Astăzi apare oficial ce-l de-al 14-lea album de studio Evergrey. Și cel de-al nșpemiilea disc pe care Tom Englund îl propune-n ultimele luni… via Redemption, Silent Skies și câte și mai câte.
Totuși, nimic din cantitatea asta, pe care volum am tinde mai degrabă să-l opunem calității, nu sună deloc rău. Ba fazele Silent Skies sunt tare ancorate-n realitate – am menționat șmecheria cu ocazia topului SSR pe 2023.
Dar, cum am zis de fiecare dată când am avut ocazia, stilul englundian, orice ar face și oricât ar fi material de studiat prin școlile de muzică, nu se poate desprinde de afectare.
De parcă tocmai afectarea, așa cum e definit termenul în DEX, alimentează cu abnegație energia muzicianului de față.
Iar unul dintre videoclipurile ce promovează recentul disc cred că e elocvent.
Dar mai întâi să zic ce mi s-a întâmplat azi.
Colegul din SSR, menționat tocmai în textul anterior, mi-a trimis azi-dimineață o înregistrare promovată glorios îndeobște pe Tik Tok.
O filmare în care nu știu ce adolescentă, cică de-o fibră cu Alexandra, Georgiana și Alexia (ca s-o luăm pe scurtătură), ținea o cuvântare plină de rațiune în fața și spatele unui auditoriu mirabeldaueristic, respectiv Comitet (disciplinar), mai ceva ca-n Parfum de Femeie.
Puștoaica, cică, era scârbită de faptul că sistemul de educație actual autohton nu-i permite să fie autentică.
Doar că fata ideală cu pricina era mai degrabă rezultanta tehnologiei Tik Tok. Filmată mereu de departe, obscur, ajungeai la senzația că perspectiva nici măcar nu-i din România sau din secolul ăsta, darămite că e decupată din vocile foarte reale de azi ale Alexandrelor, Georgianelor și Alexiilor.
De obicei, fondul deranjează teribil. Dar acolo, în videoul promovat de nu știu ce mare influencer pe nume Sorin Constantinescu, preponderent forma puțea.
Căci, deși filmarea nu prezintă certitudini, fiind mai repede un fake specific lumii Tik Tok cu rol de a îmbogăți formatorii de opinie online, fondul totuși respira sănătate socială.
De obicei e invers: fondul e infect pentru că doar forma aduce glorie.
Cam așa am avut mereu impresia că stă mereu treaba cu Tom & Evergrey & etc.
Iar noua realizare nu se dezice. Bașca, avem în Say, una dintre cele mai reușite piese prog/power pe anul ăsta, un moment tare afectat: declarația stridentă a bateristului Jonas Ekdahl prin care acesta își ia pa de la cel puțin audiența Evergrey.
Nu știu exact motivele pentru care Jonas pleacă din Evergrey. Adică nu pot să bag mâna în foc. Am citit bălmăjile alea cu că nu se mai place de cerințele unui salahor ce tre să călătorească prin lume, să doarmă în fiecare noapte pe la alte hoteluri… de 4-5 stele fie vorba între noi, căci onorariul EG nu-i tocmai Magica, bla bla. Cert e că avem de-a face cu o dramoletă, posibil însă justificată – în spatele deciziei să fie rațiuni realmente tragice, nu doar plictisul, din moment ce s-a și inserat sceneta din videoclipul de mai jos.
Ce cred că merită subliniat acum e abilitatea lui Tom, creierul EG, de a refabrica iar ceva cam penibil în ceva tare veridic: dintotdeauna definiția Evergrey.
Despre fata din rebeliunea educațională autohtonă menționată – cică și șefă de promoție (adică și tocilară de materii de căcat, deci inevitabil organic supusă sistemului pe care l-ar dezavua) pe la nu știu ce liceu din Arad, trăsătură distinsă declamată prin Tik Tok, metodologia având aceleași căi scurte de a atrage atenția (tipic mass-media modernă), de parcă Alexia, elevă altfel chipurile mediocră, în foarte real n-ar fi dovedit că și ea își poate mega aparține, deci că și ea avea ceva de spus -, domnișoară refractară-n reflectoarele Tik Tok care cică rostea vorbe de duh a la Alexandra ori Georgiana din Lupeni, nu avem nicio garanție că era pe bune. Cum niciodată eu unul n-am simțit că teatralul Evergrey e tocmai pe bune. Doar că ambele întâmplări sunt pe fond de luat în seamă căci vizează mai degrabă esența fie și dependentă de frumusețea urâtului.
un gând muzical 