Săptămâna trecută s-au împlinit 25 de ani de la lansarea Hybrid Theory, probabil cel mai interesant album de nu-metal (mie îmi place să-i zic prog. alternativ) lansat vreodată. Ieri am crezut că Numb, piesă parte din următorul disc cronologic Linkin Park, se potrivește cu ce am vrut să zic. Dar acum nu despre Linkin Park… Citește în continuare Eminem & Dido – Stan

Etica marca Antena 3 (Excelența) CNN lovește din nou. De data asta avem de-a face cu o gravitate apocaliptică întipărită pe fețele televizionistelor care altfel cântă-n corul securistului pușcăriaș Dan Voiculescu. Motivul recent: o profesoară de biologie de la un liceu din (satul?) Răducăneni are ca activități paralele și afișatul pe o platformă de videochat. Și… Citește în continuare Linkin Park – Numb

Prin 2010, după vreo cinci albume redundante ce-au urmat debutului extraordinar, am renunțat la trupa asta. Am revenit acum asupra Testament pentru că recenziile noului disc sunt în general foarte favorabile californienilor de 2025. Lucrurile cu ocazia asta nu-mi transmit însă decât diversificări executate perfect pe aceleași teme thrash Gică-Contra. Mai curios e că acum… Citește în continuare Testament – Para Bellum (2025)

Asta e ceva între Depeche Mode, Billy Idol, Sisters of Mercy, Type 0 Negative și Motorhead. La noi, ceva similar au încercat băieții de la Timpuri Noi - reușind parțial, doar printre blocurile noastre. Iar dincolo de imaginea personajului Darby Allin, ce m-a atras la piesa și la reprezentația de față a fost și scena… Citește în continuare tema Darby Allin vs. Savage Garden – To the Moon and Back

BBC, deși ditamai stație engleză, și-a întrerupt azi-dimineață relatările despre Gaza, despre Ucraina, despre rachete și piulițe pe banii noștri, despre evreul Epstein, cu cine și-a mai tras-o Epstein, cine din familia regală britanică a mai privit/luat parte la cum și-o trăgea Epstein, pentru a anunța breaking news că a crăpat basistul trupei Limp Bizkit,… Citește în continuare Limp Bizkit – Chocolate Starfish and the Hot Dog Flavored Water (2000)

Istoria indienilor americani a tot căpătat în cultura pop un soi de caracter legendar. Și mereu m-am întrebat de ce țăranii noștri, fiind tot niște țărani, n-ar fi putut juca același rol mistic privind relația om-natură (univers). La urma urmei, și țăranii noștri, ca și Pieile Roșii, erau tot niște țărani, adică oameni nevoiți să… Citește în continuare Manowar – Spirit Horse of the Cherokee (1992)

Propunând în ultima foaie ceva sonorități Annihilator, mă încumet acum să comentez un album pe care-l consider foarte subevaluat, foarte judecat doar din anumite unghiuri, în orice caz un album pe seama căruia se poate vorbi mult... ...și de aici pare că albumul este subevaluat; pentru că, în ciuda recenziilor în general nefavorabile, suscită discuții, naște… Citește în continuare Annihilator – Set the World on Fire (1993)

Timp de aproape 10 ani o fată a stat lângă mine; inițial mi-a fost profă de limba română, ea prezentându-se atunci în fața clasei drept șefa de promoție de la Facultatea de Litere. Apoi, după aproape o decadă, eram pe punctul să ne căsătorim. Cumva am simțit amândoi că totuși trebuie să zburăm în felul nostru,… Citește în continuare Annihilator – Sounds Good to Me vs. Coolio – Gangsta’s Paradise

Trupa asta tocmai mi-a recomandat-o un amic de sâmbătă noapte (chatul radiodifuziunii Prog Palace Radio): cică trebuie s-o ascult neapărat pentru că e pur și simplu cool; în special vocea solistei. Nenea despre care vorbesc e și fan Babymetal, așa că am purces cu aplomb lol. În primul rând, am aflat că Fortune Teller este… Citește în continuare Fortune Teller – Savage Seas (2025)

De 48 de ore ascult doar BBC, stația cu cea mai mare acoperire publică pe filieră britanică. Prin urmare, am prins aproape în direct recentul episod mortuar de la acea sinagogă din Manchester. Și dincolo de orice scenarii ce merită luate în calcul (ex: în ziua precedentă, prin intermediul BBC, se declanșase ditamai campanie împotriva… Citește în continuare Primal Fear – Tears of Fire (2025)

...și ca să continuăm momentan pelerinajul lingvistic, sepultura în limba portugheză înseamnă mormânt. Am acum pe mine un tricou pononist cu coperta albumului Chaos A.D.. Pe post de pijama la pension. Și mi-am adus aminte cum un nene de la Administrația Națională de Meteorologie, văzându-mă la o tură purtând fix tricoul de acum, m-a întrebat… Citește în continuare Sepultura – Chaos A.D.

