Avantasia – Creepshow (2024-2025)

În lipsă de feblețea Leylah Fernandez (la noapte are calificări în Adelaide vs. apetisanta Jodie Burrage), mă uit acum la nu știu ce meci dintre Reilly Opelka și veșnicul tânăr Novak Djokovic, sârbul care, de la înfrângerea realmente respiratorie cu Melzer din 2010, a decis să-și bage sub preș neajunsurile prin metode care în ciclism, de exemplu, sunt interzise. Iar dobitocul de comentator de la Digi Sport ne tot bombardează încă de la încălzire cu analogii Opelka – Isner, doar pentru că ambii sunt americani, sunt înalți și servesc tare și apăsat. Comparație evident superficială, de tipul celor cu care am tot fost bombardați în ultimii ani de nepricepuți la tenis, precum Cristian Tudor Popescu (alt apropiat Digi lol) care cândva plângea-n pumni că John îl bate la cur pe Rublev pentru ca apoi, când directiva dinspre conturile bancare s-a remodelat, să-l facă albie de porci pe tocmai Rublev – care săracul se chinuia să semneze nerăzboi pe unde putea (chiar și pe obiectivul camerelor de pe lângă soclul eternului Kader Nouni, acest Andrei Partoș de tenis). Dar cancel culture de tip CTP & Digi e altă discuție. Să ne concentrăm mai mult pe tenis. După cum chiar Novak Djokovic mărturisea: “That match defined my path”. Adică meciul cu Jurgen din 2010. În rest, pentru Nole, de la un punct încolo, doar medicina spirituală a mai contat. Sfinxi, Cristoși, alea. Și cică de ce e absolut tâmpit să-ți faci modele-n sportivi…

Cine a spus măcar o dată că Opelka și Isner se aseamănă ar trebui să se apuce de altceva, nu de dat cu părerea-n tenis. CTP de exemplu ar fi trebuit de ceva vreme să ne scutească oricum din moment ce, evident, n-a înțeles nimic din sportivul John Isner.

Și avem la dispoziție două episoade captivante pe post de argument.

1.

Vorbind despre epoca de glorie a lui Rafael Nadal, Isner a fost singurul care l-a condus vreodată, pe bune, pe Nadal la RG cu 2-0 la seturi. Cu alte cuvinte, dacă ar fi să ne raportăm la un turneu normal, adică 2 din 3 seturi, Isner a fost singurul care vreodată l-a bătut pe Nadal pe zgură.

Desigur, a mai fost și episodul Robin Soderling care mereu va bântui perfecțiunea nadalistică. Dar Rafa urlă și azi că atunci era… accidentat. Ok. Cert e că John, pe Philippe Chatrier, o arenă cu o geometrie cumplită pentru cel care servește, după cum aveau să facă aproape doctorate-n sensul ăsta Guga Kuerten și Roger Federer, deci cu adversități teribile în privința punctelor de reper, l-a avut rău de tot pe Nadal în buzunar.

Or, clișeul zice că cei care în primul rând se bazează pe serviciu fac mereu rahatul praf pe zgură.

Și, da, Pete Sampras sau Andy Roddick sau Ivo Karlovic stau mărturie-n sensul ăsta.

Nu și Isner.

2.

Cupa Davis. Elveția – SUA.

Într-o vreme când Cupa Davis conta pentru fanul de tenis mult mai mult decât orice Grand Slam. Eu îmi scriam cu pixul pe tricouri numele lui Andrei Pavel când se făcea de septembrie. A se vedea ce s-a întâmplat și la meciul Chile – Argentina din 2000. Vremuri când sportul încă nu căzuse pradă ipocriziei și bătutului din palme robotizat pe model Radu Paraschivescu și Cristian Geambașu. Atunci, delegația argentiniană a trebuit să fie scoasă-n regim de urgență nu doar din arenă, ci și din țară!, cu toată milităria statului Chile drept scut. Vremuri când sportul, ca menire intrinsecă, își mai aparținea.

Ei bine, Federer, mare maestru cică pe suprafețe rapide, Isner varză, în sens că serviciul său, adică unica sa inzestrare potrivit CTP-ismului, pe zgură se atenua.

Ce-au făcut elvețienii ca gazde?

