Parcă direct proporțional, fiecare eveniment major scoate la suprafață imensa imbecilitate a presei noastre. Să ne limităm acum la două dintre cele mai vizionate/accesate gazete: Digi 24 și Antena 3.
Prinși în agitația momentului, jurnaliștii Digi 24 și Antena 3 responsabili cu relatarea transportului soților Maduro de la detenția inițială către sala de judecată au titrat:
Maduro a fost dus cu elicopterul în fața instanței. A fost păzit de soldați cu mitraliere (Digi24.ro, semnat M.B.)
Maduro a fost dus în faţa instanţei. Fostul lider al Venezuelei, păzit de militari americani înarmaţi în drum spre tribunal (Antena3.ro, semnat Claudiu Ștefan)
Dincolo de superficialitatea pe formă – sintagma soldați cu mitraliere parcă fiind decupată dintr-un eseu încercat de domnul Goe -, să ne axăm pe fond.
Anume, să remarcăm faptul că presa asta Excelentă și/sau Vizionată nici măcar nu a avut bunul-simț să dea o simplă căutare pe Google, cultura generală fiind un domeniu mult prea pretențios, ca să afle cine și ce sunt indivizii care i-au escortat ieri pe soții Maduro prin New York, inși pe spatele cărora scria cu litere mari: DEA (Drug Enforcement Administration).
DEA, după cum am scris noi pe aici în urmă cu mulți ani, urmarea lecturii lui Gustavo Bolivar combinată cu ecranizarea semnată Miguel Varoni (Sin Senos/Tetas no hay Paraíso; traducerea cărturarilor noștri, deh, fiind de asemenea imbecilă), este o brigadă anti-drog ce ține, în Statele Unite ale Americii, de zona Justiției, de ministerul Justiției cum ar veni.
Deci, acei DEA nu sunt militari, ci sunt agenți. De altfel, și pe insigna cetățenilor membri DEA scrie: Special Agent badge.
Iar cum întreaga operațiune trumpistă (reală sau regizată – nu face obiectul discuției de față, deși poate ar merita detaliată credința unora în filme cu Chuck Norris sau Catalina Santana, precum convingerea psihiatrului-patriei Gabriel Diaconu, nene de siguranță națională care n-a negat câtuși de puțin povestea oficială cu pricina) s-a aflat sub semnul drogurilor, principala justificare a arestării soților Maduro, de unde și, evident, doar prezența agenților DEA în filmările ce-au parvenit întregii planete, zău că am fi avut pretenția ca măcar în titluri jurnaliștii noștri Excelenți și Educați să nu ne insulte nici inteligența, nici cultura generală.
Totuși, jurnaliștii noștri Excelenți și Educați (am citat din tovarășul Prelipceanu) ne-au bombardat ieri cu articole pline de militărisme și soldățisme ce trădează și însetarea belicoasă a presei menționate. Când, în fapt, nu am avut de-a face cu o acțiune militară, soții Maduro nefiind acuzați de vreo dorință de a invada să zicem statul Tennessee (cu capitala la Nashville – informație pe care o dăm gratuit jurnaliștilor Excelenți și Educați), ci incriminați toxicomanicește. Dar, precum există paradis și fără sâni, se pare că așa există și jurnalism fără căpătâi.