Giardini di marzo, după cum, ca fir de latinitate, știe orice român care nu s-a preocupat doar de TV, Facebook sau Tik Tok, se traduce drept gradina lui martie – unii presupun că și sintagma Ploaie în Luna lui Marte tot de pe aici își trage seva. Giardini di Marzo este în orice caz numele melodiei pe care peluza Curva Nord din Roma o cântă cu ocazia fiecărui meci, legenda zicând că fanii laziali au adoptat-o drept asimilarea gândului de revoltă în fața condiției umane. Și mai cert e că Lazio are doar două titluri amărâte într-o istorie de peste 125 de ani, în timp ce vitrinele altora strălucesc.
Giardini di Marzo a căpătat notoriete pe la începutul anilor 70 – când Lucio Battisti cu ale sale apucături prog. rock, synth-pop sau latin blues mai recupera ceva din decalajul muzical pe care Italia îl avea atunci față de occident.
La ultimul meci pe care SS Lazio l-a jucat, returul contra cehilor de la Viktoria Plzen, o echipă în componența căreia există cel puțin un Pavel Sulc, jucător cu multe clase peste tot ce știm noi despre alde Hagi, Balaci sau Dobrin – poate doar la nivelul unui Iuliu (Guyla lol) Baratki -, peluza Nord și-a terminat expozeul zicând: ci siamo levati soli contro ladri, usuraptori e falsari.
Un soi de mai neaoșul: suntem singuri împotriva tuturor.
Starea de fapt dublează considerabil mesajul fanilor laziali. Mai ales după ce-n tur, pe terenul Viktoriei, arbitrul a eliminat total anapoda doi (!) jucători de la Lazio.
Scorul era de 1-1. Lazialii însă au câștigat chiar și asa: 2-1, printr-un combo legendar Guendouzi-Isakseen petrecut în ultima secundă. Înainte, golul deschiderii fusese marca Alessio Romagnioli, declarat lazial din copilărie, și ultimul căpitan al ultimei campioane locale AC Milan.
Treaba s-a petrecut în ajunul morții bunicii. În ziua treburilor de prosectură, Lazio a remizat chinuit cu Udinese pe teren propriu, gol – ireal – Romagnoli (VAR-ul s-a chinuit vreo 6 minute să găsească tot soiul de chichițe pe care doar unul ca Ionuț Angheluță le-ar fi considerat drept argument).
Joi, după postura de regină a bunicii spre drumul către nicăieri, în ciuda meritocrației pe care n-a gustat-o cum ar fi fost firesc, când Sulc & co. & arbitrul ne băgaseră aproape-n groapă, Alessio egalează contrar evidențelor. 1-1, și Lazio trece de o echipă ce prin 1986 le-ar fi dat niște 10-0 Stelelor aflate tot prin partea asta de lume.
Che anno e, che giorno e?
Questo e il tempo di vivere con te
Le mie mani, come vedi, non tremano più
E ho nell’anima
In fondo all’anima: cieli immensi
E immenso amore
E poi ancora, ancora amore, amor per te
Fiumi azzurri e colline e praterie
Dove corrono dolcissime le mie malinconie
L’universo trova spazio dentro me
Ma il coraggio di vivere quello ancora non c’è
un gând muzical 