Au ales… zgura. Adică n-au ales ce-i mai bun de la ăla bun, ci ce e chipurile mai rău de la ăla bun.

Isner a câștigat partida.

:))))))))))))))

În atare condiții, așa-zis nobilul și elegantul Federer, dacă ar fi fost un adevărat nobil, nu doar un dătător cu paleta-n minge pe foarte mulți bani, ar fi propus ca toate titlurile sale să-i fie redistribuite lui Isner. Păi mălăul ăla i-a dat cu tenisul în cap tocmai atunci când se luaseră toate măsurile de precauție. LOLOZAUR!

Ca fapt divers, Isner l-a bătut atunci și pe Wawrinka, cel care mai încolo avea să dea de toți pereții cu Djokovic într-o finală la Roland Garros (zgură, da?), probabil cel mai mișto meci din istoria tenisului – dacă ignorăm hoția fizică a ambilor – altfel unul zburător astmatic, altul zburător obez.

Dobitocul ăla de Severin Luthi, căpitanul-nejucător al Elveției, un nene chiar mai nepriceput decât Segărceanu (bizarul de-l sfătuia pe Mergea într-un meci cu Franța să dea numai cu dreapta, deși reverul era arma olteanului), ambii și azi zeificați prin comentariile nepricepuților noștri-n tenis de la Radio România Cultural via Digi Sport, evident că nu pricepuse nimic din tenis. A dat foc grânelor, a otrâvit fântânile, dar la capitolul tenis era de fapt o nulitate.

Prin urmare, CTP-ismul – și în general presa noastră sportivă pricepută și pompoasă și plină de metafore aducătoare de click-uri -, tot nu ne-a explicat cum acel ucigaș estetic de tenis, acel dătător cu obuze (și atât!), totuși a produs rezultatele alea fantastice… pe zgură (și nu oriunde, ci chiar pe tărâmul zeilor). Suntem în 2025 și tot nu ni se explică. În schimb, auzim doar comparații comode între Isner și Opelka. Iar societatea noastră culege ce a semănat la umbra recuperaților tovarășului Ovidiu Ioanițoaia.

Căci, cel puțin pe zgură, trebuie să ai și ceva mână. Și deplasare, și inteligență și, în general, ceva mai mult decât țăcăneala ping-pong de pe iarbă. Și asta nu ca să bați mingea cu tanti Sorana ca Ion Ion pe (zgura) Dinamo, ci ca să-l fuți pe Nadal în regatul său și pe Federer în regatul sau.

La un moment dat, căci așa e natura sistemului de punctaj în tenis, trebuie să rupi duda fix pe atuurile adversarului. Or, Isner conducându-l pe Nadal cu 2-0 la seturi (la RG!) și trântind cu Federer (DC!) a făcut-o nu doar apelând la bombardamentul său așa-zis grotesc care lacrimogenizează presa comodă.

Că uzează un serviciu de aproape nereturnat? De așa manieră încât te ajunge frustrarea? Problema sportivului din partea cealaltă! De asta s-a inventat sportul, adică show-ul, din capul locului. Și o mutare deosebită la șah, a se vedea isteriile lui Magnus Carlsen, are rolul său determinant în poveste. Serviciul face parte din tenis. Nu e nimic imoral sau ilegal. Chestie pe care sfertodocții aplaudaci de liristoidisme Demonstrative, precum căcaturile alea cu Mansour Bahrami de băgat clovnăresc mingi în buzunar, din zbor, n-o puteau digera. Sperăm s-o digere de acum încolo – măcar prin foaia asta solidă.

Andy Murray zicea că suprafața lui favorită e zgura. Deși acolo a avut rezultate zero. Dar și ăsta e un subiect ce i-a depășit total pe specialiștii noștri-n sport.

Așa că Prelipceanu – sau ce guru din ăla era parte la.. Cap Limpede LOL! – să ne sune pe noi de acum încolo, nu pe CTP sau pe Geambașu sau pe Morariu sau pe Săcădilă ăla de la Eurosport care pocește fiecare cuvânt – sau pe te miri ce alți recuperați și promovați prin sfera noastră încă exclusivă a tovarășilor. Căci, evident, noi avem mult mai multe de spus.