Cuvântul cer (sky) apare aici de șapte (marele număr biblic) ori – sora. Asta dacă excludem vreo eventuală familie lexicală a termenilor inocent, apus, suflet sau lacrimi; nu de alta, dar în limba japoneză cuvântul sora mai înseamnă printre altele și expresivitate în sensul euforiei de exprimare.
Primele acorduri trimit cu gândul mai degrabă la un to be continued…, neavând mai nimic dintr-un final (apus). Dar în relație cu restul lirismului putem conchide totalitatea ca fiind acea euforie menționată. Sau cel puțin asta am face dacă am fi prostul de Mihai Plamadeala (puneți voi diacriticele că el nu a făcut-o niciodată): adică am fi vomitat afectați niște propoziții simple ca să părem culți.
Dar nu suntem nici prostul de Radu Banciu – sau proștii de Mihaela Soare, Dana Budeanu, Selly, Mircea Badea, Mihai Bendeac, Dinu Popescu ori Micutzu – ca să facem și când nu e cazul pe Gică Contra – ne separă clasele media. Florian Lungu: alt dobitoc cu circuit închis.
Prin urmare, da, sentimentul Voyager și Dream Theater din piesa asta fără îndoială că se regăsește (incipit-final amestecat). Doar că prin vocea acestei Cătălina se poate căpăta și sentimentul că noi putem oricând să facem ce fac ei, întrebarea aproape firească fiind dacă și ei pot face ce facem noi.
O lucrare precum Lacrimi și Sfinți (Emil Cioran) nu poate fi regizată, cel puțin nu pe tiparul ecranizării uzuale. Totuși, cred că opera poate fi adaptată – să zicem la un teatru radiofonic. Noi nu mai avem regizori de calitate (simpla istorie o dovedește, teatrul radiofonic din prezent fiind de neascultat din motive de clișee afectate), însă poate alții o vor face.
Iar dacă o vor face, cred că Sunset Kiss, compoziție de pe ultimul disc Babymetal, ar putea fi inclusă pe post de (la un moment dat) coloană sonoră.
La modul
Cu cât îi citesc pe pesimişti, cu atât iubesc viaţa mai mult. După lectura lui Schopenhauer, îmi pare rău că nu-s logodnic.
vs.
miageta sora ni mai ochiru
dancing down in the sky I looked up at
mujakina mama no melody
a melody still innocent as ever
Rămâne însă gustul amărui că sigur în țara asta rareori e cetățeanul potrivit la locul potrivit.
un gând muzical 