Cică (și) serotonina e foarte alterată de pastilele de nebuni pe care le iau zilele astea. De fapt, potrivit documentației ANM (Administrația Națională a Medicamentului), în special serotonina e atunci… stimulată. Încă nu-mi dau seama, cert e că mai nou fac din ce în ce mai des diaree din aia emoțional-plăcută; acțiune care, de disconfort teoretic, vine mereu la pachet cu o greață acută. Fluturi în stomac am avut și când intrasem, precum Kenny Omega în ultimul eveniment ALL IN, ca angajat pe porțile ANM-ului, de data asta altă Siguranță Națională, anume Administrația Națională de Meteorologie, dar acum e totuși straniu că căcărea cauzală nu mai liniștește apele, ba dimpotrivă, le agită și mai rău: de unde probabil și foaia asta. De exemplu, ieri am găsit porumb de fiert din ăla nedulce sinistru. După prima îmbucătură, de fericire, m-a luat căcarea.
Recenta căcare subită a venit în urma gândului că nenorocirea de săptămânile trecute din Texas, acolo unde niște zeci de fetișoare au fost înghițite de torenți, e cauzată și de pseudoștiința care e meteorologia în prezent (limitări venite din necunoașteri totale specifice), dar și din cauza incompetenței meteorologilor de la NOAA – afirmație, până una alta, contracarată între timp de Donald Trump, actualul președinte SUA, cel care deunăzi promitea enorm, azi comportându-se precum un veritabil CEO (era să zic Gabriel Diaconu, adică sii io ou!, sii i ou!, acest Mercedes Mone de România, mereu conectat tătucilor din frunte) de la Lockheed Martin.
Pe cât de tare le-am căinat pe fetele alea, pe atât m-a excitat moartea lor. Pentru că speram ca, din moment ce SUA ne dictează mersul de niște ani, s-o pună de melineanu meteorologii texani, deci și ai noștri. Adică, pe model Bailey-to-Belly ROLE MODEL, să se înceapă niște corpuri de control autentice, așa cum se întâmplă-n neoliberalism doar și doar după o tragedie. Dar însuși Trump mi-a tăiat craca de sub picioare zicând că ăia de la NOAA sunt… honorable people.
Or fi, situația respectivă e oricum mult mai complexă, warning fatigue, adică sirenele sunând deageabă din minut în minut, cam cum se dau coduri roșii pe la noi (pentru a se justifica salariul baban prin orice tip de activitate), ducând la lăsarea gărzii prin rândurile cetățenilor texani. De exemplu. Mie, nu doar ca angajat la Stația Meteo Băneasa, dar și ca cetățean banal, mi s-a părut întotdeauna la fel de grav să dai de dragul de a da pe cât e nedatul: eșecul, pe fond, e același pentru că implică aceleasi riscuri majore – vezi cazul ăsta Texas.
Oricum, ca angajat ANM(eteorologie), să te ferească sfântul să nu achesezi la senzaționism!
De ce?
Pentru că presa.
Presă care, cel puțin aia mainstream, trăiește de pe urma educației naționale precare. Și care presă redirecționează sensibilități.
Ca vizitator ANM(edicație), nu-ți rămâne decât să speri că stările de nestări vor trece și că vei putea digera diareea la un moment dat.
Îmi vine des să întreb pe cineva, pe oricine, de ce toate articolele astea apocaliptice, de parcă autorii chiar și-ar dori realitatea crâncenă cu pricina. De ce RO-ALERT la 40 de grade în mijlocul unei sfere temperat-continentale de iulie? Dar de ce?
E de atenționat, nu zic nu, dar chiar să trăim aceleași și aceleași momente Theodor Brateș la infinit? Vara e cald, la noi. Și ce să vezi, în Baghdad acum sunt 47 de grade la umbră.
Era așa de mișto să mă plimb prin Băneasa făcând pe Kenny Omega! A fost o eră foarte mișto din viața mea. Să mă uit la nori, să atenționez, să-mi închipui astfel că-l recalculez pe Mircea Eliade din moment ce eterna reîntoarcere, ca copil crescut printre sertarele alea ca fiu de ANM-istă, în fine, să-mi închipui că așa le pot cumva fute pe senzaționalele Alexandra și Georgiana din Lupeni. Ce contează e sfârşitul, nicidecum Alfa – căci şi vacile fac copii.
un gând muzical 