Încă mă întreb dacă fata aia cântăreață din Astra Lost In Space s-a înrolat în misiunea suicidară din naivitate sau din enormă frustrare. Orianna, fata centrală din acest disc costarican, știm că pleacă-n univers mai degrabă din greață proprie, basculând între a găsi un echilibru între naivitatea sa inițială și un soi de penitență venită din candoarea ce progresiv se transformă în niveluri și mai ridicate de frustrare și instinctul de conservare ce n-o lasă să se sinucidă.
Ies mai devreme, adică pe la 3 noaptea, să caut o farmacie ca să-mi iau Espumisan. Atât pot intui. Căci Jamie Hayter aia de alaltăieri precum și Zona A ce recomandă Zona B care cunoaşte pe cineva care cunoaşte pe cineva determină o Zonă C unde mai rămân doar conexiunile proprii: să-mi văd de viață!. Compot de vișine, ca la Petrini. La o farmacie non-stop, domnul vânzător nu m-a tratat de parcă eram infractor de drept comun, nici condamnat politic, ci, vorba lui Victor Petrini,: degeaba. După care mi-a tras în nas ușița aia infernal de mansardiană, cumva ăștia vorbind ghișeistic de la distanță deși trăim în libertate. Dreptul meu de a mă informa nu prea bate animalicul. La întoarcere a mai trebuit să trec de niște taxe de protecții, deși marele nostru primar locuiește fix vizavi, deci PL-ă e vigilentă, nu ca-n uitatul de lume Piața Romană unde-i mereu plin atât de maşini de poliție, cât şi de oameni ai străzii. Norocul meu că n-am dat și peste buni polițiști, căci ei probabil, etic, n-ar fi acceptat că am buletinul expirat. Am dat din fericire doar peste Godină și imbecilul celălalt din Vacanța Mare.
Notă: farmacistul a făcut ce trebuie în context! Că și eu știu cum e să mă fac că lucrez, chiar minor fiind, pe timp de noapte. Iar cum deși democrația noastră a funcționat și a răzbit cică de 35 de ani încoace, deci implicit şi meritocrația căci democrația fără meritocrație e doar vorbit ca să nu tăcem, ușile totuși trebuie trântite în nas măcar din instinct de conservare. Că nenea nu avea de unde să știe că eu am fost un amărât de student la filosofie care acum doar caută noaptea pastile de bășini.
Desigur, aflăm pe parcursul albumului că acel tip de instinct de conservare era în bună măsură efectul tipologiei Oriannei ca om de știință. Ea nu face un titlu de glorie că face tot posibilul să nu se sinucidă, nici nu reneagă importanța suicidară.
Cert e că Orianna asta e o fată foarte interesantă din moment ce justificările sale au coerență din ambele tabere. Ea trage cu dinții de ceva ce nu ar mai trebui să fie, respectiv planeta Pământ, sferă pe care tocmai ea cică o dusese-n pragul apocalipsului: din motive de directorat îmbătător, din motive de puterea pe care omul cu capul pe umeri uneori o dă ca lui Golum din Stăpânul Inelelelor, din rațiunile…
Voices, nothing more than voices
Just another character in this play
With a false illusion
Of being the director
…cum zice fata în penultima piesă a discului.
Desigur, Turmoil poate fi interpretat în fel și chip. La nivel intim îl putem pune-n discuție gândindu-ne la orice banală situație individuală. Ba chiar există plusul ca decența vremurilor noastre să-l plaseze în categoria întrebătorilor care nu se informează de unde trebuie. Pe de altă parte, Orianna însăși ne spune că până și ea, ditamai directoarea de știință, a fost victima vremurilor ei din motive de necunoaștere mai multă. Dialogul ei intempestiv cu ființele de pe Visions I: Noxious Arrival e interesant.
Deja de când ne salută avem senzația că Orianna se căinează că n-a putut face mai mult, nu doar pentru ea.
Iar trasul ei cu dinții într-o manieră complet diferită de subiectul similar Tiara din Seventh Wonder…
New transmission
New transmission
News from Earth
Anyone, can you hear me? Anyone there?
Oh dear lord, guys, I think there’s someone there
Heey, hello! Can you hear me?
Please, please, we need help!
There’s only a few of us left, and they’re coming!
We’re helpless, we have tried everything and we don’t want to die!
Please, if you’re there, tell the wise ones we need their help
Oh dear Lord
We’re sending new coordinates
…The Wise Ones… adică Everones? Asta chiar nu știm. Fractal Sun nu-s atât de stridenți precum Seventh Wonder.
