…și ca să continuăm momentan pelerinajul lingvistic, sepultura în limba portugheză înseamnă mormânt.
Am acum pe mine un tricou pononist cu coperta albumului Chaos A.D.. Pe post de pijama la pension.
Și mi-am adus aminte cum un nene de la Administrația Națională de Meteorologie, văzându-mă la o tură purtând fix tricoul de acum, m-a întrebat prin fața Stației Meteo (unde eu chiar munceam spre deosebire de chiolhanurile sale de la Aerologie… alo, doamna Buzo! lol) într-o doară: da` ce, bă, tu asculți Sepultura?.
Eh, am… momente, mi-a venit atunci să-i răspund imbecilului care se fanfaronase cu vreo două zile înainte pe teme Angra; omițând faptul că această trupă braziliană n-a știut niciodată ce vrea cu adevărat, ca să nu mai spun că defunctul Andre Matos o lua deseori pe arătură-n bălării când venea vorba de înalte.
Dar m-am abținut. Proștii te bat mereu cu prostia lor, indiferent ce ai face. Că doar nu ai cum lor să le povestești despre mormântul unicorneliei și despre Sky Sound Radio. Pur și simplu nu te ascultă, și pentru că după jumătate de bere la 0.33 sunt muci (notă: cel puțin așa erau colegii de la așa-zisa Climatologie). E dramatic să demitizez tocmai eu, dar, dincolo de enzimă, omul se îmbată direct proporțional cu deşteptăciunea (inteligența, fiind nativă, se mai poate cizela).
Acum nu mă mai abțin și pentru că eu încă visez la norii Suzukăi Nakamoto de mai devreme, dar și pentru că atunci când a contat am luat atitudine Refuse/Resist fix în biroul directoarei operative întru Siguranța Națională, chestie care prin excelență îmi dă dreptul despre care se întreba tanti Alina Șerban, în timp ce idiotul ăla continuă probabil (ca orice om de bine) nu doar să țină chiolhanuri pe la Aerologia din Băneasa ANM, ci și să, evident, asculte o muzică pe care n-o înțelege – că dacă o înțelegea avea alte scări de valori, măcar în raport cu noi. Acum eu nu doar că sunt pe pastile de nebuni, dar și port un tricou Sepultura la pension.
Privind retrospectiv, nici eu nu-s mai foarte breaz. N-am Refuse / Resist, deși povestea lor cu nu știu ce parastas local era cusută cu ață albă (cam cum sunt textele lui Ioan Cora). Am băut și eu pe teritoriul de siguranță națională, în cinstea nu știu cărui chipurile boșorog care chipurile a crăpat rănindu-i chipurile sufletul unui chipurile climatolog – peste tonele de vodkă ce m-au adus într-un final literalmente la Balamuc, nedându-mi seama de jocul lor. Deh, io mic și prost, crezând că toate parastasele sunt ca alea de le fac Corneliei în muzică.
I’m sick of this
Inside the State
War is created
No man′s land
What is this shit?
un gând muzical 