Rareori am disociat lumea virtuală de cea reală pentru că în spatele ecranelor se află în definitiv un suflet, de unde și viabilitatea conceptului Fluctlight. Prin urmare, limitându-ne acum la platforma Facebook – din moment ce e populară pe teritoriul țării noastre, jumătate dintre cetățenii români, potrivit datareportal.com, folosind cumva instrumentul cu pricina (cealaltă (și) având doar WC în curte – 2025) -, spațiu unde se exprimă tare și unele dintre elitele noastre, vreau să exemplific o stare de fapt ce cred că dă seama din plin neajunsurilor românești: Lucian Sârbu, și scriitor pe interesantul argumentesifapte.ro, printre altele licențiat în filosofie, și Gabriel Diaconu, psihiatrul-patriei.
Personajele cu pricina sunt pe formă diametral opuse. De exemplu, domnul Sârbu urăște visceral până și ideea de vaccin anti-Covid, în timp ce domnul Diaconu îi urăște pe toți cei care urăsc vaccinarea anti-Covid. Ambii însă, pe motive de Covid să zicem, au argumente foarte solide în favoarea lor, ambii au abilitatea de a-și demonstra punctul de vedere.
Deci, ambii nu put complet de prostie.
Iar ambii, în argumentația lor îndeobște pe Facebook (pe bună dreptate din moment ce instrumentul ajunge la majoritatea), vizează în primul rând lupta întru democrație, lupta întru mai bine, lupta utilitaristă.
Totuși, ambii intelectuali, deși opuși în ideologie, sunt la fel de selectivi precum tovarășul Nicolae Ceaușescu – de unde și sentimentul nostru că de fapt ne epuizăm printre toți tâmpiții.
Ambii nu permit ca-n secțiunea lor de comentarii să scrie oricine, adică să comenteze oricine părerile lor, cum se întâmpla-n Agora lui Platon – exprimate nu doar public, ci și cu evident caracter educațional.
Și deși ambii militează strident pentru idealul democratic, fiecare cu unghiul său formal, pe fond rămâne senzația selectivă de tip Emil Bobu.
Atitudinea celor doi intelectuali, adică setările alea de Facebook prin care accepți doar ce îți convine (sau refuzi ce nu îți convine), se află prin excelență în contradicție cu idealul democratic. Exprimările lor nu sunt cu circuit închis, ci vizează viețile tuturor cetățenilor. Așa că: democrație, democrație, dar s-o știm și noi!
Desigur, o persoană oarecare ce vrea doar ca prin platforma respectivă să împărtășească (mai repede) niște poze cu apropiații se delimitează intrinsec de speța spațiului public în care se încadrează (legal) Facebook-ul.
Gabriel Diaconu și Lucian Sârbu însă nu doar că-s persoane (asumat) publice – primul fiind mare consultator prin guvernele recente, al doilea candidat pe listele unui partid -, decizii care prin excelență ne vizează pe toți, dar au și un discurs ce, de asemenea prin excelență, ne vizează pe toți.
Cu toate astea, ambii nu acceptă ca noi, de exemplu, să-i combatem, să-i susținem sau să comentăm ceva. Textele lor din start își construiesc ziduri ce nu au nici cea mai mică legătură cu democrația, deși tocmai democrația e ce ambii vor să promoveze cu fiecare text.
Toți tâmpiții și noi între ei.
Rămâne de antologia post-decembristă faza când intelectualul Andrei Pleșu, desprins de Rivendellul Păltiniș, a dat pentru prima oară nas în nas cu un chat, conștientizând cu ocazia aia că nu chiar toată lumea se închină orbește la spusele sale. Oripilarea l-a închis pe FSN-ist și mai mult în turnul său de fildeș, sangvinitatea megalomană cerându-și drepturile raportate la formele spuse pe gură. S-a dovedit încă o dată că marea problemă a României nu e atât prostia maselor cât prostia elitelor.
Ce nu înțeleg oamenii ăștia e că, indiferent cât de mișto e mesajul lor, și de obicei e, cel puțin pe formă, idealul democratic implică prin excelență replica. Or ei, prin setările Facebook-iste, refuză din start replici.
Acum, să zicem că suntem niște copii care dăm de atitudinea asta a intelectualilor menționați. Să zicem că suntem Alexandra și Georgiana din Lupeni, fete care vor să-și ducă până la capăt capacitatea imaginativă. Și ne lovim din start de un zid. Din startul startului. Păi să nu-ți vină să te arunci dracului de pe o fabrică dezafectată?
un gând muzical 