Una dintre scenele memorabile din piesa Jocul Ielelor (Camil Petrescu lol paranteze) e aia când Gelu Ruscanu răspunde fix cum îi vine doamnei ce chestionează la repezeală, totuși cu un iz demiurgic, substanța etică a ziaristului. De ce faci toate astea?, întreabă la un moment dat ceva mai intimă, deci mai autentică, doamna cu pricina. Ca să existe puțină dreptate pe lumea asta!, răspunde Gelu fix cum îi vine. Iar tricourile-foto pe care le-au purtat la înmormântare colegii blondinei cu freză artistică a la Todoroki din uitatul de lume Lupeni ce acum fix un an s-a aruncat în gol cu fața spre nori, ținându-se de mână cu altă fată, mai degrabă ridică întrebarea dacă nu cumva uniforma cu pricina nu trebuia purtată și cât timp ele trăiau. Adică dacă nu cumva eșecul nostru, al tuturor ca societate, din moment ce blondina și-a demonstrat abilitățile imaginative până la capăt, se fardează mai mereu în făcutul de bine cu pipeta care doar să nu ne ia definitiv mințile. O purtăm pe piept când ea nu-și mai vomită creierii prin gură ca-n coperta CAN – Tago Mago, ducem Pufoșenii la groapă, cumpărăm trandafiri la suprapreț ca să-și ia țiganii Touareg, o menționăm prin texte acum tuturor lizibile datorită internetului, deci cu un + vopsit, dar ea din punctul ăsta nu mai are cum să-și dezvolte și altfel creativitatea formidabilă. Prin urmare, rămâne numai ideea de dreptate în urma lor.
Aventura din 9 decembrie 2023 pe care au trăit-o Alexandra și Georgiana pe la periferia mocirlei hunedorene, deci și autohtone prin excelență, ține mai degrabă de Liviu Rebreanu. Desigur, ne referim la efectul parantezelor digresive.
În final, Gelu Ruscanu se sinucide.
Un an mai târziu, tot pe 9 decembrie, se presupunea că avem un nou Hokage lol. Bazat pe meritocrație, căci meritocrația e indisolubil legată de democrație, România se presupunea că va avea un nou președinte așijderea teoriei consituționale. Doar că, plecând de la CSAT și terminând cu CCR via intermitențele noastre de zi cu zi, într-o dimensiune similară unor state precum Gabon sau Sudanul de Sud, tabloul trebuie(!) să se amâne.
Nu știm cât miez are tot ce ni se întâmplă mai nou, dar știm că așa ceva e foarte nașpa fie și doar pentru că s-a ajuns aici. După 35 de ani, mult timp adică, de gust liber, suntem parte dintr-un vortex aproape uitat în civilizație.
Or, fetele alea două de pe fabrica aia dezafectată din Lupeni nu au zis atunci altceva pe fond decât că e din rău în mai rău, în sensul că se perpetuează prin toți porii o stare de fapt complet nemeritocratică. Simplul fapt că șarlatani, inculți și analfabeți de tip Georgescu, Lasconi, Ciolacu, Ciucă, Simion, Geoană, Șoșoacă, Birchall, Terheș, Orban, Păcuraru etc. – indivizi cărora dacă le ceri un caiet dictando te întreabă dacă de limba română sau de matematică – ni s-au oferit pe platou după mai bine de trei decenii de la Revoluție vorbește de la sine despre eșecul total al societății noastre.
Pe noi nu ne interesează anularea primului tur de scrutin. Nu ne interează pro-Putin, anti-Putin, Ursula, dragostea mea!, nu ne interesează Tik Tok sau, cum se bolborosește prin mass-media, nu ne interesează bolșevicii legionari și comuniștii fasciști. O discuție cu iz serios despre Căpitan, dincolo de studiul istoric, în 2024 oricum e o bătaie de joc cât timp prioritățile pe aici sunt cu totul altele. Ne interesează că și ăla de pe primul loc, la fel ca toți ceilalți candidați, e tot un securist odios ce-și ia reperele fix din finalul anilor 80, adică din perioada-n care producția de securiști odioși era absolut crâncenă. Cu efectele sinistre pe care le regăsim și azi la tot pasul. Firesc ar fi fost ca alegerile să nu se țină deloc în formulele astea. Invalidarea e de-un tardiv ce umbrește până și abuzul.
Cauzele sunt mai captivante decât efectele. Deci, ne interesează mai degrabă oferta din capul locului. Iar oferta cu pricina denotă, chiar de la vârful vârfului, posibilitatea de a avea succes în România. Aici poți fi (potențial) la vârf fie și dacă ești ultimul ciudat (tâmpit) pe scările oricăror valori veritabile.
