O rudă nu foarte îndepărtată mi-a sugerat să scriu ca să mă descarc; că așa (scriind/tastând) o să atrag liniști sufletești. I-am răspuns că fac asta dinainte de clasa I, oarecum public de peste 10 ani: fără vreun rezultat bun; altfel n-aș fi ajuns deunăzi internat într-un spital de psihiatrie. E drept că poate nici Cioran sau Ionesco n-ar mai fi ajuns la vârsta aia înaintată dacă nu făceau cumva albie de porci ce merita pe loc făcut albie de porci. Doar că, vorba comuniștilor idealiști, ce-am vrut și ce-a ieșit. Minunăția asta numită internet, sperietoare pentru cetățenii trecuți de o anumită vârstă care se sperie de Google precum se speriau babele IMGB-iste de metrou, favorizează împlinirea unor speranțe, dar nu și garantează. Ascultătorii noștri de Sky Sound Radio sunt majoritari din Polonia. Deci, degeaba încerci ceva, chiar și raportându-te la instrumentele (minunate) moderne, cât timp în stradă și pe ulițe nivelul mediu continuă să fie dezastruos.
Și astfel mai nou mi-a apărut în toată splendoarea sa cuvântul resemnare.
De fapt, și asta mi s-a părut extrem de sexy la puștoaicele alea din Uricani, pe lângă faptul că erau vestimentar și coaforistic (potrivit pozelor preluate de presa hunedoreană) înainte vremurilor în care s-au nimerit să se nască, fete care s-au aruncat de pe o fabrică dezafectată din Lupeni ținându-se de mâini și privind fatal la nori în picajul descris așijderea de criminaliștii ce-au cercetat pățania.
Dar mai sexy mi se pare acum, la alte ore de contabilități pline de regret, incluzând privitul la hulirea tehnologiei moderne, acțiune determinată pe care o desfășoară azi intelectualii noștri (vizibili cu follow-eri) de frunte, resemnarea puștoaicelor.
M-am ofticat că astfel de cetățene tinere, capabile de imaginații crâncene, au ales să plece, lăsându-ne cu tovarășii Grindeanu, Ciolacu, Dan, Simion, Lasconi, Buzoianu, Țoiu, Ciucu, Ciucă, Prelipceanu, Alexandrescu, Gâdea, Șincai, Partoș, Diaconu, Liiceanu, ONG-uri aberante, securiști împopoțonați, căile scurte etc.
Am plecat mai devreme de 2023, s-a găsit pe un bilet de adio scris/tastat de una dintre fetele alea din Uricani.
Și de ce n-ar fi gândit astfel? Din județul Hunedoara mult mai repede vrei să pleci decât să stai.
Resemnate, nefiind odrasle de APV-iști sau securiști, fetele cu pricina au simțit că iubirea lor, îndrăgosteala lor, dorința lor de a descoperi muzică și toate celelalte indicii pe care ni le-au lăsat se vor lovi mereu de o condiție pe care n-au cum s-o depășească. Desigur, la cât de frumoase și deosebite erau, puteau să i-o sugă glorios vreunui Grindeanu sau Ciorbă din zonă, dar, evident, varianta nu le satisfăcea.
Iar aici intervine punctul în care observăm că toți intelectualii noștri de frunte cu follow-eri nu scriu câtuși de puțin pentru fete precum Alexandra și Georgiana din Uricani/Lupeni. Nu ele sunt importante pentru ei, ci cei care, cumva, hâț băftălău, pot da din tastă de la căldurică – pentru al de mine, de exemplu.
În epilogul recentului său foileton, psihiatrul-patriei Gabriel Diaconu ne zice: Eu nu scriu gunoi. Și nu hrănesc gunoaie.
Cred că nuanța e deosebită, dincolo de faptul indubitabil că a-l pupa în cur pe incompetentul (dovedit) Grindeanu e prin excelență un gunoi de scriere.
Gunoaie, la modul cel mai palpabil, au fost Alexandra și Georgiana din Lupeni. Pentru că ele s-au trezit în unul dintre gunoaiele lumii: județul Hunedoara.
Mor de nervi că n-am apucat s-o întreb pe Alexandra cu pricina, fata aia cu părul a la Todoroki din My Hero Academia, dacă ea simte cumva că face parte din Uniunea Europeană, din NATO, din Parteneriate Strategice, Comiții și Comitete Ursuliene etc.
Răspunsul totuși mi l-a dat. Faptul că s-a sinucis plină de frustrări și plină de predictibilități mizere e revoltător, dar e și liniștitor, în sensul că degeaba aș fi vrut să trăiască pupând în cur de la învățătoarele din Lupeni până la doctorii docenți din capitală, cu toții comozi ai sistemului potrivit Articolului, Volumului, Paragrafului, Adunării Comitetului.
Gestul fetelor a fost foarte binevenit într-o Românie închistată, într-o Românie a formelor fără fond. Gestul fetelor, povestea lor la virgulă calculată și premeditată, după cum afirma recent primarul din Lupeni, dă seama mocirlei autohtone pe fond.
O mocirlă pe care vreau de ceva vreme s-o îndulcesc cu Sky Sound Radio. N-am putut, Alexandra și Georgiana alegând moartea în ciuda faptului că stația noastră funcționa și-n vremea lor, anunțând oră de oră într-un jingle că Clouds, Girls and RocknRoll. Iar ele s-au sinucis totuși, privind spre nori, cu toată stația noastră cu tot. N-au putut face compromisul care se tot cere în societatea noastră pentru a avea succes. Cinste lor! Viața îndelungată e oricum supralicitată.
FM-ul e putred de imbecil, atribut tras dintr-o sociologie-apriori – asta vrea publicul. Dar nici noi nu le puteam în fapt înlesni îndeplinirea, arta la noi neavând darul de a te dezvolta, ci de a speria și mai mult speriații sistemului, deci de a trage obloanele peste fete ca Alexandra și Georgiana din Uricani/Lupeni.
Și tastez faze ca astea, fac ce vrea ruda mea. Așa, și? Ele azi sunt doi metri sub pământ, eu pe pastile de nebuni.
un gând muzical 