Toți idolii copilăriei mele încep rând pe rând să se ducă. Semn că nici eu nu mai am prea mult timp pe aici. Moartea ălora nu face altceva decât să dea mai tare seama non-existenței spre care mă îndrept. Căci pe unii dintre noi cu siguranță că nu-i va căra vreo sexy Valkyrie către paradisul etern. Acum vreo 48 de ore a crăpat și Ross Friendman, poreclit Ross the Boss în anii `80: chitaristul grupului optzecist Manowar. Și oricât am dezbate pe seama atitudinii Manowar, cert e că Ross, cu toata obrăznicia americănească a denominației The Boss, și-a pus o amprentă semnificativă în muzică, primele albume ale grupului menționat deschizând niște orizonturi viabile sau închizând capitole importante din viața oricărui meloman care se respectă.
Sunt mulți care spun că subgenul heavy metal și-a dat duhul pe Kings of Metal, tot ce urmând pe felia cu pricina nefiind altceva decât un fenomen colateral, dacă nu chiar epigonal. E discutabil. Cert e că Ross a fost o imagine deosebită într-o vreme când metalul încerca să se cizeleze – abordând teme religioase sau istorice, având o aprofundare cultă (coruri, simfonii etc.) -, cu toate riscurile kitsch de rigoare.
Cu toate păcatele lui interpretative, Ross s-a asociat cu un fenomen artistic ce avea să se ramifice – poate și datorită unor discuri precum Battle Hymn, Sign of the Hammer ori poppish-ul Fighting the World. Omul e deja oale și ulcele, dar cu ocazia asta merită subliniată încă o dată muzica Manowar măcar ca un pas deschizător de drumuri pentru puștanii ce n-au cum ajunge la sonorități mai evoluate fără a trece prin abecedarul din care Manowar și Ross cu siguranță că fac parte.
Postez mai jos, cronologic, câte o piesă din fiecare album optzecist la care Ross the Boss a luat parte în cadrul găștii Manowar: Dark Avenger (1982), piesă unde contribuie din plin narațiunea actorului Orson Welles, Gloves of Metal (1983), o primă mostră de heavy metal tupeist a la trăsăturile obișnuite americane, Army of the Immortals (1984), o primă încercare metalică de a susține și resusține presupusele conștinți ale valorilor, Mountains (1984), proababil prima piesă cu caracter (strident) epic din istoria metalului heavy, Carry On (1987), probabil primul mix acceptabil (și euforic) de pop și metal, Kings of Metal și Heart of Steel (1988) de pe albumul pe care mulți îl consideră ca fiind cântecul de lebăđă al metalului heavy.
un gând muzical 