnă acum punctul de pornire când mai sunt aproximativ nouă zile până la apariția noului album Amorphis - care cred că, precum Halo, nu va fi tocmai un album de sine stătător, cât o prelungire ...Red Clouds și Queen... (senzație văzând denumirea pieselor).… Citește în continuare Amorphis – Halo (2022)

Prin sfânta piraterie simt acum că trebuie să tastez ceva despre cel mai așteptat film artistic comercial (!;?) al verii. Am pus pauză la 1.44.15. Mai am aproximativ o oră de văzut din ce cineva a înregistrat pe ascuns în cinematografele nipone, apoi (tot acel cineva sau altcineva) a mixat cât de cât treaba, incluzând… Citește în continuare Amorphis – House of Sleep

Mă uitam mai devreme la niște imagini (BBC) de la protestele din Nepal, manifestații care doar azi, în câteva ore, s-au soldat cu zeci de morți. În timp ce noi, mai ales eu, continuăm să facem Apocalipsa din Mineriade: oficial, în (toate) zilele alea iliesciene, au murit șase oameni. Desigur că fie și o viață… Citește în continuare My Dying Bride – The Angel and the Dark River (1995)

Albumul și în special piesa pe care am extras-o acum de pe Scarred People m-au făcut mereu să simt acut ideea de toți tâmpiții și noi între ei. Colonizarea amintirilor de către cronicari Clouds ori Wildhoney, ca la Sisters of Mercy - More, au bagatelizat sonoritățile de față. Pe de-o parte. Pe de alta, generația… Citește în continuare Tiamat – Love Terrorists (2012)

În așteptarea Borderland, viitorul album Amorphis ce se va lansa la finele lunii curente, am trecut și retrecut zilele astea prin întregul catalog al găștii finlandeze. Calupul mă caracterizează zilele astea prin pastile demențiale și dispoziții care variază de la o secundă la alta (apropo, imnul SSR pe septembrie am zis să fie One Second… Citește în continuare Amorphis – Under The Red Cloud (2015)

...și am găsit ceva în noul album Helloween care să continue nu doar plăcerea antitetică, ci și sentimentul de aici și acum, stare afectivă cam fadă pentru mine în ultima vreme - că de-aia am ajuns și pe pastile de nebuni: piesa This Is Tokyo. Tendința compoziției cu numărul 6 de pe foarte recentul Giants… Citește în continuare Helloween – This Is Tokyo (2025)

Pentru îndrăgirea celor două mari albume Paradise Lost, ca și pentru toate subgenurile doom(o)-gothic, am crezut întotdeauna că e mai degrabă nevoie de inteligență emoțională decât de abilități olimpice. Sigur, un dobitoc total nu are cum avea o capacitate emotivă dezvoltată, însă am cunoscut de-a lungul vieții mult prea mulți oameni extrem de competenți în… Citește în continuare Paradise Lost – Icon & Draconian Times

A fost o vreme când și-n Europa corectitudinea politică (sensul englezit) era mai degrabă adiacentă decât normă. Printr-un soi de revărsare istorică, anii 70-80 au însemnat apogeul generației care învățase îndeaproape ororile războiului. De exemplu, fenomenul NWOBHM cred că n-a apărut atât ca manifest împotriva vremurilor respective (prezente temporal), altfel infect de gri industrializate pretutindeni… Citește în continuare Iron Maiden – The Evil That Man Do

Cum așa, domnule Dragomir? Sunteți (n.p !!!) un băiat (n.p. !!!) interesant. Și aveți un viitor frumos. Mi-a zis azi noua psihiatră. Moonchild Știu că sunt interesant. Chiar un paradox, vorba ăluia din The Faculty. Dar că am vreun viitor, fie el și frumos, mă îndoiesc amarnic. Cum așa?, pe sărite, i-am zis în așa… Citește în continuare Iron Maiden – Infinite Dreams (1988)

În urmă cu puține ore, ultimul lucru pe care credeam că-l voi face acum e să tastez ceva pe internet. În după-amiaza de ieri credeam că nu mai trec noaptea, că o să-mi vomit și sufletul. La un moment dat, încercând să folosesc tehnicile de terapie potrivit Adunării Comitetului, am încercat tot din sufletul ăla… Citește în continuare Iron Maiden – Dream of Mirrors (live Rio 2001)

Prototipul viselor mele de pe pastilele astea de nebuni continuă de vreo câteva zile încoace. Cum zice și o definiție din DEX: Tipul ancestral, original al taxonului vegetal. Adică - prototipul. Nu știu cu siguranță dacă sufăr de anxietate severă neurovegetativă, însă certe sunt 3 lucruri acum: 1. Visez mai nou doar întârzieri (de când… Citește în continuare Gamma Ray – Man On A Mission (1995)