Ce știm însă e că Orianna basculează între utilitarism și conștiința propriei valori. Și o face până în ultima sa clipă când ne mai zice doar că
Full of despair
There’s no escape
Lost through the darkness in time and space
Visions of horror cracking my mind
A cruel depiction of my demise
Cred că Orianna e cam nefutută. Adică ajutorul pe care l-a primit atunci când conta a fost cam cu pipeta.
Ea se îndoiește dacă să răspundă semnalului ultim venit către ea de pe planeta Pământ. Se bucură inițial, ca atunci când te mai sună fosta, dar se abține știind deznodământul. Un soi de unde dragoste nu e, nimic nu e. Iar ultimul ei cântec nu ne lămurește dacă a răspuns sau nu, ci doar că are un colosal gust amar în gură.
Drumul către secțiile de vot este extrem de clar. Semnalul către Alexandra și Georgiana din Lupeni, evident, a fost fad. Bucățile alea de radiopsihedelic, ca orice prog. rock care chipurile se respectă, sunt și pe albumul ăsta doar nostalgii egoiste.
Îmi vine s-o fut rău de tot pe Orianna. Lamentul ei, o feminitate fabuloasă dublată de vocea superbă a Hellenei Quiros, mi se pare nu doar tardiv, ci și insultător.
E o ură care la urma urmei stă la baza stației noastre de radio. De mic am vrut să ascult orice mi-ar da motive.
Sky Sound Radio a apărut din ură. Ura de a nu găsi nicium ceva ce mă făcea fericit.
Toate posturile de radio din lume sunt la fel: limitate la un subgen sau două, de parcă muzica ar fi căcatul ăla de căsătorie. Inclusiv astea online care chipurile sunt mai permisive. Desigur, cu mențiunea că finlandezii au aplicat muzica-n școli ca stimulent pentru absolut orice. Dar și ei se rezumă. În România… nu are rost să ne pierdem vremea. Chiar și-n situațiile când se mai difuza/compunea Muzică, starea de fapt era super circumscrisă.
Sky Sound Radio am vrut să fie saltul nostru, ceva ce nu e preluat chiar la virgulă de nicăieri. De la disco la black metal pot apărea situații când forma diferă dar fondul e tare. Orianna vrea și ea să pară mișto prin ură. Dar pentru ea pare că e mult prea târziu.
Şi? Am ajuns în timp la Alexandra şi Georgiana cum ar fi fost firesc? Nu.
Am ales piesa asta ca imn SSR pentru acest iunie. Alexandra și Georgiana din Lupeni ar vomita în jet, făcând dragoste sinceră probabil, văzând cum Gabriel Diaconu pupă-n cur copiii (altfel adresându-se întotdeauna dușmanilor de clasă cu apelativul băi, copile, semn al respectului intrinsec pe care îndeobște îl au pentru copii iubitorii de copii desprinși din nuvelele lui Goldoni) de parcă și Simina lui Eliade ar fi fost automat nr. 1.
Woman: — I’m your greed, out of control —
Child: — I’m a coward, with no soul —
Man: — I brought murder to them all —
Orianna: — That’s not me, you liars!!! —
E comod să tot dai vina pe altcineva decât pe Simina. E și convenabil. Ne raportăm la Articolul, Volumul, Paragraful, Adunarea Comitetului și găsim astfel perfectă inocență la copii. Totuși, fetele mele din copilărie știau tehnici de seducție cu mult înaintea apariției hulitului internet care-i cică la baza (digitală lol) tuturor nenorocilor.
Mini romanul Domnișoara Christina nu-i nicicum predat azi prin licee. Nici Emil Cioran.
Pe planeta Pământ nu-i ca-n Naruto. Acolo, la șefii ajung numai meritocrații. Partea de etică e altă poveste. Dar meritocrația e indubitabilă. În Naruto nicicum, bine sau rău, nu vedem analfabetele de la Administrația Națională de Meteorologie întrebându-ne ca Ion pe Victor Petrini ce studii avem. Vedem un nemernic de tip Sasori întrebând-o pe Sakura ce caută pe acolo, dar cam atât.
Și îmi vine s-o fut rău de tot pe Orianna asta pentru că nu dă seama niciunui vis. Fata grupului Fractal Sun pare mult mai lucidă decât Tiara care îşi scotea la înaintare himenul neatins ca să-i impresioneze pe Everones. Orianna mai degrabă îşi scoate la înaintare luciditatea în fața Wise Ones.
un gând muzical 