Cuvântul cer (sky) apare aici de șapte (marele număr biblic) ori - sora. Asta dacă excludem vreo eventuală familie lexicală a termenilor inocent, apus, suflet sau lacrimi; nu de alta, dar în limba japoneză cuvântul sora mai înseamnă printre altele și expresivitate în sensul euforiei de exprimare. Primele acorduri trimit cu gândul mai degrabă la… Citește în continuare Babymetal – Sunset Kiss (2025)

02:15: încerc să ies în curtea spitalului ca să fumez 02:17. Portarul: Băi, ce faci, domnule?, nu ai voie... 02:17: ? 02:17: Mergi înapoi, să trăiți, în cameră... 02:18: ...ia de o bere și lasă-mă-n plm să mă concentrez pe alcoolismul meu 02:19 Fumam liniștit 03:10 să zic, primesc o notifcare: new Babymetal album! 03:11:… Citește în continuare Babymetal – Metal Forth (2025)

E greu să te iei de Amorphis. Sunetul finlandezilor impune un soi de stimă indiferent de direcția muzicală abordată: e o realitate de necontestat, însă contribuie la plafonarea simțului critic. Iar Borderland, noul album al scandinavilor, te plasează pe un nulă pe care nici nu vrei s-o extaziezi prea tare, însă nici nu te lasă… Citește în continuare Amorphis – Borderland (2025)

Trei lucruri îmi trec acum prin cap: 1. Din ce cunosc, doar două trupe din istoria omenirii au fost acceptate de toți iubitorii oricărui subgen: Scorpions și Blind Guardian - probabil și Queen... și Amorphis întrucâtva, dacă finlandezii beneficiau de o mai sistematică promovare (am început noi să recuperăm mesajul deunăzi lol) 2. De Scorpions… Citește în continuare Scorpions & Orchestra Filarmonică din Berlin

M-a bușit râsul când să încep foaia asta pentru că ce s-a întâmplat ieri prin București s-a dovedit a fi alarmă (pseudo?)falsă. Altfel... Ar fi fost totuși ceva poetic în a fi împușcat intempestiv de Angela lol. Ajung ieri la spitalul de psihiatrie unde urma să mai discut câte ceva cu doctorița (doctora, dupa cum… Citește în continuare Metallica – Master of Puppets

Ca și-n efectul reprobării cazurilor dislike de pe Youtube, funcție limitativă cu caracter oficial, reținerea față de orice comentarii pe Facebook poate că denotă și lașitate, dar în orice caz sigur duce la ratarea posibilelor frumuseți. Bucuria vieții vine din predictibilitate (siguranța zilei de mâine), însă vine și din nerobotizare, din iepurele care sare de… Citește în continuare Scorpions – Still Loving You (Live în Moscova 1989)

Coperta, realizarea pictorului englez George Frederic Watts, reclamă o muzică cât de cât pe măsură, artistul britanic nefiind azi printre cei mai adulați simboliști din istoria omenirii, însă este foarte bine privit în Regat, de unde probabil și acest apel al găștii locale Paradise Lost. Deci, motivele trebuie căutate cu măsură: de aici am pornit… Citește în continuare Paradise Lost – Ascension (2025)

The subdued silence of your lips (...) You’re the moon/You’re my light înseamnă acum punctul de pornire când mai sunt aproximativ nouă zile până la apariția noului album Amorphis - care cred că, precum Halo, nu va fi tocmai un album de sine stătător, cât o prelungire ...Red Clouds și Queen... (senzație văzând denumirea pieselor).… Citește în continuare Amorphis – Halo (2022)

Prin sfânta piraterie simt acum că trebuie să tastez ceva despre cel mai așteptat film artistic comercial (!;?) al verii. Am pus pauză la 1.44.15. Mai am aproximativ o oră de văzut din ce cineva a înregistrat pe ascuns în cinematografele nipone, apoi (tot acel cineva sau altcineva) a mixat cât de cât treaba, incluzând… Citește în continuare Amorphis – House of Sleep