O parte pompoasă din societatea noastră s-a isterizat recent din cauza penibilului comentariu (sportiv) de la Prima TV ce-a putut fi cu greu digerat în timpul meciului Turcia – România. Noi spunem de secole, fără să avem vreun beneficiu financiar de pe urma semnalizării (precum pompoșii menționați), că nu se poate cu tovarășul Emil Grădinescu, că nu se poate, încă de când Liga Campionilor era promovată doar de dictatura social-media PRO TV, cu aberațiile lui Costi Mocanu, că tinerii pasionați de sport și cu vocabular ar trebui să le ia locul eternilor mastodonți, vorba psihoterapeutei mele care se chinuie să dubleze presupusul efect benefic al psihotropelor. Ok, tovarășul Grădinescu ca tovarășul Gradinescu, săraca Carmen Trandafir trăind un soi de interacțiune coercitivă precum Oana Sîrbu în raport cu tovarășul Robert Turcescu – subiectul l-am epuizat încă din anii `90; dar ce se poate auzi acum în timpul relatării patinajului artistic de la Digi Sport e de-o indignare pe care tot noi, singurii, am semnalat-o (și aici, negru pe alb) în urmă cu vreo doi ani, text în care de altfel, lucizi, am exclus-o parțial pe tânăra Luiza Ilie, luând în considerare competențele pur tehnice ale puștoaicei, cu toate că ne zgârie foarte tare pe urechi când zice: doisprezece puncte (corect fiind, evident, fiind femininul la mijloc, douăsprezece puncte). Ne referim, desigur, la altă tovarășă TVR, tot ca Emil Grădinescu pe fond, anume Monica Bucur, cea care se presupune nu doar că o dublează pe Luiza, dar și că, precum Radu Naum sau Monolo Terzian, controlează, cumva demiurgic, întreaga transmisiune. Or, atunci când madam Bucur, această Alexoi de zi nouă, tot zice Kaori SakamOtO (numele multiplei campioane mondiale la patinaj artistic), cu accent și pe penultimul O și pe ultimul O, înseamnă fie că îți iei la mișto auditoriul, putând debita orice tâmpenie fără a fi trasă la răspundere (eșecul fiind și al șefilor de la trustul Digi), fie că ești pur și simplu incultă, fapt pentru care n-ai avea motive să stai la orice microfon, fie delăsătoare, că merge și așa, înaintea unui comentariu sportiv fiind necesară măcar o minimă informare, fie toate cele enumerate la un loc. Sakamoto se pronunță simplu: Sakamoto, fără vreo inflexiune semnificativă. E un detaliu care, dacă nu-l cunoști, te retrogradează prin excelență, alții poate, în urma unor concursuri veritabile (pentru post), fiind mai valizi să pape predictibilititate și salariu… stare de fapt deranjantă pe care Luiza, printre inepțiile stilistice de tip Građinescu ale Monicăi Bucur (e ca o lebădă, când în fapt transpira doar munca omului netalentat), o mai drege cât de cât. Dar doar o drege, nu atât cât să trecem cu vederea nemeritocrația subliniată.
Și cică de ce beau și de ce am ajuns internat la psihiatrie și de ce sunt pe pastile de nebuni. DOH! Păi uite că și de asta, că YamamOtO, că ieeeeeeși Ionuțe!!! – în locul transmiterii lucide că naționala de fotbal a României este acum pur și simplu praf, fără valori individuale, fără vreo coeziune, fără cap și fără coadă, acționând, ca mai toată istoria generală a României, indiferent de domeniu, la mica ciupeală.
Ca o paranteză, că noi ne pricepem și avem și cohones să debităm, spre deosebire de jurnaliștii noștri sportivi, Kaori Sakamoto tot la mică ciupeală a mers, deși niponă (deci cu o mentalitate teoretic mai sănătoasă), toată cariera ei încununată de medalii și lauri. De ce? Pentru că Rusia – un soi de al nostru virtual Rusia Azi 10 lol -, mai ales Anna Shcherbakova, a fost exclusă din circuitul patinajului artistic în momentul declanșării războiului din Ucraina. E un fapt (un soi de tenis fără Federer, Djokovic, Nadal, Murray, Wawrinka și Del Potro) pe care tovarășa TVR Monica Bucur îl trece sub preș de fiecare dată când Luiza mai amintește de școala rusă de patinaj artistic. Că, deh. nu-i corect politic, nu cadrează cu politica Digi Sport, dar care se potrivește mentalității securiștilor autohtoni: jumătăți de adevăruri. Ok, Kaori e o patinatoare înzestrată, probabil la fel de dopată precum e orice alt mare campion din orice alt sport – că altfel nu se pot atinge performanțele alea. Dar dacă Shcherbakova ori Valieva erau admise se termina cu toată plângăreala aia ridicolă a Monicăi Bucur de la finele concursului în temă, epilog ce-a consemnat, brusc, și retragerea din activitate a lui Sakamoto (amintind de retragerile bruște, intempestive, din tenisul feminin după obținerea unei mari performanțe – Ashleigh Barty, Marion Bartoli etc.). E un fapt, pe fond, pe care Bucur TVR l-a trecut sub preș pe toată durata finalei Campionatului Mondial de patinaj artistic care a avut loc ieri, oricât de subtil s-a chinuit să fie creieruțul Luizei Ilie.
În final, de ce am ales piesa asta: pentru că gașca suedeză Draconian a fost, cu limitele de rigoare, un soi de Cioran și Nietzsche în materie de necorectitudine politică. Iar cum Draconian revine în atenție anul ăsta, cu un nou album de studio, după o pauză de șase ani, bașca cu reînregimentarea vocalistei Lisa Johannson, pe care eu o consider a fi un soi de Olivia Sparnenn teleportată în zona gothic/doom/melo death, tematica din spatele cuvintelor și sunetelor emițând fariseism-sinistru și scârbă nemeritocratică, cred că se potrivește analogic stărilor de fapt amintite.
un gând muzical 