…și am găsit ceva în noul album Helloween care să continue nu doar plăcerea antitetică, ci și sentimentul de aici și acum, stare afectivă cam fadă pentru mine în ultima vreme – că de-aia am ajuns și pe pastile de nebuni: piesa This Is Tokyo.
Tendința compoziției cu numărul 6 de pe foarte recentul Giants & Monsters este un soi de Future World tras prin sita sunetului The Dark Ride. For Me, adică pentru narator, aici și acum e acel Roppongi, probabil cel mai cosmopolit cartier din lume la ora asta, sector în care găsim o viață de noapte ca-n GTA, dar și unele dintre cele mai interesante muzee și galerii de artă de pe planetă.
Analogia e astfel gata. Și e o găselniță excitantă, căci fiecare dintre noi, oriunde ne-am afla, putem spune că avem Tokyoul nostru.
De-a lungul anilor, spațiul nostru a cunoscut fel de fel de universalizări care au dat seama condiției umane. Roma, Constantinopol, Marseille etc. În prezent, lăcașul cel mai colorat din lume este în fapt Japonia urbană. Iar ce găsim acolo este de-a dreptul fascinant: de la cele mai atroce imoralități la cele mai sfinte și etice precepte. Astfel, Japonia cu capitala Tokyo din zilele noastre e seducția omului balansând alături de orice alt om, indiferent de circumstanțe. Zona, așa cum se manifestă ea azi, permite orice, de la visul unei nopți de vară la prostituția dincolo de cea intelectuală. Și o face dincolo de corectitudinea politică ce domină azi Europa și America de Nord. De aici poate și nașterea celei de-a 9-a arte: animeurile.
Dar piesa asta nouă Helloween nu cred că vrea să facă apologia sferei japoneze amintite, cât călătoria în imaginație a oricăruia dintre noi. Cred că e o melodie care împinge la destăinuri ce completează relaționarea noastră ca ființe capabile de abstractizări.
Future World, după cum ziceam în foaia precedentă, era reperul strident al Alexandrelor și Georgianelor din Lupeniului de pretutindeni ca să mai strângă din dinți și să se împlinească, împlinindu-ne astfel poate și pe noi datorită abilităților demonstrate ale fetelor, căci trăim totuși într-o societate-stup. Icon și Draconian Times erau o bucurie mai degrabă resemnată, o intimitate în care conștiința propriei valori punea clor pe starea de zi cu zi. This Is Tokyo e ambele, de unde și senzația mea că piesa ar fi putut face parte foarte bine atât pe The Dark Ride, cât și pe cele două optimiste Keepere.
Riscul e însă major printr-o astfel de piesă. Și mă bucur că domnii de la Helloween au plusat cu ocazia noului album; intrinsec, așa cum păreau alb de anapoda la finele anilor 80, la fel par deosebiți și prin piesa asta din moment ce nu cad pradă nici acum vremurilor. Corectitudinea politică din rock atunci era să te prezinți doomy & gloomy, vorba lui Ozzy. Azi, esența orașului Tokyo n-ar avea loc pe la dezbaterile Digi 24.
Tokyoul meu, de exemplu, pot spune că erau zilele când locuiam virtual în Roppongi, adică zilele când îndesam vodkă după vodkă în mine citindu-i pe Cioran și Hegel. Pe de altă parte, e și reluarea himnicului celui ce se detașează de societate fără însă a-și dori câtuși de puțin asta. For me, this is Tokyo.
În momentul când abandonezi o latură, piesa devine fadă. Să zicem că te dedai complet viciului. Sau că te dedai complet anti-viciului. Atunci nu mai poți prelucra emoțional o astfel de melodie. Cumva, antiteticul echilibrat japonez din zilele noastre se simte în ce cred că e cea mai interesantă melodie de pe noul album Helloween.
Kanpai?
un gând muzical 