Din același ciclu autohton: marea belea nu-i prostia maselor cât prostia elitelor. În episodul de azi – Valentin Protopopescu, realizator de marcă la ditamai Radio România Cultural (altfel gazeta snobilor de dreapta).
Dau și eu la Eurosport ca să mai văd ceva de la Wimbledon. Juca Bianca Andreescu. Și din 5 în 5 secunde, comentatorul meciului, renumitul cult Valentin Protopopescu ținea morțiș să sublinieze că Bianca are origini românești. Că jucătoarea care e și a noastră, că ce păcat că adversara sportivei cu obârșie carpatină a trimis fix pe linie, că acum servește atleta cu izvod piteștean etc.
Același spectacol bizar a urmat și la meciul Emmei Răducanu.
De ce toată imbecilitatea asta? Ce vor culții ăștia din presă să demonstreze? Ce vor să transmită? Că ar trebui să ne fie mai drag cineva doar pentru că slobozul și lichidul vaginal se trag de nu știu unde? Păi, nene cult, ăsta e sofism ordinar!
Mai întâi că societatea noastră n-a făcut absolut nimic nici pentru Bianca, nici pentru Emma. De altfel, părinții fetelor s-au cărat din jegul ăsta de țară a noastră tocmai pentru a le da copilelor o șansă mai zdravănă la cap de a se dezvolta cum trebuie.
Că dacă stăteau în neosecuriștii Dumitru Hărădău și Ruxandra Dragomir cel mai probabil ar fi sfârșit prin a lua drumul vreunei facultățici de căcat marca SNSPA.
Apoi, tocmai impunerea iubirii denotă lipsa aprecierii existenței. Iar niște culți, cu atât mai mult cu cât sunt culți ecusonați, se presupune că prin excelență pun mare preț pe esența vieții.
Patriotardul lor gratuit e însă complet antagonic cărții de vizită.
Mie îmi place de Bianca. Îmi plac personalitatea ei, feminitatea ei, stilul ei de joc.
La fel cum îmi place și de Emma. Îmi place cum arată, cum toate fustele arată bine pe ea, cum vorbește, cum are o capacitate remarcabilă de a-și gândi osătura pe teren.
Pe de altă parte, nu sunt mare fan Simona Halep. Nu-s fanul manierei sale de tenis push, cur în poartă la fotbal adică, nu-mi place că a furat, nu-mi place că prin ea, săraca, se adâncește sclavagismul din interiorul minorității aromâne (vezi și episodul cu tăierea țâțelor) etc.
Dar toate astea n-au legătură cu buletinul. Eu de bunăvoie am ales să-mi placă de Bianca și de Emma, la fel cum mereu am fost fan Andy Murray, Fabrice Santoro sau Leylah Fernandez.
De ce totuși mi se impune apetența pentru cineva? Și, mai ales, de ce tocmai culții (de TV) au apucăturile astea dictatoriale? Pe Teodor Brateș îl mai înțelegeam. Dar pe Protopopescu mi-e destul de greu.
De ce culții de TV ne tot spun că prezența masivă a suporterilor români la Campionatul European din Germania se datorează creșterii nivelului de trai când în fapt ei sunt acolo în hoarde tocmai din cauza nivelului de trai din România, marea majoritate fiind emigranți, printre ei inserându-se neosecuriștii analfabeți de tip Filoti, Lipovan, Stanciu, Drăguț, Jumătate, Apostol sau Tomiță.
Ce au de câștigat? Rating? Fixarea și parafixarea în poziția socială?
Desigur, există o categorie însemnată de dobitoci care văd doar frumos și bine în România. Cum au fost idioții ăia care au cântat și aplaudat echipa națională de fotbal după rușinea cu submediocra Olanda – în loc să huiduie măcelul și bambiliciul, în loc să înjure micimea, căpșunarii și zidarii și ospătarii și ITiștii s-au mulțumit cu extrem de puțin (adică blat cu Slovacia, măcel cu Belgia și furatul căciulii cu o Ucraină blazată, plictisită și superficială). Păi și de-asta România n-o să recupereze niciodată timpul pierdut față de scandinavi. România, spre deosebire de Danemarca, în ritmul ăsta n-o câștige niciodată un turneu final. Plus că la show (sport) te uiți pentru spectacolul talentului, nu pentru forța grupului și alte sintagme luate din manualul groparilor.
Și, firește, nu înjurați jucătorii. Că amărâții ăia atât pot. Doar nătângii patriotarzi se îmbată cu ideea de progres în cazul Stanciu & concetățenii. Fotbaliștii noștri știu regulile, știu că aia e mingea, alea sunt porțile, autul se bate cu mâinile etc. Dar atât. E ca și cum eu as vrea să fiu neurochirurg. Știu unde e creierul, unde e coloana vertebrală, dar altfel aș ucide toți pacienții, indiferent de bunăvoința mea de a-i salva. Că și tricolorii au vrut! Doar că asta nu-i deloc suficient. E suficient însă pentru suficienții care exaltează normalitatea. Păi nu e firesc să vrea? Bineînțeles. Beleaua e că nu pot. De-aia temebelii ăia de pe stadion ar fi trebuit să huiduie la finalul meciului cu Olanda. Nu neapărat jucătorii, ci sistemul care a permis ca asemenea impostori și incompetenți să ne reprezinte.
Indiferent cât de tristă e seara aceasta, cred că majoritatea dintre noi pot mulțumi „tricolorilor” pentru ea. Au mișcat multe, acolo, pe dinăuntru, în sufletele încremenite în fața fotbalului românesc sau reorientate, din sete de frumos și adrenalină, spre alte cluburi din străinătate, spune Oana Dușmănescu, jurnalistă de marcă din fruntea presei sportive autohtone actuale GSP.
