Duminica asta vom putea vota și altceva, anume personajele prezente pe scena concursului Eurovision. Și oricât de ridicol ar fi votatul în artă, pare chiar și așa o alternativă cel puțin mai simpatică decât alegerea între războinicii diplomelor de BAC – nicidecum alegerea între cine știe ce tratate politice. Păi cum sună Y la musica es mi unica ilusion, cum sună Nicușor, George, Marcel, Mihai-Nicolae, Căcărău, Victor (-Petrini) sau Elena-Valerica?
Iar cum situația cetățeanului român va fi fix la fel de anapoda – în România -, indiferent de cine e președinte, căci cu asemenea ofertă nu avem niciun fel de așteptări, că doar nu avem de ales între Naruto și Sasuke, alternativele la grotesc se cer reafirmate, mult mai palpabil reafirmate decât utopiile lui Andrei Marga. De exemplu: clouds, girls and rocknroll; asta să presupunem că ar fi de dorit chiar și într-o zi în care limitele, fie și pur fizice, ar fi forțate. Supraviețuirea pe cont propriu însă e o constantă de 35 de ani încoace, fără perspective starea de zi cu zi fiind de-a dreptul scop. Or, când până și Eurovisionul oferă opțiuni, de ce nu?.
În semifinala de ieri seară a fost un dezastru artistic aproape total, în frunte cu non-binarul politic corect ucrainean, care în special cânta foarte prost, și cu plagiatul italienilor, reprezentanții San Remo, festival la care se tot închină afoni precum tovarășul SRR Ștefan Naftanailă sau tovarășa analfabetă SRR Elena Postelnicu, deși inclusiv ăia care au câștigat de curând Eurovisionul pentru Italia (grupul romanisto-napoletan Maneskin) erau doar copy/paste Marilyn Manson – acum a fost contrafacere David Bowie. Om sta noi să fim băgați intr-un sicriu RMN din motive de vicii cauzale, anamneza devenind pe aici de domeniul fantasticului, dar măcar avem satisfacția că la SSR nu avem grade pe umăr comode.
(să fi văzut cum m-am strofocat toată noaptea să-mi aduc aminte cum îl chemă pe Naftanailă! Tot îmi venea în minte alt securist pretențios de la SRR… Valentin Protopopescu – ăla care acum nenoroceşte cu corectitudinea politică toate meciurile de tenis de la Eurosport. Până la urmă am dat cu Google şi, evident, l-am regăsit pe tovarăşul Naftanailă prin intermediul tovarăşului Andrei Partoş, căci în țara asta se pare că nu există absolut niciun tânăr pasionat de San Remo sau de Mirabela Dauer care să-și facă loc printre eternii limbi de lemn. Mă mir că acum nu candidează și Manea Mănescu.
- poate ne amenință și ăștia cu avocații, precum vedetele și supervedetele de la Administrația Națională de Meteorologie: apanajul celor cu frică de cuvinte și de tehnici argumentative fiind un soi de omniprezent spirit Paul Heyman
Melodía Ruiz Gutiérrez, reprezentanta Spaniei, din fericire a fost acel clouds, girls and rocknroll pe care noi, în lipsă de alte amiciții, îl căutăm mereu. În limitele culturale Eurovision, Kaleen – We Will Rave fiind singurul moment aparte din istoria concursului (Lordi e doar o trupă de generic hard & heavy, iar ABBA mai degrabă un deschizător de drumuri favorizat de timpuri, în timp ce Toto Cutugno n-a mirosit deloc decadența sinistră), motiv pentru care a și terminat finala pe ultimul loc, căci prostimea predomină la vot întotdeauna din moment ce prostimea predomină oricum, piesa Esa Diva are suficient de mulți factori deosebiți încât să ne dea energie și pentru ziua de azi.
Factorii aici fiind și la propriu. Mai întâi că, deși încadrată în zona new wave flamenco, subgen prin excelență contopist – adaos de elemente trance, rave etc. la tradiționalul iberic – Esa Diva are pe fond o substanțială doză de orechestrație clasică, heavy metal, modern metal, indie, alternative, tango, r&b, musical, punk etc. Şi nu-i tocmai simplu să le dai tuturor coerență în doar 3 minute. De unde și convingerea noastră că în cazul de față vorbim despre largul concept de progressive. Or, pentru Eurovision cel puțin, e notabil. De ce să nu fie? Cred că o trupă de profil Amaranthe, că tot am menționat-o recent, ar putea face un cover solid pe baza Esa Diva. Sau ceva pe tiparul Battle Beast. Celtian cu Raquel cred că ar capta și ea o atenție de tip reciclare Saurom – La Hija De Las Estrellas. Trăirea e mai apropiată de literatura Americii latine decât de Spania ipocriților Real Madrid & FC Barcelona, de parcă Belinda Carlisle ar fi fost sora Catalinei din romanele lui Gustavo Bolivar.
Dar e interesant și pentru că tematica poate duce cu gândul și la Maria Magdalena: în ciuda cadrelor. Adică la ceva ce obligă la mersul contra curentului dacă fluentul pute. Cred că una e să asculți melodia asta ca român trăind în România, cu totul altceva ca danez trăind în Danemarca. Probabil că scandinavii ar face mari eforturi imaginative, raportate mai degrabă la condiția umană. Noi n-avem nevoie de suplimente.
De asemenea, în context, pare că Maria Magdalena sau Elisabeth von Wettin sunt și mai persuasive dacă răsfoim eseul defunctului Papa Francisc intitulat Femeile sunt cei mai buni oameni. Prin urmare, Corina ălora de la BUG Mafia se reafirmă. Și-n condițiile noastre, ne îndulcim și noi.
Crăcirea cracilor doamnei Gutierrez e în ton cu tematica piesei și cu starea de fapt a unor Alexandra & Georgiana din Lupeni. De unde și senzația că măcar non-gratuitatea ar merita un vot.
un gând muzical 