Ultimele informații oficiale pe care le avem despre cazul 6 decembrie 2023 Lupeni, adică despre una dintre cele mai tari proclamații autohtone din 1989 încoace, menționează cabalistic și ceva bully școlar. Scârț! De parcă mega finuța aia din videoclipul Numb ar fi trecut peste tot prin același calvar. Alexandra și Georgiana, precum deosebita din acea filmare care prin excelență storcea neajunsurile, aflate-n anume ipostaze coercitive, ar fi găsit instantaneu ajutor din partea tuturor băieților non-binari – ba chiar și non-binarii, de dragul delicateții, nu bag mâna-n foc că ar fi stat pasivi -, deci avem rețineri privind teoria cu pricina.
În schimb, azi-dimineață, la Radio România Actualități, așadar la postul public de radio, băiatul unei faimoase activiste Cenaclul Flacăra, evident dată astfel la un moment dat cu sistemul acum așa-zis nenorocit, anunța afectat cum de el va susține-n weekendul viitor nu știu ce concert în Lupeni deoarece mama sa, martiră a regimului bolșevic, cândva cică a fost trimisă-n exil pe la fostele mine din Lupeni, în ciuda faptului că, bizar, potrivit istorisirii de la Matineața, faimoasa vedetă Cenaclul Flacăra avea totodată acces în anii optzeciști la nu știu ce tip de instrumente muzicale șmechere.
Și aș fi trecut peste jumătățile de adevăr cu pricina dacă respectivul concert cu iz de atitudine socială ar fi făcut, prin vocea organizatorului, măcar o referire la momentul 6 decembrie 2023 ce într-adevăr dă de pământ cu mizeria mediului nostru înconjurător. Nu de alta, dar Cenaclul Flacăra era cuminte rău de tot în exprimare, arguții duse la extrem – atribut pe care afectații culturali uită mereu să-l menționeze. Că doar pe acolo nu se cânta Slayer sau Sex Pistols.
Nicio vorbă.
Deși fetele alea, în manifestul lor, au legat treaba fix de muzică. O muzică pe care am putea s-o încadrăm în zonele cu ștaif pe care le declamă vorbitorii noștri.
Prin urmare, din nou, nu putem să nu ne gândim la autohtona batistă pe țambal. Păi dacă nici atunci când cică faci un concert foarte special din punct de vedere social fix în Lupeni nu le menționezi câtuși de puțin pe alea două, ce pretenții să avem de la restul lumii? Dacă nici arta n-are curaj, ce pretenții să avem de la CSAT? Probabil ne-am pierdut timpul rupând tastaturile la fel ca-n cazurile amintite ANM-istice.
Numai că frustrarea aici ne devine repede certitudine. Pentru că puștoaicele n-au fost cu jumătăți de adevăr, gândul lor muzical coroborat cu privitul la nori ținându-se de mână, indicându-ne acum că totul e perfect, chiar și rebelionistic, cât timp lucrurile se rezumă la Fără Zahăr sau ce trupe-clișeu mai sunt headlineri pe la acest festival muzical din Lupeni.
Bătând monedă pe faptul că mama sa și Cenaclul s-au retezat pe la mijlocul anilor 80 de ce cultură și umanism și dragoste respirau ei în comparație cu bolșevicii, fiul nostru de la Matineața a uitat să spună și că mai toate adunările alea au fost sistate pe finele anilor Ceaușiști. De la Cuplajele din fotbal până la aniversările banale din Căminele Culturale de țară. Pentru că se știa că se clocotește ceva.
Sistarea CF n-a avut nicio legătură cu nu știu ce manifest demn care, vai!, era-n antiteză cu orgasmele lui Emil Bobu. Tot ce implica o adunare mai mare de 5-10 persoane era anihilată. S-a văzut concret de ce, de unde teama.
La Matineața nu s-a mințit. Dar nici nu s-a spus adevărul până la capăt. Și la miazma asta ne refeream în ultima foaie ANM-istică. Și credem că Alexandra și Georgiana din Lupeni s-au scârbit în primul rând de adevărurile autohtone cu pipeta convenabile doar unora.
Credem că fetele au spus atunci de pe fabrica aia dezafectată din Lupeni, precum Roman Reigns în prologul Bad Blood: You are in my way. You are in my way… in life!.
Sentință însoțită de piesa I am the Storm (semnată Vo Williams) pe care eu unul intenționam s-o menționez încă de pe vremea când se băteau câmpii cu ciclonul Ashley. Prog. hip-hop, blues lol. Din fericire, dramoleta pe care o plănuiam atunci s-a detaliat datorită colaborării lui Takanashi cu Noora și Gus & co.. Erza FUCKING Scarlet.
Noul album Nightwish mi-a plăcut mai degrabă pentru că vrea să fie un soi de prelungire Dark Passion Play – disc pe care-l consider momentul de vârf al finlandezilor. Ca album total. Ca hit-uri e altă poveste. O poveste despre care vedetele din ANM, nici când se duc la concert Nightwish, pe invitațiile statului, nu știu nici măcar că există Nemo. Am tastat destul și pe tema asta.
Alexandra și Georgiana evident că au avut și gothicul lor palpabil. Ca noi toți în decursul vieții. Doar că ele ascultau și rezonabil niște Type O Negative, de unde probabil și alegerea cu pricina. Că să te îndulcești ca boul evident nu schimbă mersul. La urma urmei, azi vedem și auzim concerte rebele într-un Lupeni care nicicum nu ne gândește și la fetele alea. Când freza Alexandrei a la Todoroki, mai ales într-un Lupeni uitat de lume unde doar Corvinul mai aduce zâmbete pe buzele cetățenilor din zonă, vorba comentatorului Adi Dobre, era infinit mai rebelă decât toate jumătățile de adevăr din Cenaclul Flacăra. Iar dacă erau și îndrăgostite una de alta, având în vedere uitatul de lume Lupeni, atunci mersul cam trebuie răsturnat din temelii.
The Children Of ‘Ata, de exemplu, una dintre piesele de pe noul disc Nightwish, mie îmi pare ca fiind sentința fetelor potrivit căreia pe aici n-ai cum dacă nu găsești o explicație viabilă oricăror jumățăți de adevăr. Costuri de oportunitate lol.
În fine, noul single Xandria, trupă pe linie-n vale NW și Takanashi, lansat în urmă cu mai puțin de 24 de ore, în context mi se pare că-i la mod adolescentin, ca orice manifestare muzicală de profil, argumentul că totuși ne-ar fi plăcut foarte mult să vorbim cu ele despre muzică și despre viață în general, din moment ce au dovedit că au mult mai multe de spus decât Fără Zahăr și antrenații în Puccini fără a zice nimic de la ei şi căcat, doar că n-am fost în stare să ajungem la ele în timp.
15 long months under mocking sun
un gând muzical 