Prin lumea asta însă unii nu sunt dispuși la compromis de dragul vieții oricum. Gelu Ruscanu nu s-a adaptat situației, Alexandra și Georgiana din Lupeni nici atât. Deși, toți trei ar fi putut, adaptați fiind, având în vedere capacitatea lor intelectuală, s-o ducă totuși liniștiți. Ar fi putut să fie lejer un soi de Gabriel Liiceanu cu predictibilitate totală, fie și-n atare condiții mizere.
Ne-ar mai interesa și-un partid să zicem pro-oriental. Adică pro-japonez. N-ar fi incitant? Să promită candidatul la președiniție, deși evident nu intră-n programa sa, că el va mânca ramen de va face din CFR-ul ăsta cretin al nostru un OZN care e dispus să aștepte elevele și studentele, nu studentele să aștepte conductori de tip Pieleanu, ca-n cazul fetei ăleia din gara Kami-Shirataki despre care noi am tot scris pe aici.
Ok. La faza asta Elena Lasconi probabil ar zice că o impresionează poporul nipon, că nici fetele din Kami-Shirataki nu spală vase cu apă rece, mai ales că presupusa decidentă e pro-occidentală, deci că Japonia e minunată. Ciolacu, Ciucă sau Simion n-ar avea habar cum se pronunță Kami-Shirataki, deși ar fi fost obligați să știe din virtuala lor poziție de președinte. Georgescu ar fi zis simplu că Kami-Shirataki e o enclavă fondată de Ștefan cel Mare. Domnița aia de la retrogradare ar fi plâns după ta-su din pușcărie care suferă la fel de mult precum fata din Kami-Shirataki, Geoană că puștoaica apără valorile socialiste NATO, iar pe Terheș, Birchall și Diaconescu nu i-ar mai fi ascultat din fericire nimeni, că prea mulți ani au tot plictisit.
Dar astea-s constatări banale. La fel cum deunăzi am constatat că prezența la vot, per cap de locuitor, a scăzut sistematic de la Revoluție încoace. Nici nu prea trebuia să subliniem ce am subliniat din moment ce vremurile oricum nu contează pe cvasibarzi. Speram şi noi că, prin Sky Sound Radio, cineva care are într-adevăr ceva de spus, precum Alexandra şi Georgiana, va spune şi mai multe în ciuda adversităților amintite. Sky Sound Radio nu e Realitatea şi Antena 3 şi Digi şi Cultural şi tot FM-ul şi toate Brăteșismele alea, ci voia să fie despre contagioși. Dar nici aşa n-am ajuns în timp la fetele alea.
În utopia de altfel care-l caracterizează şi pe scriitorul Andrei Marga, am putut citi în articolul său din curentul 4 decembrie (Ieșirea din avarie) următorul raționament:
Pentru sănătatea unei societăți este esențial ca fiecare cetățean să exprime nestingherit opinii în chestiunile de interes public. Și este datoria celor profesionalizați să avanseze evaluări cultivate ale societății ca întreg, accesibile, firește, verificării din partea oricui.
Superb. Mai ales că astfel ni se dă și nouă apă la moară când futem în gură analfabeți imorali din Centrul de Prognoză București din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, instituție publică de siguranță națională.
Păi cum sună I fell in love with San Pedro, cum sună dumnezeirea coercitivă?
Doar că cine mai exact sunt cei profesionalizați? Cei care, precum Liiceanu, au descoperit între timp, în ciuda abilităților intelectuale de necontestat, că-i mai sigură calea scurtă?
Cei care și-au luat o diplomă oricum? Diplomă ce, teoretic, le permite expertiza.
Cine să trieze printre diplomele luate pe bune sau nu? Din moment ce vârful vârfului e atât de inept, cum să funcționeze sănătos vreun mecanism al apelului la autoritate?
Cum ar fi clipa când Michelle Pfeiffer din Dangerous Minds o va descoperi pe Natalie Portman din Leon. Cum unele Nezuko de pe aici doar visează la nişte profe Mitsuri.
Imensul profesor de filosofie etică Valentin Mureşan ne-a povestit la un seminar cum fusese la un moment dat parte dintr-o presupusă reformă etică ce chipurile se dorea la un mare spital din România.
A doua oară nu l-au mai chemat…
Iar el s-a mărginit apoi la dragoste care nu se poate cu sila.
Este evident scutul impenetrabil pe care-l are aici ideea de succes. Iar atât calitatea clasei politice, cât şi a celor chemați şi înaintați să (re)formeze nu are fisuri în dimensiunea lor perfectă.
