Ca și-n efectul reprobării cazurilor dislike de pe Youtube, funcție limitativă cu caracter oficial, reținerea față de orice comentarii pe Facebook poate că denotă și lașitate, dar în orice caz sigur duce la ratarea posibilelor frumuseți.
Bucuria vieții vine din predictibilitate (siguranța zilei de mâine), însă vine și din nerobotizare, din iepurele care sare de unde nu te aștepți: de îndrăgostit ne îndrăgostim veritabil fără să ne planificăm chiar la virgulă treaba, de unde și minunăția ce încă ne definește și deosebește ca ființe capabile de abstractizări prin marele univers.
Teza de față e că limitând ce ne definește ca ființe capabile de abstractizări înseamnă, posibil, ratarea unor frumuseți.
Pe Facebook, locul unde se exprimă majoritatea intelectualilor români (vizibili), este opțiunea de a accepta doar anumite comentarii la ce zici (postezi). Intelectualii cu pricina, majoritatea, nu acceptă să le răspunzi decât în anumite condiții!
Cităm doar din absolventul de filosofie Lucian Sârbu, scriitor și pe argumentesifapte.ro, și pe anonimus.ro, individ convins potrivit propriilor spuse că într-o lume ideală ar fi fost profesor de filosofie lol:
Ne împrietenim dacă:
a. ne știm sau
b. avem 10 amici comuni sau
c. ai un nume ciudat & avem 20 a.c.
Ca să-l combați/susține pe acest intelectual trebuie să îndeplinești niște condiții coercitive pe formă, nicidecând (poate) recomandându-te pe fond (că n-ai cum).
Despre cazul dictatorial Gabriel Diaconu am tot tastat, nu e nevoie să mai revin, fiind suficientă observarția că la postările sale de pe Facebook, la mesajele sale socio-politice, care ne afectează pe toți (la fel ca-n cazul Lucian Sârbu), poți reacționa doar indirect (blogul de față de exemplu), nicidecum direct, secțiunea de comentarii fiind restricționată apriori lol.
Cu alte cuvinte, cu ăștia, aflați în tabere paradigmatice opuse, poți dialoga doar dacă cunoști pe cineva care cunoaște pe cineva care cunoaște pe cineva care cunoaște pe cineva.
LOL!
Toți tâmpiții și noi între ei
Reiterez faptul că nu am o mare problemă cu cetățenii ce aleg metodica aia restrictivă încercând să facă parte din minunea internautică, dar temându-se oarecum de troleară sau dorind să împărtășească repede unele treburi cu apropiații. Contrar, ar fi ca și cum i-aș cere analfabetului Gigi Becali să poarte o discuție serioasă, ca parlamentar, despre Rawls. LOL
Am însă o mare problemă cu intelectualii și entitățile de Siguranță Națională ce prin postările lor încearcă să-și impună punctul de vedere (cu caracter educativ social) concomitent refuzând din start niște setări și altceva.
Tonul ultra selectiv pe care-l dau acești intelectuali, chiar aflându-se dogmatic în tabere opuse, se află-n contradicție cu ideea de democrație, deși ambii susțin că-s democrați, că vor să fie (mai) liberi, în fine, ambii susțin că susțin dreptul de a nu fi de acord.
Însă, prin intermediul setărilor selective de Facebook, susțin și că nu-i putem susține (sau contrazice) decât dacă… dacă… dacă… dacă…
Or, acești interminabili dacă sunt prin excelență contrari ideii de democrație.
Toți tâmpiții și noi între ei.
Spune presa ceva despre chestia asta sinistră ce ne definește la fiecare pas? Nicidecum, ultra selectivul fiind și esența ei (și nu doar în România).
Pe anonimus.ro, cam sigura publicație autohtonă anti-oficină (cu argumente solide), e fix la fel: trebuie un moderator să-ți accepte comentariul în prealabil, altfel n-ai trecere.
Toți tâmpii și noi între ei.
Subiectul sunt convins că naște orgasme prin facultatea aia de filosofie prin care am trecut și eu. Are naturi etice, sociale și politice substanțiale. Doar că puse pe tapet, așa cum tocmai am făcut-o noi, n-ar mai deschide ușile lui Digi 24 așa cum i se deschid portavocii Lockheed Martin Sorin Costreie. Deci, că apelul la autoritate, pe care cică-l dă presa (mai ales aia televizată), nu s-ar mai exprima la oră de maximă audiență.
Cum nu se manifestă-n cazul nostru. De aici poate și faptul că noi suntem pe pastile de nebuni, nu pe piedestalul cultural, dar și că noi tastăm/vorbim/zicem/judecăm/simțim aparținându-ne: asta-n cazul în care Alina Șerban de la Adminitrația Națională de Meteorologie (insituție publică de Siguranță Națională) și de la Antena 3 (dublu deci persoană publică) va vrea să mă mai întrebe ce anume ne dă nouă dreptul să-i judecăm pe alții – evidenta aparținere ar fi fost un răspuns tare dacă nu ne-am fi lovit de securistoidismul pe care unii îl numesc și fenomen ghosting. Sau în cazul în care Gabriel Diaconu mai vomită sofisme de tip: omul de rând nu e înzestrat cu gândire critică. Nu știe diferența dintre „corelație” și „cauzalitate”.
Poza Alinei Șerban, ca om public lol, a fost publicată de Ziarul Național – gazetă de altfel plină și ea de securiști odioși, dar asta e o discuție pe care am tranșat-o cu alte ocazii. Important de reținut acum e că Ziarul Național a folosit poza cu pricina pe bună dreptate, având de-a face cu indivizi de Siguranță Națională. Așa e în democrație.
Că Ziarul Național, ca mai toată presa, nu-și duce niciodată până la capăt demersul intrinsec ține de fenomenologia Toți tâmpiții și noi între ei: a se vedea, de exemplu, și întrebările servite, încununate de răspunsuri citite de pe o foaie, deci de asemenea servite, cu care au fost onorați deunăzi Donald Trump și Sir Keir Starmer… și Vladimir Putin cu ocazia Intervision (ca să revenim la muzica ce ne interesează lol).
Toți tâmpiții și noi între ei.
Limbajul Eurovision a fost întotdeauna la fel de sinistru, la fel de corect politic absurd, precum ce s-a întâmplat ieri la Intervision… asta-n condițiile în care cele două manifestații cică se află pe formă-n opoziție.
Fondul îi trădează prin toți porii. Și asta pentru că pot, pentru că au instrumente ca să poată abjecția. La fel stau lucrurile și pe Facebook: selectivitate dementă ce scoate la suprafață atât apucături lașe, cât mai ales porniri dictatoriale pe fond.
E un non-sens prin excelență să pretinzi că iubești libertatea în timp ce tai esența democrației, miez ce constă în importanța vocii fiecăruia, nu doar a ce aparent convine – riscul major fiind ca tocmai prin blocada menționată să se omită argumente și idei ce pot îmbunătăți acele lucruri pe care intelectualii ăștia, altfel foarte coioși și contondenți și pe formă curajoși în limbaj, le invocă având aerul vreunei neprihănite revoluționare din legendele franceze.
Problema României se dovedește iar că nu prostia maselor e problema, ci prostia elitelor.
un gând muzical 