Iron Maiden – Infinite Dreams (1988)

Cum așa, domnule Dragomir? Sunteți (n.p !!!) un băiat (n.p. !!!) interesant. Și aveți un viitor frumos.

Mi-a zis azi noua psihiatră.

Moonchild

Știu că sunt interesant. Chiar un paradox, vorba ăluia din The Faculty. Dar că am vreun viitor, fie el și frumos, mă îndoiesc amarnic.

Cum așa?, pe sărite, i-am zis în așa fel încât acum apar și într-un caiet de psihiatrie ființele individelor de sorginte rromă de la Administrația Națională de Meteorologie care, nu pentru că ar fi țigănci (deși statistica ar contracara grav corectitudinea politică de tip Gelu Duminică), ci pentru că doar au extrem de mult tupeu dublat de securistoidismul ce le maschează analfabetismul (nu doar funcțional), care au contribuit și ele la Cum Așa?. Ah, era să-l uit, și mai mereu l-am uitat pe individul de sorginte nici măcar rromă, ci doar neam prost, șoferuț cu facultățici peste noapte şi doctorate încă şi mai peste noapte, glumețul Cristi Irimescu a la Victor Ponta/Traian Băsescu, azi șeful CMR Muntenia din cadrul ANM (Siguranță Națională), zis și Hăhăilă prin comunitatea de profil pentru că evident hăhăia cu abnegație ca dobitocul de fiecare dată când avea loc vreo tragedie prin jurul său – sunt curios dacă, întru dreptatea declamată, viteaza căprioară-tremurândă Buzoianu măcar va tasta vreodată un mini-eseu și pe tema asta esențială societății noastre;  poate măcar când îşi va scrie memoriile, presupunând până atunci că află de inexistența cuvântului optişpe (sau optisprăzece).

Can I Play With Madness

Am replicat totuși psihiatrei că poate, dincolo de noile pastile de nebuni pe care mi le va prescrie, va putea și să mă transfere-n Danemarca sau în Japonia în ideea acelui viitor frumos pe care ea l-a susținut fără vreun poate.

?

Ce viitor să am eu aici printre… în sfârșit. Să nu dramatizăm!

Am dramatizat azi însă incompetența acelei psihiatre în griul divin despre care am tastat recent. Tastam pe aici în urmă cu vreo două luni, de când am început și tratamentul psihiatric, că la urma urmei mă interesează competența fetei. Că eu nu-s Sorin Grindeanu ca să sorb scorțișoară diluată de pe buzele Laurei Vicol fix în timp ce Laura e căsătorită cu fostul meu coleg de gimnaziu (și de grădiniță), anume bietul dovedit Ciorbă.

The Prophecy

Gura mi-a fost iar aurită. #medicinromania, iată, nu se sustrage criticilor doar pentru că psihiatrul-patriei, Gabriel Diaconu, construiește glorificări socio-decizionale pe formă. Pe mine mă interesează fondul.

Iar eu i-am acordat prezumția de competență psihiatrei respective. Nu m-am dus la ea cu vreun morcov în cur, ci doar cu neplăceri crâncene, cu stări zilnice de nestări. Ba i-am și urmat sfaturile la virgulă. Dincolo de faptul că e o femeie în preajma căreia se cam anulează de la sine grețurile anxiatice neurovegetative.

Mi-a fost din rău în mai rău. Luni dimineață pipăiam lucrurile din jurul meu ca să mă conving că încă sunt reale, că îmi mai aparțin cât de cât. Asta după luni de tratament pe care l-am urmat foarte cuminte, căci eu sunt foarte cuminte de fel, cum am fost și-n ANM foarte prietenos, până când competențele țin morțiș să întoarcă foaia. Și atunci am întors și eu foaia, în ritmul meu de cetățean banal, firește, de individa aia din haoleu Găești, acum și mare vedetă la Antena 3, mi-a scris brusc pe telefonul personal că mă dă în judecată (n.p. dacă mă mai exprim liber și dacă nu mai tolerez ca cetățean farisei și/sau snobi), crezând probabil că toți cetățenii (curați) acestei țări se pitesc la auzul tovarăşului securist şi puşcăriaş Dan Voiculescu. Deh, mai sunt totuşi entități care le plâng de milă unor golani care provoacă dezordine în… în…