S-a curățat și Mureșan între timp, fără să apuce să vadă pe la televizor sau pe Facebook-ul urmăriților sau pe Tik Tok cum se discută despre faptul că a fost primul român care l-a tradus cum trebuie pe Kant, după zeci de ani de serioase studii academice, nu cum se ia azi doctoratul din pampers. Dacă ieși pe stradă și întrebi 10 oameni cine a fost Valentin Mureșan, 99% din 10 vor da din umeri. În schimb, 8 din 10 cel puțin știu cine e Radu Paraschivescu și alte vedete de pe la târgurile alea împuțite de carte scofâlcită unde au loc veritabile orgii de premiat tezismul. 7 din 10 știu și de poeziile alea de căcat ale politicienilor SNSPA salvatori de azi, altfel școliți prin OTV. Mecla lui Mureșan, alături de sigla Humanitas, n-o vedeți lipită pe la metrou. În România, cu cât ești mai sfertodoct, cu atât ești mai predispus nu doar la a scrie poezii, ci și la a-ți fi tipărită mediocritatea. Asta e România. Sigură (și/sau în ie), vorba sfertodocților haștag tv închiși în bulele lor călduțe precum Romanoavele. O Românie pe care n-au putut s-o mai tolereze nici fătucile alea formidabile.
Căci e mai cuminte să faci poezie la 20 de ani şi filosofie la 40 decât filosofie la 20 şi poezie la 40, vorba lui Camil Petrescu.
Noi uneori vedem ceva sănătos în textele lui Andrei Marga. Dar cine să ne bage în seamă pe noi, banali cetățeni, din moment ce pe însuși Marga, evident, nu-l bagă nimeni în seamă, deși, teoretic, nenea are multe arme de mai bine la dispoziție?
Intelectualul, de exemplu, vorbește des despre reforme. Din astea majore, vitale, cum ar fi ca analfabeții să nu mai ocupe loc de frunte într-o instituție publică de siguranță națională. Dar e tardiv. Reformele pe aici trebuiau făcute prin 1990. În țara asta s-a intrat cu taburi în elevi și studenți pentru ca 35 de ani mai târziu să fim inundați de Serghei Mizil pe toate ecranele. Acum putem doar să mai râdem de imbecili și să ne revoltăm.
Cu cine mai exact să faci reforme? Cu Georgescu? Cu Lasconi? Cu Ciolacu? Cu Ciucă? Cu Simion? Cu Șoșoacă? Cu Prelipceanu? Cu Gâdea? Cu Turcescu? Cu Păcuraru? Cu Șincai? Cu Pieleanu? Cu Bulai? Cu Mitică Baltă? Cu acest cult al jumătăților de adevăr?
Fundatura lui Andrei Marga e atât de searbădă cu fiecare demers mișto al său.
Cam ca la Gelu Ruscanu.
Din fericire, Marga nu credem că se va sinucide. Și el s-a dat cumva la un moment dat (crucial) cu FSN. Compromisul de atunci îi conferă azi predictibilitatea de zi cu zi. Altfel, Gabriel Diaconu sau Dinu Popescu (+ Serghei Mizil = love), de exemplu, ne sunt mostre de umor involuntar ca-n scrierile lui Victor Eftimiu. Eliodor Pac sau Eli Odor Pac?
Și nu cred că trebuie tocmai noi, tot noi adică, să reamintim extrasul din Critica Rațiunii Pure ce-i și pe mormântul lui Kant: Două lucruri umplu sufletul de o admirație și o venerație mereu crescândă și nouă, în măsura în care reflecția și le întipărește și se atașează de ele: cerul înstelat deasupra mea și legea morală din mine.
Sau ca-n piesa aia The Calling: So lately, been wondering who will be there to take my place. When I’m gone, you’ll need love to light the shadows on your face.
Alexandra și Georgiana din Lupeni, pe fond, dacă le citim aventura, pur și simplu nu au vrut să ajungă acolo oricum – la fel și Gelu.
Pe de altă parte, poate că Uchiha Itachi avea dreptate: nu se poate schimba nimic în bine doar prin puterea exemplului. E o temă – demnă de CSAT, cea mai demnă! lol – fabuloasă privind lupta-din-interior-ca-unică-metodologie vs. eșecul prin excelență (credibilitate) favorizat de asocierea cu ceilalți membri Akatsuki.
Unii îl invocă pe Radu Beligan în context. Că fără acțiunile ăluia, dacă nu pupa uneori în cur, se ducea dracului inclusiv minunăția teatrului radiofonic – probabil singura oază culturală pe bune din anii ăia (că muzica era extrem de docilă lol).
Alții (e drept, foarte puțini) au pierit în închisorile comuniste pentru că pur și simplu n-au putut înghiți nicio formă de compromis cu iz abject.
Dar atunci era altă lume. Lumea expresivei blondine din Lupeni din 2023 cu freză artistică se presupunea că nu e chiar atât de gravă; că n-are de ce să simtă asemenea atrocități spirituale – că doar de-aia cică s-a făcut o Revoluție pe aici.
