Trupa asta e precum un soi de McDonalds: mereu ai în vedere ce te așteaptă și, după caz, mai mereu te satisface (deși unele găselnițe sunt departe de etern minunatul Big Mac). Prin urmare, având în vedere linia Arch Enemy, noua vocalistă, Lauren Hart, ce-a înlocuit-o deunăzi pe deja icoana sexy metalul death melodic (comercial), anume Alissa White Gluz, nu prea avea cum să fie disparată, să fie altceva: catalogul Arch Enemy nemaiputându-și contrar îndeplini criteriile scenice.
Așa că de ce mențiunea de față?
Păi din două motive: 1. Tendința comercială – contrastul sexy feminin vs. metal cât de cât supărat – care nu neg că mă prinde, mai ales dacă e cântat impecabil așa cum o face îndeobște Arch Enemy (măcar ca producție) 2. Apetența pentru un spirit critic care ar trebui să stabilească tare toate datele în detaliu.
E drept că și Arch Enemy parcă putea mai mult. Adică, de exemplu, pe ultimul album, Blood Dynasty (2025), există o piesă precum Illuminate the Path, compoziție care arată că uneori sunt interesante, dacă nu chiar dorite, anumite faze ce lărgesc cadrul stabilit. Or, noua prezentare, cu domnița Lauren în prim-plan, merge foarte la sigur în perimetrul Arch Enemy.
Pe de alte parte, când (și) o vezi pe Lauren, parcă-ți vine să dai dracului toate calculele ontologice: miza din substrat de tip Arch Enemy.
În orice caz, gașca suedeză (+americanca Lauren Hart) are de unde profilera chiar și încăpățânându-se într-un subgen – adaug aici și stridentul oximoron sexy feminin – metal supărat… – care nu-i permite prea multă rază de acțiune. Dar cum Big Mac mereu are gust de Big Mac, tot așa e cel puțin sigur că Arch Enemy va mai da gustul pe care îl cer anumite stări de spirit.
un gând muzical 