Seventh Son of a Seventh Son

Deși m-a durut să renunț la tipa aia cu rochia de-un gri divin ce-și zicea nu doar psihiatră, ci și psihiatră specializată pe adicții, a trebuit s-o fac pentru că, deși îmi va fi foarte dor de prezența ei, sunt masochist până la un punct. Am băut eu vodka cât am băut ca sa uit de securiștii incompetenți și analfabeți care ne domină societatea cu titlurile lor de glorie, dar n-a mai mers nici măcar metabolismului meu accelerat chiar așa?.

Mi-ar fi plăcut ca ea, și frumoasă fiind, să mă salveze. Ar fi fost o simbolistică ce dădea apă la moară Clouds, Girls & RockNRollu-lui nostru de la SSR. N-a putut nici ea. Așa că mai schimb o dată foaia.

The Clairvoyant

Mi-e foarte frică de ce va urma, doar că ce va urma trebuie evident să fie altceva. Habar n-am cât în aserțiunea viitor frumos a noii psihiatre se evidenția și experiența ei vastă ca medic la Obregia, cu toate că eu mereu am susținut că nu te poți numi psihiatru dacă n-ai profesat măcar o oră la Obregia (sau la ceva similar), că situația mea e totuși parțial dramatică, în ciuda securiștilor de pretutindeni (VĂD RUȘI PESTE TOT lol) și-n ciuda nemeritocrației care ne definește spațiul, dar voi încerca să beau o vreme lapte ca Leon, așteptându-i de mult, foarte mult timp, tot precum Leon, pe interlopii și inculții de la ANM să facă ceva, cum mă tot amenințau când cu schimbatul foii.

Only the Good Die Young

Dreptate nu s-a făcut niciodată, dar măcar am zâmbit azi teribil văzând cum psihiatra-star de la Obregia nota într-un caiețel, drept răspunsul meu în câteva cuvinte la: cum aș caracteriza situația mea din instituția aia de Siguranță Națională în câteva cuvinte? (care a determinat recent alcoolul bla bla), termeni precum nori, securist, bolşevico-mafioți sau incompetență sau nemernicie sau Constanța Vîlciu sau Oana Catrina sau Mălâia Eugenia sau Elena Toma sau Ancuța Manea sau Alina Șerban. Tetrailes Bahtalo!

The Evil That Man Do

Și o făcea cu determinare o profă de la Obregia, nu vreun star de la ANM. Cum ar fi zis rromul Nicu Covaci la faza asta: dar cine sunteți voi?. Eu ştiu cine sunt, măcar că asemenea text ca ăsta n-a fost scris în literatura şi presa românească din ultimii 20 de ani. Cel mult s-a pus o virgulă á la Ana Iorga, corectă din punctul de vedere al Adunării Comitetului, tragică însă pe fond.

Acum… că poate o să ajung să fiu dezamăgit și de tipa asta… nu-i deloc exclus. Îi acord însă prezumția de competență, că așa zice măcar diploma ei, așteptând ca tetrailesul ei, adică viitorul ăla, să-și dovedească abilitățile. Altfel, eu sunt foarte obosit și doar analogiile de tip Infinite Dreams parcă (?) m-au oprit în ultima vreme să nu-mi vomit și sufletul.

Mi-e și foarte frică că după toate astea tot se va alege praful. Adică, eu, trecând pe la filosofie, n-am grețuri să încerc acum și psihiatrii până-i dau poate de cap. Psihiatrul-patriei, Gabriel Diaconu, niciodată nu a încercat și filosofi ca să-i dea de cap, ba dimpotrivă. Diferența e mare și se vede de pe Marte, după cum ar fi zis Rappa și Leasa Dragos. Deci, o pastilă întru nesimțire nu cred că există. Există însă poate ceva amorțitor, ceva care acum, culmea, mă va face poate s-o uit vreodată pe psihiatra cu rochia aia gri de-o neutralitate divină.