Păi cum arată Hunedoara asta din UE, din pro-Europa lol, în… 2024? E absolută apocalipsă. Terifiant județ. E o lume de tenebre înfiorătoare unde doar rugina mai formează cât de cât vreun peisaj. Depopulată, săracă lucie, fără pic de viitor, fără pic de civilizație, fără pic de predictibilitate. Care siguranță? Că dacă te plimbi pe acolo juma de zi, fie și pe Google Earth, ai impresia că de fapt dai castig la vreo ecranizare după Liviu Rebreanu. Rolul Anei. Păi cum să n-o ia fătucile alea pe calea pe care au luat-o dacă au avut ghinionul să se trezească acolo, dacă aia a fost lumea ce li s-a oferit pe platou? Ele n-au avut șansa să-și ia căsoaie și colecții de mașini precum vedetuțele, șefuleții și directorașii din ANM, n-aveau cum din start, deși, evident, capacitatea lor intelectuală s-a dovedit a fi cu mult peste toți nenorociții ăia. S-a uitat cineva mai atent din CSAT la cum arată clădirea aia mizerabilă pe care foarte special au ales-o Alexandra și Georgiana?
Mă gândeam cum ar fi s-o comparăm pe Păpușa – La Muneca, muñeca adică… dar ce să știe Marian Codirlă (iu ar ăpset? iu plei end den iu zont plei etc. perlele ăstuia necesită un ditai almanah, în ciuda laudelor pe care secundă de secundă i le aduce Vali Moraru – propăcănele ăla ultrapremiat jurnalistic -, altfel luând la mișto competențele lingvistice ale amărâților de fotbaliști) și toți inculții ceilalți din presa noastră, anume Karen Julieth Ojeda Rodriguez, puștoaica de 23 de ani din Columbia care până deunăzi avea la dispoziție o rețea teribilă de asasini… mai rău ca Akatsuki lol – cu pungaşii wanna be din Uricani, Lupeni, Hațeg, Buzău, Breaza, Găești, Canțalarești, Grădiște, Căpreni, Cornu, Ciolpani… ca și cum am compara romanele lui Gustavo Bolivar cu cumințenia pământului sau alte poezii de căcat vândute pe la statul în banca ta, ca să lași loc de bună ziua, de pe la Gaudeamus.
Lumea, oricât ar suna de mișto cei ce dau și soluții asezonate blajin, pur și simplu nu conturează cadrul ca Alexandra și Georgiana din Lupeni să ajungă să candideze la ceva.
Marga o știe foarte sec chiar pe pielea lui (diverse tentative, eșuate lamentabil, de asociere cu vârful). Cu cine să aplici mai binele cât timp tocmai dumnealui concluzionează des recent?: opțiunea explicabilă a noilor generații a devenit emigrarea. Adăugăm că emigrarea menționată are din ce în ce mai des și caracter definitiv.
Deci ne învârtim în cerc. Portofoliul ministerial și activitatea parlamentară sunt mereu condiționate de un mare sac cu galbeni și de un trecut foarte dubios. Ușile celor demni astfel se închid din start, prin urmare e imposibilă orice reformă descrisă fie și mirobolant, chiar pe înțelesul tuturor. Căci asta presupune un mare pas în spate făcut de reuşiții conjuncturali. N-o să-l facă. Pe tâmpiți niciodată nu i-au convins argumentele.
Iar calitatea clasei politice stă mărturie. Și nu numai. Calitatea artei noastre, la nivel universal, e de asemenea nesemnificativă, în ciuda deschiderii teribile, în special a internetului care la noi, comparativ cu vestul, e tare scăpat de sub control, din fericire (în termeni de aflare, download etc.).
Ce-o vrea Andrei Marga? Ca vedetele, șefii și directorii din Administrația Națională de Meteorologie, că la ăia ne putem raporta încă și mai direct, să-i citească eseul și brusc să devină oameni mai lucizi? LOL! Ar fi mișto. Dar așa ceva, într-o Românie cu un Teodor Brateș la fiecare colț, o Românie ce trăiește într-o perpetuă mineriadă și care acordă cu pipeta atenție imaginativului, totul rămâne doar o speranță.
Cam cum mă duc eu la uni(Cornelia) cu trandafiri precum politicienii la moaște. Să par mai interesant. După aia mai și tastez despre asta.
Că Marga scrie texte belea sau că noi bălim la Erza/Irene Scarlet/Mathilda e cam același lucru.
Căci Marga nu încurajează calea scurtă. Nici Camil Petrescu n-a făcut-o. Așa, și? Dacă aici se ajunge, încă și azi, la vârf mai degrabă prin calea scurtă, cum să se fută calea scurtă? Că așa vor niște drogăloacie de 15 ani care se cațără cu versuri muzicale în gând pe o fabrică dezafectată?
un gând muzical 