Să fredonezi melodia preferată (atunci când ți-e mai rău) zice la difuzoare un slogan Mega Image. O primă concluzie este că din start demersul e supărător pentru că a avea o melodie preferată înseamnă limitarea orizonturilor. Cetățeanul care-și trage seva din muzică are mii de melodii preferate; în funcție de starea în care se găsește.
Zilele astea cu greu poți scăpa de interpretarea de Crăciun a solistei Mariah Carey. Și astfel, temporal, pentru mulți All I Want for Christmas Is You este melodia preferată. E posibil totuși ca pentru alții piesa cu pricina să aibă aceeași magie și-n aprilie. În categoria asta definită îl putem include și pe insistentul George Michael; de fapt pe grupul Wham (Last Christmas). Să rămânem momentan la Mariah.
Deoarece în lista ei se află și Hero, o piesă care, și după ultimele alegeri autohtone (primăria capitalei), ne e cu atât mai dragă cu cât uriașa mare majoritate a tinerilor a ales să nu pună ștampila pe nimeni.
Prilej absenteistic pentru intelectualii noștri vocali să dea (iar) de toți pereții cu tinerii, ajungându-se atât de departe încât elitele menționate sugerează instaurarea unei (mai) agresive educații socio-civile încă din fragedă pruncie. Raportându-se la situațiunea de dinainte de 1989, intelectualii cu iz de influenceri își află o țintă, din punctul lor de vedere, mai comodă decât au fost bolșevicii în față cărora au stat capră ani și ani de zile: tinerii din prezent.
Și astfel, luându-se pe formă la trântă cu tinerii de azi, pe modelul smardoiului care e smardoi doar când e beat/când e să se confrunte cu o muscă, intelectualii ăștia încearcă să-și recapate gloria de altfel demult pierdută printre bolșevicii pe care nu i-au clintit cu un deget; că dacă i-ar fi clintit pe fond acum ar fi fost morți, nicidecum dătători din tastă pe Facebook. Să-i numim aici pe intelectualii Lucian Sârbu și Gabriel Diaconu, personaje aflate ca ideologie în tabere diferite. It`s the same old theme since 1916.
Ce reclamă aceștia? Faptul că tinerii sunt niște nemernici pentru că nu se duc la vot. Și încearcă, care mai de care mai elitar, să justifice absenteismul cu pricina, punând totodată întrebări cu răspunsuri incluse.
Doar că răspunsul cel mai măreț este fix starea mizerabilă de fapt în care se regăsește România de azi: un stat securistoidal, cu nimic mai brav pe fond decât era înaintea evenimentelor din decembrie 1989.
La butoane pot candida ori securiști dovediți, ori securiști dovediți. Nimic mai mult.
Prin urmare, absenteismul actual juvenil major nu-i discreditează pe tineri, cât dă de pământ cu generațiile de dinaintea tinerilor care au făcut de așa fel încât tinerii din 2025 au de pus ștampila fie pe securiști, fie pe securiști.
Iar în loc să se elogieze până la lacrimi absenteismul cu pricina, în loc să se laude capacitatea și voința tinerilor de a-și aparține, intelectualii cu mii de următori ce urmăresc ca să nu fie urmăriți dau de toți pereții cu generațiiler următoare – când în fapt ar trebui să opteze pentru antiteză dacă într-adevăr le pasă, așa cum altfel declamă la fiecare pas, de soarta țărișoarei.
Căci de bine ce au fost ei democrați și au votat de fiecare dată cu șapte mâini – de-aia România le oferă azi tinerilor un cadru grotesc.
Nu, a simți democratic nu înseamnă a da girul unor fel de fel de neaveniți. A fi democratic înseamnă în primul rând capacitatea de a-ți aparține, de a fi liber să nu dai girul nemernicilor. Iar în România, începând cu primăvara lui 90, s-a putut alege doar între niște nemernici și alți nemernici. Cîmpeanu s-a dovedit a fi un securist jegos, Rațiu prinde doar prin basmele cu virgina Albă ca Zăpada, iar Iliesecu după cum știm.
Nu s-a schimbat nimic de atunci, la butoane fiind tot arondații securistoidismului. De ce? Cauzele sunt multiple: de la propaganda că a pune ștampila pe cineva te face democrat până la sistemul financiar ce nu-ți permite să ajungi să candidezi dacă nu cotizezi (indiferent de ce idei mișto ai avea).
Or, tinerii de azi trag un semnal de alarmă teribil: refuză să dea girul mersului în care băltim cu toții de zeci și zeci de ani. Bravo lor!
Și în loc să li se spună bravo vouă!, intelectualii propun științe sociale mai agresive întru democrație, metodologii care să-i facă pe tineri să se ducă dracului la vot.
Ei zău că s-ar duce, dacă ar avea pe cine vota. Dar când sunt puși să aleagă doar între incompetentul Băluță și securistul Nețoiu sau între securistul Ciucu și țața Alexandrescu, Drulă fiind prin excelență ridicol de sorosist, absenteismul e glorios.
Toți tâmpiții și tinerii între ei.
Obișnuiesc, precum Petre Țuțea, să nu mai dau doi lei pe țara asta de căcat plină de zeificarea nemeritocrației. Totuși, tinerii de azi transmit un semnal extrem de nobil care se evidențiază și prin absenteismul major din zilele de votare. Intelectualii pe chiul cred că ar trebui să pună accent, nu pe frustrările lor de ratați-dovediți în fața bolșevicilor treziți pe Facebook la andropauză.
un gând muzical 