Să fi avut până și columbienii seara asta tristă și, în general, fotbalul lamentabil și la mica ciupeală a la România: se lăsa cu asasinate, ca Escobar în 94, nicidecum cu aprecieri desprinse din oratoria lui Geo Bogza. Să fi avut scandinavii sau japonezii pseudoreușitele astea artificiale… s-ar fi înjunghiat în plin fuleu fix de pe schiuri, nicidecum n-ar fi bocit orgasmic ca la Hora TV, exceptând-o, firește, pe interesanta Stela Botez lol.
Că vine vreun Gakpo, băiat care n-are pe bune treabă cu fotbalul, dovadă și impotența recentă a lui Liverpool, dar care a primit o educație zdravănă la cap, și îți execută brusc toți HOP, HOP, HOP-iștii și Lipovanii și Oprișanii și reclamele la bere și reclamele la păcănele.
Diferența dintre Gakpo și vreun Seedorf fiind diferența dintre Gabriel Diaconu sau Mircea Cărtărescu și Valentin Mureșan sau Radu Solcan.
Până și Stam era mai fotbalist decât ăla care ne-a măcelărit ieri… iar presa sportivă de frunte autohtonă aplauda efortul… Generației de Suflet… LOLOZAUR!
Pulii de suflet în ritmul ăsta.
(și ce plm contextual tre jurnalista de frunte GSP să pună tricolorilor între ghilimele? înțelegem, zău, cu toate că nu suntem recuperați de tovarășul Ioanițoaia, și dacă suntem scutiți de regulile jurnalistice românești potrivit Articolului, Volumului, Paragrafului, Adunării Comitetului… mișca-te-aș pe dinăuntru!!)
Cred că și de-asta implacabila micime exaltată abject, pompată de presa asta neoliberală, alte Biănci și Emme vor căuta, dracului, alte și alte sfere. Căci șlefuite pe aici n-ar mai fi ajuns să câștige turnee de Grand Slam. Cum nici Simona n-ar fi făcut-o dacă tatăl ei n-ar fi fost suficient de lucid, desigur, din interes pur financiar, s-o dea de mică pe mână străinilor.
Cum și singurul nostru tenismen important din ultimii ani, Andrei Pavel, s-a educat în Germania. Pe Victor Hănescu l-au uitat complet Federația Română de Tenis și societatea în general după ce și-a rupt spatele (accidentare care avea să-i fută cariera la nivel înalt), culmea, reprezentând România în nenorocita aia de confruntare de Cupa Davis împotriva SUA – unde Andrei, cu rever școlit în Germania, îl băga la propriu-n perfuzii, chiar la el acasă, pe Roddick, curent finalist de GS.
În România dacă rămânea, antrenorașii ăștia ai noștri, amici și veri și parteneri de bere pe la team buildingurile din niscaiva Buzău cu neosecuriștii de la FRT, coloana vertebrală i se nenorocea. Căci cretinii habar n-au tenis (incluzând aici și anatomie, psihologie etc.), nici nu vor să învețe tenis din moment ce șefia și comoditatea nu e câtuși de puțin provocată, indiferent de câtă propagandă ar debita suricata aia analfabetă de Gabriel Morariu pe la Ursula Digi 24. Sper din tot sufletul ca Anca Alexia Todoni să se care și ea cât mai repede de aici, să lase dracului mediocritatea de tip Artemon Apostu-Efremov, Adrian Cruciat, Victor Crivoi și alți Ianiși și Drăgușini și Niți de tenis – nu de alta, dar pare că fata are aură măcar de top 10 mondial. Contrar, o s-o tot măcelărească Coco.
Aviz regulamentarilor HOP, HOP, HOP: da, Florin Mergea, român din România mereu în România, ar putea fi un excelent antrenor pentru Anca Alexia, deși olteanul rareori a văzut treaz altceva în afara județelor Gorj, Vâlcea și Dolj. Dar asta pentru că ăla e un geniu. Mai precocupat de Playstation, de amante și de băutură, Mergea s-a ratat. Că n-a putut să înghită lemnăraia limbajului pe care a îmbrățișat-o lemne-n-loc-de-coate Horia Tecău. Dar asta nu înseamnă că IQ-ul său tenisistic nu a fost evident miliarde de clase peste Ilie Năstase, Simona Halep, procentaj-de-reușită-pe-prima-minge-2% precum Apostu și Crivoi și Tecău și Segărceanu și alți adaptați ai sorții, indivizi care evident n-au cum s-o apere pe Alexia din moment ce ei înșiși sunt niște incompetenți și supraevaluați dovediți. Excepția cu pricina nu-i un argument în favoarea românismului, cum nici cu Brâncuși nu avem de ce să ne lăudăm.
Așa că ce tot o trag culții de TV cu România de fiecare dată când joacă fătucile alea două? În locul lor ori tăceam naibii, de rușine că, forțate de dictatura nemeritocrației din țara asta pentru care, sub stindardul culților ecusonați, impasibili alimentând gloria formelor fără fond, au ajuns să reprezinte alte lumi, fie blestemam din toți ficații, în direct, tocmai starea de fapt până când venea Boss să mă dea afară cu proprii jandarmi, locotenenți sau cu alte sentimente neosecuristice pentru că nu pup în cur politica redacției, Articolul, Paragraful, Adunarea Comitetului.
Desigur, asta presupunând că culții ăștia de TV ar avea personalitate, dacă și-ar aparține și dacă n-ar fi doar niște paraziți dispuși la orice prostituție intelectuală în numele fișei postului care le aruncă un pumn de gologani jegoși.
un gând muzical 