Jurnalul de Balamuc pe care mi-l propusesem, luându-mi și caietul din antent ca obiect muncitoresc, nu și-a dus până la capăt planul probabil pentru că, vorba filosofului Valentin Mureșan, nu-ți mai arde de nimic (filosofie, muzică, literatură etc.) atunci când trebuie să stai cu ochii pe sănătate. Vreau totuși să las ceva (mai degrabă muzical) în urma recentei mele internări la spitalul de psihiatrie Constantin Gorgos. Iar psihiatria, am învățat mijlocit, se bazează covârșitor pe industria farmaceutică – foarte puțin pe mai mult.
Pe zile, ar fi fost un foileton destul de interesant. Cronologia morbidă ar fi dat seama intensității gândurilor – ca-n orice poveste. Memoria e acolo, dar nu tocmai acolo e și sistematizarea aferentă; că nu are cum din moment ce ochii sunt ațintiți mai degrabă pe apucatul zilei de mâine.
Și atunci m-am eschivat asupra punctelor, adică Articolelor, Paragrafelor – ca la o ordinară Adunare de Comitet: să înșir liniar și unidimensional ce… m-a facut să aleg piesa asta, după externare, drept imnul SSR pe noiembrie (uitasem să aleg ceva).
- La internare, o ambulanță SMURD ajunsese în dreptul locului de unde eu porneam călătoria spitalicească. Motivul: un nene jura pe toți sfinții că a comis o crimă acum nu știu cât timp. Și că doar Dumnezeu îl va judeca și va judeca în general atrocitatea. Era un delir mistic de tip Robert Turcescu, doar că infinit mai apăsător. A fost refuzat de psihiatrii de la Internări, printre care și doctorița mea, pe motiv că e un caz ce ține mai degrabă de Obregia. Unul dintre SMURD-iști a mai apucat să zică: aha, deci vă spălați pe mâini!. Păi tu vorbești, Sorina?
- Tot la internare, o fată cam de 20-25 de ani, pe care speram atunci s-o impresionez cu arătarea mea de Chester în videoclipul From the Inside, având un fes mai repede a la văcar, dar și o cămașă de pe Wargod, făcea dimpreună cu mine notă discordantă în sens etativ. Nici tricoul pe post de halat nu cred că a mișcat-o. În rest, babalâci peste babalâci căutând nu știu exact ce. Și noi la rând după ei, nu ei după noi – așa cum poate ar fi fost firesc.
- Mă repartizează în salonul 6, locație rezervată cazurilor (mai) deosebite, supraveghetoare, căci, cică, eram în sevraj. În următoarele 48 de ore am tras de un coleg de celulă în ideea că dacă el se liniștește, mă liniștesc și eu, deci că-mi voi putea vedea mai departe de tratament.
- N-a mers. Colegul ajunsese să-și spargă propriul telefon ca să deranjeze lumea (am încheiat citatul).
- Am făcut așadar scandal. Nu doar pentru că individul cu pricina nu era supravegheat așa cum scria la Articolul, Volumul, Paragraful, Adunarea Comitetului, dar și pentru că fusesem aruncat în groapa cu lei, de parcă violatorii de copii sunt puși în aceeași celulă cu evazioniștii.
- M-au mutat astfel în alt salon, nu înainte de a-i prezenta doctoriței, analogic, situația mea cu situația de la punctul 1.
- Săptămâna de tratatament psihiatric a continuat, fără mari rezultate palpabile din punctul meu de vedere. Înainte de weekend, doctorița vine la vizită și-mi zice că să-mi notez totul pe o foaie ca să discutăm. După-masă.
- Ora 21 și nici semn de doctoriță, deși contravizita de la Gorgos se presupune că are loc undeva în jurul orei 17. Deci, mă declar ca fiind excelent.
- Refuz tratamentul de seară în ideea că sunt excelent din moment ce nu mi se acordă atenție, refuz orice altă discuție și cer iar plecatul din spital – că, deh, ocup patul unuia care are cu adevărat nevoie, nu?.
- Tanti se motorizează la auzul dragomirescian și apare furibund în salon. Și nu mai pleacă. Aproape trei ore, timp când a stat turcește pe marginea patului meu, încercând să asculte ce aveam și eu de zis. Ne-am despărțit la miezul nopții ținându-ne de mâini.
- Electroencefalograma, ca propunere a mea în virtutea unui diagnostic (mai) exact, s-a petrecut lunea următoare. O zi când am închis ochii ca să urmez instrucțiunile de testare ale neurologului, doar pentru ca la deschidere s-o văd pe psihiatră lângă mine, zâmbindu-mi pe nepusă masă. A fost ok. Și momentul, și EG-ul. Mai ales în condițiile în care nu există prieteni, ci doar momente de prietenie.
