Rareori pot scăpa de frământarea gândului că cineva mă va lua serios la rost în privința verdictului pe care l-am dat cu vreo 10 ani în urmă, reluat și ca etichetă în tentativa de expozeu a stației noastre radio, anume că din tot mai degrabă aș trimite-n spațiu (cu rol informativ) discul Sound Horizon – Marchen; album pe care, când l-am tastat, n-am găsit altceva mai bun de făcut decât să-l povestesc conform Articolului, Volumului, Paragrafului, Adunării Comitetului… de parcă îmi atârnau ecusoane Metalhead.ro sau Metalfan.ro sau Radio România Cultural: descriere informală, nu și orientativă, esența considerației amintite lipsind pe fond. Căci ce am stimulat eu, dincolo de un cerc interesat extrem de restrâns, zicând că muzicianul-creier de la SH a reinterpretat (chiar) așa scrierile fraților Grimm? Un tânăr cred că are nevoie de băgări în seamă, nu doar de expuneri. Prin urmare, am răsfoit zilele trecute și câteva notații din Nietzsche pe teme muzicale din anii facultății, la modul francezo-englez, căci germană, germana Marchen adică, nu știu o boabă, iar în România, deși capitala mondială a târgurilor de carte pompoase, aproape niciodată nu s-a tradus Nietzsche (LOL!). Invariabil am ajuns la Cioran – care, dezvoltând o idee din Nietzsche, zice la un moment dat: Un creator ca Beethoven nu poate crede în Dumnezeu decât prin analogie. Extazul creației proprii îi poate trezi admirație pentru Dumnezeu, în niciun caz umilință. Creatorul nu se poate simți decât diminuat de creatori (n.p. spre deosebire de Aurel Cioran, fratele lui Emil, eu aș fi pus C și-n cazul din urmă). Câte atribute nu i-a răpit Beethoven?. Lui Dumnezeu, evident.
Aceleași atribute furate cred că o exaltă pe Elisabeth von Wettin, personajul-cheie din Marchen: fata care, după o serie de alte fete răzbunate crâncen, alege un drum ferm din alte perspective. Nu se știe dacă alegerea ei a fost corectă sau nu, însă ea, în momentul ăla retoric din finalul discului, și-a diminuat Creatorul. În urmă cu 10 ani am făcut o analogie cu ideea de Fecioara Maria și, mai ales, cu extazul Maria Magdalena, în speranța că astfel voi da seama. Era însă prea puțin, în sensul că era un apel banal la figurini oricum banalizate de-a lungul secolelor. Ar fi fost mișto să pot spune cam ce a spus Cioran vorbind despre Beethoven, plusând cu: Nu cunosc creator mai puțin creștin ca Beethoven. Admirația pentru divinitate este cel mai mare act de revoltă de la Prometeu încoace. Adică sfânta Elisabeth von Wettin.
Este și-n muzica zilelor noastre o revoltă. Iar acea revoltă cred că ar merita discutată mai atent de recenzori și dincolo de incompatibilitățile (ori simple neajunsuri) ce ratează fondul problemei. La fel stau lucrurile și-n cazul compatibilului tratat. Mai interesant mi s-ar părea dacă spiritul nu s-ar limita atât de confortabil la descrierile sistemice din presa de specialitate/mediul academic. Și mai interesant mi s-ar părea un text/probă oratorie (moda YT) unde recenzorul pur și simplu să-și vomite, în contextul muzical cu pricina, frustrarea legată de vreuna care l-a lăsat în stația de autobuz decât să-mi spună că sunetul e omogen sau că soloul de chitară chiar (!) are început și finalitate… 😐 Și asta nu pentru mine, căci eu măcar am înțeles necesitatea universală a unui post de radio precum Sky Sound Radio, ci pentru mediul înconjurător care altfel, prin excelență, se presupune că-i vizat.
Trupa Epica, de exemplu, a avut deseori inserții din marii clasici în cei peste 20 de ani de activitate. Niciodată n-a bunghit pe fond o fază de tip Beethoven precum a făcut-o Sound Horizon. Exceptând marele disc Epica…: coverurile Attack on Titan după Linked Horizon – proiect nipon coordonat de același creier ca-n cazul Sound Horizon. Însă elementul ăla simfonic ar trebui și delimitat de istorie, în sensul revoltei umane de sine stătătoare – care poate fi persuasivă sau nu. O melodie ca Cross the Divide e însă cu siguranță o desfătare de tip gingle-ul nostru Clouds, Girls & RocknRoll.
E vorba despre o fată-minunată în single-ul Luna semnat Elvenking – parte din noul disc al italienilor. N-o regăsim în videoclipul oficial făcut ca să fie făcut, ca mai toate momentele găștii din 2001 încoace. Acum însă nu mă interesează atât de mult că EK a devenit în sfârșit ascultabil, cât analogia cu Elisabeth von Wettin. Iar The Ghosting dezaprobă tăcerea-absurdă.
John Dummer, americanul care le face cam pe toate în cadrul proiectului Buried Realm, exceptând părțile vocale, mai că mă făcuse datorită noului The Dormant Darkness să zic cum sună la fel de grozav precum Iotunn sau Insomnium, cum are sunetul lol omogen adică. Dar nu cred că Alexandra și Georgiana din Lupeni ar fi fost foarte impresionate. Așadar, cred că mai incitantă ar fi o discuție Buried Realm plecând de la spusele lui Cioran, de data asta despre Bach: cerul a dispărut din muzică, omul s-a așezat în miezul ei.
La ultimul album Everon mi-a plăcut cel mai mult piesa Pinocchio`s Nose. Asta și pentru că-n ultima vreme din ce în ce mai multe fete cu gânduri muzicale interesante aleg să se arunce în gol. Îndeobște de pe clădiri dezafectate, căci prin România noastră nu prea se mai poate altfel. Nu știu dacă e bine – în ideea că viața oricum e ridicolă după tinerețe – sau dacă e rău – în ideea nu doar că alea la care facem referire aveau și imaginație, nu erau doar frumoase. Gabriel Diaconu, una dintre vocile intelectuale cele mai apreciate în România contemporană (statistic), ne zice des că e nașpa să crâcnești la adresa liderilor din moment ce tu faci parte din gloată (cetățean). Omițând, nu știu exact de ce, că democrația autentică, cea propusă și de Platon, printre alții, e aia deliberativă. Inoculând, printr-un auto apel la autoritate (îngroşat, boldat şi urlat de zi nouă, recte #medicinromania) gândul că… eu… nu… -mi permit să… deschid… ciocul… brrrr… înseamnă fix antagonismul a ce intelectualul (şi persoană publică întru siguranță națională) altfel proclamă că ar proclama: democrația. În atare condiții, căci doar pe la popoare de mâna a şaptea, ca aici, s-a dus în decor, din comoditate, zicala cu rămânerea de filosof ca efect al tăcerii, cert e că sunt mai justificate salturile mortale ale semenilor noștri care într-adevăr își aparțin.
un gând muzical 