Știu parțial cine e Corina. Cu toții însă avem formele noastre de durere, nefiind pe fond mai speciali decât alții, deci nu Corina în sine mă interesează acum, ci mai degrabă faptul că această Corină se exprimă acum și aici prin cea de-a 9-a artă, manieră fabuloasă pe a cărei bogăție am fost cam singurii în țara asta ce-au ținut constant s-o citeze… de vreo 20 de ani încoace. Corina asta e un fel de Uzumaki Kushina care fără îndoială exista printre noi dintotdeauna, dar care n-a fost potențată vreodată la modul în care e abilitată s-o facă înglobarea de arte denumită anime.
Desigur, apelul băieților de la BUG Mafia nu rupe gura târgului în sens de creion – nici calitatea expresivității nu mă interesează acum. Ci faptul că măcar în 2025 se încearcă ceva (artistic) pe o felie pe seama căreia unii au ajuns să-și solidifice până și PIB-ul (Japonia). BUG Mafia era încă la stadiul de Adrian Sîrbu când noi asociasem Rappa – Pe Aripile Cuvântului cu fata aia anime care scria în timp ce asculta muzică la căşti, o siameză fiind frontispiciu de-abia acum şi la ăştia: ne separă clasele, vorba lui Caddy.
Retardul ar fi prima chestie serioasă de semnalat. Adică se face și aici ceva ce unii fac de zeci de ani. Dar cu decalajul cultural al României ne-am obișnuit: prinderea din urmă e un leitmotiv autohton de când lumea.
Iar Corina cred că în primul rând n-a vrut să cosmetizeze starea de fapt, astfel oferindu-i tinerei generații posibilitatea și mai ales dorința de a-și aparține. Kushina nu ezită în ultimele ei ore să grefeze însăși personificarea urii în sufletul lui Naruto. Putea foarte bine să nu, Naruto trăind astfel în regim liniștit și reușit de merge și așa. Pentru ea însă a contat mai mult ca băiatul ei să-și aparțină, să ajungă să simtă că vrea să fie rapper, să scrie cuvinte dacă asta simte.
De o săptămână încoace tot citesc comentarii și recenzii care vorbesc doar despre Corina. Mămicile singure sunt în isterie – la capitolul ăsta, deși sunt maestru, nu cred că aș putea adăuga ceva semnificativ, cel puțin nu ceva care să iasă din tiparele lacrimogene. E totuși de subliniat că băieții de la BUG Mafia au devenit prizonierii modei, bocind eroinele de paie.
Dar nu găsesc mare brânză ceva despre puștiul din poveste. Prin urmare, de fapt nu se vorbește mai deloc pe fond despre Corina. Cumva pare că tocmai Corina e bagatelizată vorbindu-se doar despre ea.
Or, aducerea pe tapet a unei forme sănătoase de aparținere e corinismul din acest BUG Mafia. De-aia mă interesează mai mult faptul că videomuzicalitatea deschide orizonturi. Pe Corina nu suferințele ei o fac deosebită, căci așa fiecare om de pe planetă ar putea fi considerat deosebit, ci că băiatul ei ajunge să vorbească ce simte, să pună ce trăiește în cuvinte.
În fine, o altă fază muzicală autohtonă, de asemenea însoțită de momente anime, vine și din partea cantautoarei Carmen Trandafir (cândva mai hulită pe aici de votante decât era Dida Drăgan), o mai foarte veche amică de-a noastră pe care și aici am îndrăgit-o, tot de ani de zile încoace, mai ales din cauza faptului că la un moment dat și-a întrerupt drumul potențial sandristic și braniganistic ca să-i facă ciorbă unui securist. Forțăm nota şi remarcăm o a noastră Simone Simons facând doar ciorbă.
Cred că ultimul său moment remarcabil a fost colaborarea cu Compact. A trecut mai bine de un deceniu. După care a apărut un interviu cu ea în presa de profil din care noi am spicuit printre rânduri că, deh, de acum încolo e mai indicat doar să-i facă ciorbă unui securist.
Ieri însă a apărut și ca video melodia Drumul. Care pe alocuri aduce cu destule faze recente semnate Scardust, Illumishade sau Universal Mind Project, în sensul că are niște ramficații anime-musical pe model Frozen, elementul interesant fiind la trupele menționate adaosul cât de cât propriu, hai în cazul lui Carmen să zicem românismul pop-rock de tip Adrian Ordean.
E astfel o combinație cu care Carmen ne întristează iar, căci ni s-a părut întotdeauna păcat că s-a ales de ea doar facerea de ciorbă unui securist. Iar fazele de a 9-a artă, adică racordarea la dincolo de Paragraful, Articolul, Volumul, Adunarea Comitetului, parcă frustrează și mai tare din moment ce mereu am avut senzația că fata s-a ratat crâncen sub zodia Paragrafului, Articolului, Volumului, Adunării Comitetului.
Însă Ana Gradinescu, pe care o vedem spre finalul videoclipului, un pic ca pe Elize în Dreamstate – Evolution, poate că în micul ei univers va crede cândva despre mă-sa că e Corina.
un gând muzical 