- Printre, mă trezesc la poarta spitalului cu una dintre rudele căreia i-am aruncat cu bani în față la înmormântarea bunicului. Era verișoara aia a mamei care încercase cândva să construiască un centru anime românesc. Mi-a remarcat, înainte de salut, hanoracul meu cu Nezuko pe post de halat (potrivit Articolului, Volumului, Paragrafului de internare). Săraca! Of! În spatele ei, securistul de îi e soț – care nene mi-a zis, cumva distrat de titulatura de spital psihiatric (făcea ochii roată-roată), că, băi, Lucică, dacă nici noi, familia, nu ne ajutăm între noi… Mie mi-a fost suficientă remarca verișoarei privind-o pe Nezuko.
- Fata de la punctul 2 se babețea pe zi ce trecea. Ajunsese să se metamorfozeze în colegele ei de salon, purtând niște strampeli bătrânicești și un halat ponosit prin excelență. Dar eu eram acolo totuși și pentru mine, cu toată dragostea pentru formele ei remarcabile de la punctul 1.
- Doctorița continua în timpul ăsta să mă tot cheme în biroul ei. Nu știu cât ca urmarea scandalurilor etice, cât ca afecțiune specială, cât ca românism.
- În noua formulă de salon, un alt nene mi-a povestit cum a plâns teribil în dimineața zilei de 31 octombrie 2015. Și el era acolo mai degrabă ca efect al alcoolului + depresie. Mi-am dat încă o dată seama că nu-s eu specialul specialilor. Bașca, mi-a împărtășit psihotropia sa în regimul viselor suprarealiste.
- Apare scandalul Cristian Andrei. Zâmbesc cam cum zâmbea Hiei.
- Pe drumul internare – acasă credeam că nu este exclus să mi se întâmple și mie cam ce i s-a întâmplat femeii secerate de cablurile STB (Colectiv la scară redusă). Doctorița zice în biletul de ieșire că am accese paroxistice. N-o contrazic, dar nici nu mă pot desprinde de realitatea de teren.
- Nu i-am dat vreun ban vreodată, cum nu am dat nicio atenție, nimănui, cât timp am fost internat. Stric piața, știu. Totuși, caut acum niște flori mai deosebite ca să-i mulțumesc măcar pentru alea 3 ore turcesco-Elisabeth von Wettin. Bani – în plic – ar fi Gigi Becali style, Forza Steaua… nu mă reprezintă pentru simplul motiv că n-am banii ăia (contrar, probabil Inelul Puterii m-ar fi sedus și pe mine). Nu prea mă reprezintă nici ce vreau să-i dăruiesc. uniCorneliei de la mormânt îi duceam cel mult un trandafir, cel puțin vreo frunză mai deosebită. Frunzăreala iese din cutume, deci ori pic drept nesimțit, ori de-a dreptul nebun. În societatea asta a noastră trebuie cautat mereu un echilibru strident.
- Mă întreb acum dacă există și pastile pentru echilibrul-strident.
Piesa de față, imnul cu întârziere SSR, e de fapt un cover UFO. O reproducere unde cred că Blaze Bayley își dă măsura sentimentală (pe lângă Sign of the Cross ori The Clansman), factor determinant ce probabil l-a împins pe Steve Harris să-l coopteze în Iron Maiden după despărțirea de Bruce Dickinson.
20. Psihiatra cu șuvițe-sexy abracadabrande din rațiuni utilitare ține morțiș să apuc și calea psihoterapeuților, cu toate că i-am zis în intimitate că psihologia pentru mine e o pseudoștiință, cam cum duhovnicii sunt pentru Cioran o simplă aventură. Și? Ai terminat-o?, m-a întrebat ridicol psihiatra. Degeaba am încercat să îngâim că o astfel de lucrare diferă-n perspective în funcție de etapele vieții. E totuși doar un psihiatru…
21. Apropo, o asistentă mi-a bătut cu unghia, într-o noapte mai dificilă, în Tratatul de Descompunere pe care-l aveam la capul patului: nu ai nevoie de așa ceva în momentele astea!!!!!!!!.
22. Merg după externare la farmacia de la colț să iau ce trecuse doctorița pe rețetă – ca să trăiască și personalul de acolo. Te-a supărat vreo fată?, mă întreabă brusc farmacista în timp ce aduna psihotropele.
23. Eh… și societate e tot substantiv feminin.
Doctor, doctor, please
Don’t you know I’m going fast?
Doctor, doctor, please
Don’t you know I just can’t last?
She walked up to me and really stole my heart
And then she started to tear my body apart
Livin’, lovin’, while on the run
So far away from you
Livin’, lovin’, while on the run
So far away from you
un gând muzical 